de la tine, de pe geam,
privind nunti nesupuse anotimpurilor
din muntii ce-si spun
oasele lumii;
cu mâna lipita de sticla umeda
sau poate cu tâmpla
pe lacrima ta
de la tine, de sub
scrâșnind din atomi
mi se scurge carnea prin râșnița vremii
și îmi curge
nisipul umed din pleoape
se întrec iubirele binare
din mine
care să mă putrezeasca mai bine
să mă țintuiasca mai
Franturi dintr-un ieri
Inert si tarziu
Imi acopera clipa
Cu soapte,
Cu valuri de rosu
Ma ineaca apusul
Unui soare ranit.
In cercul tristetii
Ma inchid azi iubito
Sa mor.
Dar nu vrea ea
Îmi conving imaginea
Din restul de parafraze,
Că inima nu are loc
În ciudatul
Și îngustul
Colț de conștiință.
Latent mă împinge timpul
Spre îngerii tăi,
Diabolic și plin de
Dorință,
Le
Peste ochii mei,
Atârna grea
Venetia,
În somnolenta
Toamnei.
Fara copaci,
Totusi frunzele
Îmi îneaca
Pasii,
Între singuratate
Si Canale Grande.
Du-mi trupul
Acasa,
Salbatica
Ramai treaz,
Pana dupa miezul noptii,
Ramai treaz
Sa auzi cum se sting
Oamenii,
Pe campiile somnului.
Visul adanc,
Visul nostru,
Sau noi visul lui ?
Pe ciutura fantanei,
In mijlocul
Saruta-ma,
Sarut de foc,
Ca sa topeasca amintirea
Si umbra zilei
Ce a fost,
Sa uit iubirea.
Numai eu
Si briciul ploii,
Taind bucati mari
Din lumina.
Numai eu,
La miez de