Adrian Furnica

Te iubesc și asta-mi ocupă tot timpul Tot capul, tot gândul, tot trupul Te iubesc și asta-mi ține de foame De sete, de ducă, de noapte Te iubesc și asta-mi face bine Și rău, încet, sfios și

Închide ochii, încetișor Dă-i una cu piciorul morții Dorească-ți inima cu spor Ce-ți refuzară astazi sorții Iubește clipa de scântei Și-ncearcă, dar, sa-i fii complice Iar ce-ai pierdut,

Când ți-am zărit Pentru prima oară Zâmbetul Am simțit dintr-o dată Că mă scald în el și ți-am simțit Răsuflarea caldă cum mă învăluie Pe la subțiori. Și amețit de parfumul lui

Luni seara Te-am întrebat în gând Dacă mă iubești … Iar tu m-ai prins de mână Și mi-ai arătat cum se naște Miracolul Dintr-o șoaptă Mută Gândită de sărutul Ce trebuia să vină Să-mi spună

Ai râs Și-n sunetul nebănuit am auzit Cum lumea mi s-a pus La picioare Și mi s-a dăruit cu tot ce are ea Mai bun Și mai frumos. Mi-ai spus că mă iubești Și am simțit cum lumea mi-a

Nu am știut că iubirea Crește pe peronul gării De unde pleacă trenurile Care te duc departe de mine În spatele unui geam Afumat Și învechit Care cine știe câte a mai văzut și el În viața

Iubita mea a început să rupă Cu grijă maternă Petalele tuturor florilor din grădină Jucându-se de-a “Mă iubește, nu mă iubește” Și pe la prânz, s-a pierdut în zare Printre florile

Poate ar fi mai bine ca florile Să înceapă să sângereze Când le tăiem Iar sufletul să ne oblige Să le organizăm funeralii Ca să vedem cât de inutil Este gestul nostru. Ce plăcere ne mână de

Hai să ne culcăm unul cu celalalt În gând Să ne visăm frumoși și tandri și împăcați Ca în prima zi când s-a născut Iubirea Când ne sorbeam cu grijă lacrimile Din priviri Când ne era de ajuns

Nu mai cred că mă pot privi În oglindă Fără să te văd pe tine și surâsul Tău Nu cred că mai pot să te simt Lângă mine fără să-mi fie Rău Nu pot gândi în direcția ta nici O clipă Nu te mai

Printre ierburi, pe răcoare Dimineața, în lumină Trei furnici într-o parcare Așteptau o limuzină. Două mari și una mică Nu se sperie defel Când pe dreapta se oprește Imediat un

Uite, aici e urma lăsată de primul tău Surâs Iar aici e cea a ultimului tău Suspin Înainte de adio. Tot ce se vede între ele sunt Cicatrici Rămase ca dovadă că ai trecut Prin mine Iar

De prin trei, cu gânduri bune Spuse cu viu grai prin lume Au intrat cu dulce glas Trei suspine de pripas Ce erau pierdute-n nori Colo, lângă subțiori Cu trei zâmbete caline Așezate chiar pe

Fulgi de zăpadă Mângâie cerul și se așează Ușor Pe buza ta de sus Acolo sunt condamnați La uitare, Striviți între un sărut Fierbinte Și un gând răzleț Despre mine.

Gândesc Și asta-mi acoperă toată Ființa cu tine Și toate nopțile cu atingeri Ireale Și simt cum secundele Sunt devorate De imaginea ta Plină de necunoscut Către care

Te-aș bea! Bine! Te-aș săruta! Și mai bine. Aș strânge inima ta între două felii de suflet Și aș mânca-o. Apoi aș plescăi fericit la finele festinului. Nu știu dacă m-aș sătura fără un pic de

M-am întrebat, într-o zi, ce să fac Cu trupurile viselor moarte De foame din lipsă de hrană Pentru că, dintr-o dată, N-am mai știut ce să le mai dau Să mănânce Mă gândesc că doar prezența

Privesc întunericul Ce mă înconjoară Și care-mi intră Fără să simt În toată ființa mea Rămasă suspendată Între dragostea pentru Tine Și nimic altceva Pentru că nimic altceva nu mai

Treceam azi noapte prin memorie Când te-am găsit ascunsă într-o cută A unui vis răzleț de dragoste Uitat și un pic prăfuit de Nefolosință Cu ochii închiși, în pumnii strânși Țineai închisă

Adulmecând miresma florilor din glastră Și-a sufletului gând amar Iubirea noastră moare și inima albastră Se risipește împreună cu un gând hoinar Iubito! Nu vrei să-mi sorbi o lacrimă

Presimt că ai să mă iubești Și tu cândva Și, de aceea, m-am gândit Că ar fi bine să mă obișnuiesc Cu gândul acesta din timp Pentru că nu aș vrea să mor de Fericire Exact atunci când o să

Am pândit câteva clipe Grădina cuvintelor Iar când Argus a adormit îmbătat De parfumul gândurilor mele Am scos din teacă limba mea Cea ascuțită Și-am început să secer în dreapta și-n