Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articole

\'zgura presei!

4 min lectură·
Mediu
Prin dicționare \"oligofrenia\" este definită a fi dezvoltarea insuficientă a facultăților psihice, dând astfel apă la moară medicilor \"suficienți\", care spun că asta este o boală - după unii dintre ei, cum că ea ar fi chiar una psihică. Măi ce coincidență! Ei bine aceștia, medicii, o caracterizează, după cum spun ei, pe ea, pe boala asta, că ar consta din nedezvoltarea, ori din oprirea din dezvoltare a funcțiilor intelectuale. Dacă până acum nimic nu a fost putred prin lume, aici e ceva pe cale ... pe cale de a intra în putrefacție, pentru că: 1. medicii se bagă acolo unde nu le fierbe oala ... în lumea psihicului, ca să spun așa, și chiar în aia a \"siphicului\" colectiv, fire-ar să fie, de treabă!; 2. iar mai apoi medicii pun diagnosticul în privința funcțiilor, dezvoltării și performanțelor intelectului - care după opinia mea nu se ține și nu se drege cu \"buline\". Căci, dacă e să dăm crezare acestora, medicilor, atunci: \"formele grave de oligofrenie sunt mai rare decât cele ușoare, pentru că 75% sunt numai debili mintali, 20% sunt imbecili, cei 5% rămași fiind idioți în regulă. Iar dacă este să ne luăm după criteriile de clasificare, cele medicale - medicii nu intră în clasament -, toți ceilalți suntem încadrabili oriunde printre \"procenturile\" mai sus enumerate - să ne înțelegem, medicii nu sunt bolnavi, prin urmare, domniile lor, nu afectează procentele!. Clinic, spun medicii, \"oligofreniile\" - observați generalizarea filosofică - sunt clasificabile în grupe, trei la număr: formă gravă (idioția), adică oligofrenia de gradul III - acolo unde coeficientul intelectual e de pe la 0 către 19; formă medie (imbecilitatea), sau oligofrenia de gradul al II-lea - acolo unde coeficientul intelectual este crescător de la 20 la 49 de puncte, precum la loteria \"6 din 49\"; apoi forma ușoară (doar debilitatea), abia tangențializând, adică oligofrenia de gradul I - acolo unde coeficientul intelectual este de pe la 50 până la 69 - ceea ce prin urmare nu mai poate fi jucat la LOTO, dar poate și trebuie să fie jucat la rating. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor rating-ul este proprietatea absolută a domnului, a domnului ... a lui Mircea Badea, bată-l să-l bată norocul, pe el de \"tembenelbatman\" utilizat în analiza audienței și în marketingul televiziunilor (nu o spun eu, ci el o spune!). Adică el spune că instituțiile statului, toate, sunt la-ndemâna CNA-ului și a Consiliul ăla de analiză a dosarelor, consilii alese, altminteri, pe criterii politice, criterii care îl amendează, dar îl și confirmă în idioțenia sa, pe el, pe Badea, pentru că sunt în mod categoric \"pediste\", fiind, nu-i așa, politice. Venind din \"zgura presei\", el, Badea, cu ceasu\', cu mobiele semesiste și alergiile sale laptopiste se prea poate să fie un \"caz\". Medical vorbind! Nu de alta, dar \"punctul de rating\" (GRP), măsurat de mine - de mine asupra mea! - mă face să mă iau cu mâinile de cap, ceea ce îmi deteriorează grav imaginea publică. Fac figura unui imbecil sadea, deși am un coeficient de inteligență ... calculabil, dincolo de rigorile medicale! Să mor io, de nu-i așa, Mirceo, bade dragă! PâSt: - dacă e boală, iar de ea apare în familii cu risc genetic, să spună medicii \"cine\" e factorul ereditar care determină boala oligofrenică - numeric ori structuralal, de o fi el o mutație a unei gene, ori tulburări rezultate din interacțiunii ale mai multor gene ... poate cu \"cucu\" mediului înconjurător. PâSâSt: după mine oligofrenia, de regulă, trebuie să denumească și să indice înapoierea mintală, debilitatea, sau întârzierea mintală, ori să indice existența unui handicap mintal identificabil prin scăderea funcțiilor (că e mai multe!) intelectuale. PâSâSâSt: despre \"Coeficientul de inteligență\" consider că nu este este cazul să vorbim. Deoacamdată!
074.990
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
619
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Firica. “\'zgura presei!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/articol/1739940/zgura-presei

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adriana-barceanuABadriana barceanu
Din păcate (sau din fericire) nu mai urmăresc posturile de televiziune din România, nici măcar pe internet. Însă pot să las un semn de citire pe text. Înțeleg încă ce se întâmplă prin presă...
Probabil medicii trec un test de coeficient:)

aveti un typo la \"Coefientul de inteligență\" ?
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
am urmarit TOATA emisiunea \" In gura presei\" din 14 August 2007 (difuzata pe Antena 3) si pot spune ca Mircea Badea a afirmat taman invers: ca CNA-ul si CNSAS-ul sunt la-ndemana institutilor statului si ca aceste doua \"consilii\" actioneaza (doar) politik (deci - categoric - si in interesul PD-ului).

sunt oameni (printre care ma numar si yo) care prefera oligofrenia lu\' Badea in locul oligarhiei lu\' Basescu, desi... ca si roman (care este!) prefer sa fiu oligarh decat sa fiu oligofren.

cu stima, Cornel Stefan Ghica
0
@adrian-firicaAFAdrian Firica
dragă Ghica,
cu coeficientul meu de inteligență ce se întinde ori de la 0 la minus infinit, ori de la 60 la plus infinit, ceea ce-i tot aia, am reținut că bade-al nost o fo spus că instituțiile statului - pe care le-a enumerat: Guvern, Parlament, Președinție - sunt și fac politică pedistă.
oi fi eu dincolo de barierele oricărui gen de oligofrenie, dar am ținere de minte. pe de altă parte, nu fac politică. de nici-un fel!
0
@mihai-robeaMRMihai Robea
Mircea Badea spune lucruri de bun-simț. Că uneori are scăpări, că alteori sare calul, de puține ori, ce e drept, cât contează? Nu toți pot spune lucrurilor pe nume ca Octavian Paler. Măcar de ar exista destui ca el cu mintea întreagă. Susțineți altceva, dar fără argumente. Sincer, articolul m-a plictisit. Poate data viitoare.
0
@adrian-firicaAFAdrian Firica
da, desigur: când Badea stă strâmb, găsește puricii din brânză.
0
@dana-musatDMDana Mușat
Mihai,
corectie.

Mircea Badea are tupeu si le spune bine, dar nu le spune cu bun-simt deloc. E doar ziarist, neh?

0
@adrian-firicaAFAdrian Firica
sărumâna Dano!
făcuși pace... între două dubito ergo cogito și dubito ergo sum.
la urma urmelor, fiecare cu alea... de le are și cu tot neamul lui.
0