Adrian Firica

Horia,
mulțumesc de tur, da te prind eu în re-...
depinde unde-i joacă picioarele Silișteanului: când e gazdă dă opt, când e musafir se oprește la două, ca să nu facă impresie proastă. oricum, mereu iese bine, adună una cu două și se alege mereu cu trei, la adevăr. altfel nu-i place!

artiștii sunt neserioși. nu te poți încrede în ei.
de-aia m-am gândit să mă fac sculptor. să lucrez la greu.
cum dau gata primul tău bust, ți-l fac cadou. partea de jos o pastrez. nu vreau sa fiu acuzat de te miri ce!

P.S.
nu o să aibe mâini. mi-e teamă să nu jefuiești muzeul ăla al vostru cu ceasuri!

și taiko
neapărat trei tobe, nohkan, ko-tsuzumi, o-tsuzumi
fluieră bambusul

de fiecare dată scriu în grabă.
de teamă să nu-mi rămână degetele lipite.
sunt nemulțumit, pentru că graba mea este încă \"mică\" prin raport cu ce îmi doresc.
voi intensifica eforturile mele până voi ajunge la o grabă \"mare\".

viața mea e alcătuită din \"făcături\".
cu ea nu mă grăbesc.
am răbdare.
mare.

citești prea multe, dragul meu.
în altă ordine de idei, te invit să te duci până la urmă la un oculist, ia-ți o rețetă și fă-ți niște ochelari potriviți, că dai rateuri și vezi lumea deformată rău de când umblii cu fundurile alea de halbe pe nas.

prin capul meu era perfect,
nici analiștii mai atenți
nu prevedeau aluncări spre mov,
doar niște simple,
vagi dureri (premenstrual)
întrevedeau, ca niște blegi,
fiindcă-ncepusem să tot scriu
orizontal și cam spre-ai mei \"colegi\".

mare păcat! ai putea să construiești frumos, însă ești neglijent.

aha, păi dacă știi că adevărul umblă cu capul spart, de ce mă lași să-mi bat capul?
nu aveam și eu durerile mele redundante, mai aveam nevoie și de cheile lui?
dă-i calul și lasă-l să umble. nimerește el până la urmă!

adică, nici nu vrei să mă mai vezi prin fața ochilor tăi?
vrei să dispar?
vrei numai să citești din mine?

Epilog în trei fraze
am smuls soneria din peretele ultimului meci greu.
am inscripționat \"Richard\", pe buton.
legătura o păstrăm cu capul pe umeri și cu picioarele pe pământ.

Tosa,
când am văzut cu câtă dexteritate citezi din clasici (tataiele tău), era să-mi sară inima din piept. nu de alta, dar stilul era leit cu al lui DoDu, de care eu mă tem teribil - câtă vreme stilul e omul.
cu alte cuvinte, nu îți place milităria, tataie-tau a făcut armata fără tragerea de inimă ... în concluzie, e greu cu fetele mari și e rău că Parlamentul nu votează dracului legea aia a bordelurilor, ca să îți poți salva grădina de flori.

păi sigur că da, câtă vreme ai găsit un \"posibil\" la sfârșitul primei strofe, te-ai întors. de-aia mi-ar fi plăcut și mie să mă cheme cum spuneam.

restul opțiunilor are ceva sufocant. te face să-ți ții limba în gură.

argumentația, dacă vrea să fie o finalitate în sine, e o chestiune cu precădere tehnică. dacă vrei să mai faci și un scor bun ... mai caută-te. ești pe drumul cel bun, nimic de zis!

cred că ai scăpat pianul prin tine.
are dreptate Claudiu ... s-a dezacordat puțin, dar e o altă treabă ...

domnule,
mi-e atât de familiară atmosfera asta, că parcă nu-mi vine să plec. vreau să mai stau cu tine să numărăm invers, iar la urmă să spunem: pfiii, ce ne-a maturizat numărătoarea de la un capăt la altul! ce tare ne-a prins numărătoarea asta, încât am uitat să ne dăm cadourile.

poc, poc,
poc, poc!

primiți cu pocăiala? sunt mic și plângăcios. vreau să mă faci mare și jovial. drept mulțumire îți voi recita din rărunchi: \"Tatăl nostru\".

mai sunt invidios și ipocrit - de-a valma. invidios pe tine că ai citit ce ai citit, iar de ce sunt ipocrit știi tu mai bine decât mine. uite, eu de exemplu nu mă încumet să scriu forfecări, nici măcar luând ca temă poetica lui Radu Haraga, iar dacă el mi-ar înmâna chiar acum un poem de-al său, nu aș ezita să îi spun că e genial.

Dragă Mat,
de regulă nu plătesc datorii în zilele de luni. nu fac decât să respect un obicei al pământului astfel.
canarul ăsta a fost o restanță.
de canapea ... n-ai grijă, dacă n-am memorie, mă ajută imaginația. mi se întâmplă destul de des. a devenit aproape un obicei.

Costel,
evident că argumentația/comentariu anterioară e complect falsă - logic vorbind.
o dilemă e o chestiune care te pune în situația de a rezolva mai multe probleme, minimum două, folosind o singură modalitate. procedural este o porcărie pentru că te restricționează, iar logico-epistemologic este iarăși fals.

fac o paranteză: am șanse să capăt cu împrumut cămașa aia și vă las în pace, ori mă duc să-mi cumpăr una nouă, că nu mai am trai cu canapeaua?

revenind la aserțiunea inițială, spun că și asta e vădit falsă, pentru că o problemă poate fi \"rezolvată\" temporar, prin \"suspendarea/amânarea\" judecății.
ei bine, un prieten de-al meu m-a făcut țicnit. pe bună dreptate, dar s-a \"ținut\" serios de idee si a scris o carte ce se cheamă \"Problema implicației logice\". suntem prieteni și în ziua de astăzi, ceea ce nu înseamnă că eu știu mai multă logică. nici nu mă străduiesc, de altfel!
e mult mai productiv, prin urmare, să gândești titluri de romane polițiste, chiar dacă unele, respectiv toate, vor rămâne numai și numai promisiuni.
în felul ăsta, am eu convingerea, nu riști să pui sub semnul uimirii orice posibilă prietenie.

Costel,
cu dumneavoastră omul știe la ce să se aștepte, dar nu știe pe unde să scoață camașa. din motive, evident, dilematice, cum ar fi de-o pildă aiasta în care mă faceți, în același timp și în același loc, coerent taman când zornăi cheile sensibile ale poeziei și inteligent în comentarii, adică atunci când nimic nu mai depinde de mine.

am să vă rog să-mi împrumutați o cămașă. pe asta de pe mine am boțit-o rău de tot. nici canapeaua nu mă mai recunoaște.
dacă nu mă recunoaște, nu mai termin romanul cât oi trăi. ar fi păcat, după ce am pus un titlu așa de inspirat.

- DoDU, parcă avea o cămașă mov. merge și aia!

Mat,
veritabilă. păi umblu eu cu cioara vopsită? hm!

să înțeleg că un concurs nefericit de întâmplări a făcut ca lui să i se usuce pretimpuriu vrejul - asta fără să-l fi urmărit un blestem -, iar ei îi șade de la o vreme fusta lipită de pulpe - și orice ar face, nu poate să și-o mai salte.

voi avea grijă să nu mai umbli neînsoțit prin cetate, pentru că \"dobândești\" coșmaruri și arunci porcării admirabile pe gemurile taxiurilor.

e un dram de adevăr în toate astea...