Adrian Firica

Motzoaco, te rog să-ți închipui, că tot spui tu că la tine e cel mai firesc lucru ăsta cu închipuirile, că trăiai prin a doua jumătate a secolului 19 și numai ce, pac! îți cade în mână o carte a frumosului domn Eminescu. Pas de înțelege, dar ce frumos, ce frumos te plimbă dânsul printre sensuri cuvântând cu o limbă românească, dar \"cari\" nu prea era de găsit prin toate gurile vorbitorilor vremii. Eu cred că domnul Eminescu pregătea limba pentru românii cu sensurile din secolul viitor, adică din secolul 20.
Acum, cu riscul de a mă lua unii și alții la bătaie, sau de a se pune cu gura pe mine, am să spun că în a doua jumătate a secolului 20, domnul Nichita s-a apucat și el să scrie Necuvinte pentru secolul viitor, care se dovedi a fi chiar și un mileniu luat de la cap.
Eu atâta am avut de spus. Altcineva a scris Epica Magna

E mai simplu decât crezi. Fă o diversiune, pune-l în fața unei dileme opționale de genul \"măgarul lui Buridan\".
Dă-i cu o mână un \"ordin\" (decretul scris care arată că a intrat în posesia unei distincții), iar cu cealaltă mână oferă-i un \"ordin\" sau o \"medalie\" (tinichele frumos așezate în cutiuțe, pe pătuțuri de catifea, cu cocardă ... etc.).
Efectul este pierderea oricărui simț de orientare. Va să zică: unde nu este orientare, nu este ordine și viceversa.
100% câștigi partida.

De ce nu ai spus mai din vreme că faci armata cu termen prelungit. Am învățături și pentru militarii de carieră. În general, aceștia sunt oameni scrupuloși, sensibili și ușor vanitoși. Pentru ei, în mod special, se poate confecționa un fel de săculeț care se umpele cu bile. Acest săculeț, bine întins, se pune în locul ștergătorului de picioare de la intrarea în casă. Atunci când vine militarul de carieră (sau cel care se crede sau se poartă astfel) acasă și calcă pe ștergătorul special pregătit, va avea ... va avea ceva probleme cu \"rectitudinea\" punctelor sale de vedere. Această stare de bălăbăneală, nefirească pentru el, fie îl va făcea să creadă că a greșit adresa - deci pleacă la hotel sau la un prieten - ori se rușinează într-un asemenea hal, de halul în care a venit acasă, încât nu mai îngaimă decât o scuză și se refugiază repede, repede în lumea reculegerilor tardive. Va fi cuminte, pentru eternitate. Singura chestiune neplăcută e că își va cere continuu scuze, mulți neștiind \"de ce?\" o face.

M-am prins, te salvez de Ra\"O\"ul. Desenează un \"O\" pe butonul de la sonerie, închide soneria și lasă-l să apese până nu mai poate. Ãsta nu e poștaș, să sune numai de două ori, o să sune în veci. Vei fi răs-Bunată!

Bine, da\' numa\' cinci minute, iar asta după luna plină a sărbătorilor de iarnă. Nu-i vina mea că ăștia nu mai opresc acu\'. Estimp, sa nu faci imprudența să o iei de-a curmezișul peste regrete ca nu e bine. Sa nu faci nici cu mâna că mă înduioșez așa de rău, încât nici nu mai știu cum mă chema cu cinci minute mai devreme.

Peste cinci minute, altfel ratăm marcajul și ne trezim cu regrete, din cauza clipitului și a uimirilor.

Doamne, în ce lume ordonată trăiești! Sunt înmărmurit.
Păi dacă era după mine ...
\"Și după ce n-o să mai existe, Raul: cu binele ce-o să se-ntâmple?

M-ai prins că citesc \"Libertatea\" pe banii altora. Riscurile sunt aproape inexistente. Prea puțini își dau seama că le violez intimitatea. Da\' tu nu mă denunți, nu-i așa?
Promit să-ți recit, pe de rost, toate \"libertățile\" citite fraudulos de mine în metrou. Tu ai să dai apoi un examen, e musai, și garantez că te pricopsești cu un abonament \"a perpetuite\" pentru metroul subteran. Nu am făcut exerciții cu ăla de suprafață, ăla \"rapid\", despre care știu, din auzite numai, că e un ucigaș.

