Somnul îi împinsese ochii
până dincolo
de geamandura luminii:
de acolo,de sus,visele închipuiau
o pradă bogată.Adormi pândind
în licărul acela,ca-ntr-o șoaptă,
o fărâmă de blândețe,
un mugur
La ce ar putea face reclamă un poet?
Într-o dimineață am găsit în lătratul unui câine
Gestul mușuroaielor: ca o mulțime de lucruri
asemănătoare,
De ființe asemănătoare
Era purtat, peste vânt,
Iubito,tribut din sângele de înger e lacrima
ce-ți poartă chipul
În ochii-mi molipsiți de dor cu întuneric și
singurătate
Haiduc e sufletul ce știe dintr-însul ce să ia
sprea-și dărui
În fiecare șoaptă aștepți să facă visul zi
dar noi suntem acum la fel de goi ca trupurile
atinse de îmbrățișare și febră,
abia contemporani iubirii noastre -
Cum ar fi să vezi în fiecare poem
poem,iscoadă-a morții mele -
în sânul aruncat de amazoană
ai strâns din ploi aripile de stele
și-acum hrănești la piept o gură de cuvinte
\"copacii uzi ai nopții iernează în morminte\"
și
Lasă-ți viață, picioarele moarte
Când stai în inima mea ca pe o sanie
Înghețată
Nu uita să ți le lași însă
Când într-o parte
Când în alta, după cum iau colțul cuvintelor,
Cu un sânge.
chipul tău,o urmă în zăpada de-ntuneric a
singurătății.
să uiți că vârsta e un alibi pentru moarte!
bătrânețea e prea trecută și obosită
pentru a mă mai ajunge vreodată...
să uiți că vârsta e
