Poezii

poem,iscoadă-a morții mele - în sânul aruncat de amazoană ai strâns din ploi aripile de stele și-acum hrănești la piept o gură de cuvinte \"copacii uzi ai nopții iernează în morminte\" și

și morții i-am retras licența în om: iată brevetul meu de inventator pentru singurătate!

În fiecare șoaptă aștepți să facă visul zi dar noi suntem acum la fel de goi ca trupurile atinse de îmbrățișare și febră, abia contemporani iubirii noastre - Cum ar fi să vezi în fiecare poem

La ce ar putea face reclamă un poet? Într-o dimineață am găsit în lătratul unui câine Gestul mușuroaielor: ca o mulțime de lucruri asemănătoare, De ființe asemănătoare Era purtat, peste vânt,

Iubito,tribut din sângele de înger e lacrima ce-ți poartă chipul În ochii-mi molipsiți de dor cu întuneric și singurătate Haiduc e sufletul ce știe dintr-însul ce să ia sprea-și dărui

Lasă-ți viață, picioarele moarte Când stai în inima mea ca pe o sanie Înghețată Nu uita să ți le lași însă Când într-o parte Când în alta, după cum iau colțul cuvintelor, Cu un sânge.

chipul tău,o urmă în zăpada de-ntuneric a singurătății. să uiți că vârsta e un alibi pentru moarte! bătrânețea e prea trecută și obosită pentru a mă mai ajunge vreodată... să uiți că vârsta e

Somnul îi împinsese ochii până dincolo de geamandura luminii: de acolo,de sus,visele închipuiau o pradă bogată.Adormi pândind în licărul acela,ca-ntr-o șoaptă, o fărâmă de blândețe, un mugur