Păi cum să o scoatem la capăt? Cu o confesiune, bineînțeles!
Trei lucruri admirabile mi se întâmplă la începutul fiecărei zile: trezitul, cafeaua și spălatul pe de-a \'ntregul. Restul ține de \"morala creștină\".
...
Metroul mă pocnește din stânga, îmi deschide o ușă și o pornește \"la\" dreapta. Tot drumul este prin \"negru\". De patru ori îmi oferă câte un pretext - câte o stație subterană. Întoarcerea este perfect simetrică.
În metrou se citește \"Libertatea\". Oamenii vorbesc în șoaptă.
Dimineața cobor pe lumină, seara mă întorc pe întuneric. Oscilez între a crede că este o ironie a soartei și convingerea că mi se joacă, de fiecare dată, o festă.
În forul meu intim, sunt convins că sunt un bun creșin.
\"La\" ce-ți trebuie ție metrou?

Într-un anume sens sunt un privilegiat. Cum vine asta, ai să întrebi tu care știi toate întrebările?
Întâi de toate, eu care nu mai știu toate întrebările, am privilegiul să pot alege să răspund sau nu, asta sub raportul certitudinilor, dintr-un loc, dintr-o țară unde ipoteticul este perfect abolit.
Apoi am un alt fel de posibilitate, nesubsatanțială de a mă simți luat un pic la rost pentru că rostesc vorbe fără sens.
Bun. Ce se poate face? Cităm, cităm din Nichita. Ia ascultă: \"Un os rupt doare pentru că este un os în afara legii de os.\" Mai departe el, Nichita, se întreabă cum e când este vorba de cunoaștere. Cunoașterea este un fapt de jale, revelația faptului este cutremurătoare. Neadevărul provoacă angoasă până la urlet. Numai că de data asta angoasa este din registrul metafizic.
O fi răspunsul ăsta suficient de ... \"amabil\", Motzoaco?

... totuși, să ședem, să \"ne\" mai chibzuim la \"Oare?\".
Dar, eu cred că tu ești numai șăgalnică.
Altminteri, cerem de la tine să avem nopți și zile?
Hm!
Nu dau eu nopțile mele,
că de zile mor.

strașnici ochi ai
adulmec și scot
petală galbenă
petală
așa ești numai
Ochi!

... \'ți-ași păpădiile tale de Moțoacă ce ești!

Se auzea prea frumos, astă noapte, pentru a inoportuna cu un comentariu ...
M-am temut sa nu ating un corn de melc, ori din neștiință să nu văd colțul ierbii ... ș.c.l.

Kopilotule,
fă bine și ține ochii ațintiți pe cadrane, nu mai umbla în kontroale.
Încă nu avem vize pentru Kaliningrad. Să fim mai rezervați, să nu bată la ochi.

Doamnelor și domnișoarelor,
observ că v-a plăcut \"de moarte\" domnul Kant.
Rămâne între noi, dar regret, de patru ore că sunt un cetățea integrat în NATO, în timp ce bieții ciorapi ai maestrului, au rămas în Kaliningrad, Federația Rusă.

de-aia muriră toți porumbeii călători
povară prea mare o astfel de scrisoare

ești inpermisibil de tristă
...
te implor să te lași
cuprinsă de joarde de viță
mângâiată de frunze ce cad
...
eu unul știu
cum fi-va lebăda moartă

Tu ești aceea ce mai născu
încă o dată femeie?
Întreb, căci e mâine
intrare de Maică de Domn în Biserică!

e iluzie timpul
orele sunt false repere
bătute scălâmb pe cadran
arată ora \'nainte
mecanica fină.
pune erata:
sunt aici să-mi trăiesc viața!

Pfiii,
simt așa cum se duc furnicăturile și toți nervuții către taste ca să laude scriitura ta ... stenică.
Că tot e cald afară, nu faci un parteneriat pentru o revoluție?
O să-i zicem \"Revoluția surâsurilor dintr-o toamnă târzie\".