Adrian Furnica

Nu știu cum va fi următoarea iubire Dar, sigur, cea de după, va fi în cer Acolo, unde numai privirile sunt De ajuns ca să te cred Și unde stelele te văd și pot depune Mărturie pentru tine Nu

De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții Oamenii ronțăie cuvinte goale Pe care le scuipă pe jos fără odihnă Făcându-le să agonizeze, mușcate și supte De conținut Rugându-se de noi să le

Am cântat de pe ulucă Gustul drumului de ducă Ochii mici, mijiți în soare Stau ascunși în subțioare Dorul după ochi albaștri Urcă sus printre pilaștrii Numai dragostea nebună Vrea să

E noapte Și îngerii care împodobesc iubiri Dorm și ei După truda de peste zi În care au cărat în toate Sensurile Sărutări și oftaturi Luându-le de pe rafturi Și așezându-le acolo unde

Mă bântuie un sindrom Sinucigaș De când m-am însingurat În mine însumi Și unde nu mai trăiesc decât Hrănindu-mă Cu dragostea mea Pentru tine. Și asta de când am deschis Infinitul

Oare ce se întâmplă cu întrebările Rămase fără răspuns? Unde se duc? Cât mai trăiesc? De ce se nasc? Dar daca într-o zi S-ar năpusti împotriva creatorului lor În speranța de a fi ținute în

Am încercat să umplu Tăcerea dintre noi Cu umbrele cuvintelor de dragoste Nerostite Neluminate și Nebănuite Pe care le-am visat spuse Încet la ureche Dar care au murit chiar înainte De

Mă uit atent la masa organică Din fața mea Și mofturos cum sunt Încerc să extrag, cu grijă, doar gânduri Bune Plăceri Iubiri Nebunie Lăsând în castronul cerebral

Am urmărit atent starea vremii din mine Încercând să opresc vântul ce are cu sine Frunze moarte și gânduri răzlețe Rămașițe ușoare, atente, semețe Bucăți aruncate de dragoste trecută Deodată

Vreau să plâng Fără să știu dacă vei veni Lângă mine Să-mi salvezi gândurile Muribunde Vreau să te iubesc Fără să simt Că-mi vei bea Lacrimile Prelinse pe deșertul Obrazului Vreau să

Vine iarna Și-n sufletul meu Dragostea se pregătește de hibernare Nu știu sigur câte rezerve și-a făcut Și dacă va putea ieși cu bine Din această încercare Pentru că nu se întrevede Nimic

Îmi strigă sufletul Un gând de jale Întunecat și apăsător Peste pietrele din gândul meu Care nu lasa în jur nici o fărâmă De ecou Și atunci durerea nu se mai zbate Între pereții tari și

Simțeam roz la încheietura Dintre minte și inimă Deși în sus era negru, iar în jos Nimic Și mai simțeam negru La încheietura dintre roz și Mâine Și mă întrebam cum aș putea Să le amestec cu

Să fie oare o întâmplare că toate aceste Cuvinte sunt de gen feminin? Tristețea Melancolia Iubirea Ura Speranța Deznădejdea? Ce au ele oare în comun? Și de ce mi le-am amintit pe toate

Sărutul tău, depus aseară la Încheietura dintre Vis și realitate A născut o secundă de lumină Apoi încă una și încă una Ca într-o cavalcadă de licurici Formați din două buze dulci Care

Trăiesc cu ochii la ceas Și cu secundele minione Răsfirate prin păr Împart timpul în perioade stricte Dintre două clipiri Și le amestec cu cele dintre două Respirări Mai și plâng

Sunt convins că te simți bine După ce, ieri, ai dărâmat de pe socluri Toți îngerii din grădina iubirii Mă uit din depărtare și Pe capetele hâde ale coloanelor, Printre cioburi și

Soarele cade perpendicular pe urechea mea Șoptindu-mi să te primesc din nou în Gândul meu Dar eu nu vreau. Ploaia mi se scurge printre firele de păr Insinuând că ar fi bine să te chem la

Încerc de câteva zile să dorm Același somn cu tine Cu capul pe aceeași pernă Cu gândurile în aceleași vise Adulmecând cu nesaț sărutul De început de noapte De sfârșit de trezire O beție de

Te cânt în gând Pe măsură ce te înghit Bucată cu bucată Și te clipesc în timp ce te Gândesc între fiecare Atingere a pleoapelor Și te înlocuiesc în mine Bucată cu bucată Atâta timp cât

Stau în pat și mă uit În ochii tăi Simțind cum răsare soarele dintre Perne. Am să iau anuarul astronomic să-l răsfoiesc Cu teama prinsă-n buricele degetelor Nu care cumva să se anunțe

Câteodată nu-mi trebuie Nimic Nici Gânduri Nici sclipiri Nici Scântei Câteodată nici nu-mi doresc Nimic Nici Forme Nici Conținut Nici cer Câteodată nu-mi trebuie Decât

Odată, mâna ta, mângâidu-mi pleoapele A născut în lumină O mulțime de fluturi Gata să-și ia zborul Spre sufletul meu Am să-i încălzesc cu speranța Mea caldă în dorința de a-i păstra În