Adrian Gologan

de la tine, de pe geam, privind nunti nesupuse anotimpurilor din muntii ce-si spun oasele lumii; cu mâna lipita de sticla umeda sau poate cu tâmpla pe lacrima ta de la tine, de sub

scrâșnind din atomi mi se scurge carnea prin râșnița vremii și îmi curge nisipul umed din pleoape se întrec iubirele binare din mine care să mă putrezeasca mai bine să mă țintuiasca mai

Franturi dintr-un ieri Inert si tarziu Imi acopera clipa Cu soapte, Cu valuri de rosu Ma ineaca apusul Unui soare ranit. In cercul tristetii Ma inchid azi iubito Sa mor. Dar nu vrea ea

Saruta-ma, Sarut de foc, Ca sa topeasca amintirea Si umbra zilei Ce a fost, Sa uit iubirea. Numai eu Si briciul ploii, Taind bucati mari Din lumina. Numai eu, La miez de