Adrian DUMITRU

Tovarasha Ligia Ben,

ne luam angajamentul ca in urmatorul cincinal sa dam tzarii mai multa literatura de buna calitate pentru export shi sa dezlegam enigma poticnirii poveshtii lui Anton pe drumul sau spre egiptologica iluminare.
Pentru moment, nu i-a sunat inca ceasul.
Ma bucur ca ne suntetzi tovarasha pe acest drum spinos al lui Anton Platonovici catre sfarshitul unei ore din viatza domniei sale (putem sa ii spunem \"domnule\" pentru ca vine din vechiul regim), shi ne luam angajamentul de a etc...

Cu multzumiri pentru nerabdare,
Tov. Feodor Ilici Bolboresevski, esq.

PS Nu serios, chiar tzi-a placut? Sau imi intorci curtoazia? :)

Victore maică, am stat și am cugetat dacă să revin cu un alt comentariu sau nu. Și cum cugetam eu așa, mi-a dat cafeaua în foc, am luat cafeaua, am băut cafeaua și am început să scriu. O fi oare asta diferența între un \"intelectual\" și \"un om care caută soluții\"?

Whatever.

1. Ți se pare ție că \"intelectualii\" vorbesc totdeauna în șoaptă? Uite două exemple, din două arii diferite, care să îți arate că nu e așa. a. Marx. Crezi că a vorbit \"în șoaptă\"? b. J.F. Revel, filozof și jurnalist al dreptei moderate franceze în anii războiului rece. Nu nu numai că nu a vorbit în șoaptă, dar a avut și soluții. Care, uneori, au fost auzite.

2. sunt perfect de acord cu preopinenții mei care au atras atenția ca textul de față nu e încadrabil la \"eseu\". Eu aș sugera, în șoaptă și cu umilință, \"articol-polemică\".

3. ceea ce îi lipsește societății românești (care a ratat startul în 1990, din milioane de motive, dintre care eu numesc unul: respingerea în bloc a punctului 8 \"de la Timișoara\" ceea ce a favorizat creșterea și dezvoltarea masivă a lichelismului politic) nu sunt strigătele, și nici gesturile populiste (din punctul acesta de vedere, câțiva politicieni - să le dăm și numele???- reușesc foarte bine să convingă opinia publică despre aceea că \"lor le pasă\"). Eu cred că ceea ce îi lipsește României e o masă de dialog. De la masa de cetățeni care să intre în dialog la \"reprezentanții\" lor care să accepte dialogul. (iar aici îți dau dreptate - ne lipsește masa de cetățeni suficient de inteliugenți și de educați pentru a înțelege că dialogul civil este în interesul lor. Însă... cum facem să apară această ... masă?)

4. ceea ce le lipsește articolelor tale polemice este măsura. Ești dulce rău când mă previi despre pericolul inchizitoralismului ortodox în România anilor 2008. Ești la fel de dulce când îmi explici că libertatea mea de opinie și exprimare sunt în pericol. Ai tu dreptate în felul tău - am întâlnit și continui să întâlnesc spații destinate dialogului care blocheză dreptul la libera exprimare. Dar... de aici și până la Roma e cale lungă, nu crezi?

5. Da, este și a fost criză de rebeli în România. Dar... ai vreo soluție pentru ca mamele românce să puiască mai mulți rebeli și pe viitor? Eu aștept multe de la clonare... :)

6. Mă bucur că ai căzut de acord cu mine asupra faptului că anumite opere de \"binefacere\" și \"sponsorizare\" pot fi trecute (prin intermediul unei camapanii susținute cu implicarea acestei minunate fantome dâmbovițene care a fost Societatea Civilă) de la stat la minunații oameni de afaceri români și mașinile lor zburătoare și de bani făcătoare.

7. În opinia mea, situația din România actuală este dezastruoasă. dar asta nu justifică marșul violent al societății (încă civile) spre putere. Și nici strigătele de furie. Și nici o revoluție. În clipa de față, o altă \"revoluție\" ar fi ridicolă și inutilă. Și nu ar face decât să schimbe un grup de lichele cu un alt grup de lichele. Părerea mea.

8. Certamente, intelectualii se pot lăsa cumpărați. Țin să informez și pe această cale pe acei comentatori care ar fi tentați să replice cu acuze de genul \"Dl. A.D. vorbește despre moderație pentru că a fost cumpărat de un X grup de interese\" că o asemenea aluzie este lipsită de fundament. Dl. A.D., semnatarul acestor rânduri, este un șomer cu diplomă și școală. Nu a fost cumpărat de nimeni. dar i-ar plăcea... :)

Corrigenda (de amorul artei de a cârcoti):

1. Spartacus a fost multe, dar campionul luptei de eliberare a sclavilor și a năzuinței spre libertate dreptate etc. a fost doar în istoriografia marxistă și într-un film cu Kirk Douglas (unde, în loc să moară elegant pe câmpul de luptă, așa cum se pare că pățit, dl. Spartacus s-a trezit așezat frumos pe o cruce. The last, but not least dintr-o lungă linie de gladiatori captivi... De unde rezultă ca filmul bate viața și amândouă bat istoria... la fund...). Ceea ce știm - de fapt- despre Spartacus (câteva rânduri sau pagini în Titus Livius, Plutarh, Diodor și Appian) nu ne acreditează nici un fel de concluzie de vreun gen sau altul. Realitatea e că nu știm ce voia să facă cu sclavvii eliberați și nici de ce i-a eliberat. În Sicilia, de pildă, liderii revoltei sclavilor au înființat o curte regală. Iar Spartacus voia să ttreacă în Sicilia...

2. Întrebarea justă despre care vorbea Eliade într-un roman care mi-a plăcut și mie enorm este - după cum admite și autorul romanului prin gura personajului său, Biriș- un concept împrumutat din Heidegger. care, fără să o mai admită, că avea și el orgoliul lui de filozof, o luase cu împrumut de la Hegel. Însă a pierdut chitanța de restituire...

3. Iorga. Motivul pentru care legionarii i-au făcut o vizită pentru o plimbare/picnic prin pădure este acela că lui - sc. lui Iorga- i se datora arestarea dragului și angelicului lor căpitan. Iar cum legionarii erau niște copii care se jucau cu pistolul pentru că erau convinși că doar ei au dreptate iar că democrația e un putregai politicianist jidovit din care o să îi extragă acel angelic căpitan despre care vorbisem supra cu fapta și nu cu vorba, s-au considerat îndreptățiți să nu mai discute la masa rotundă, ci să îi facă lui Iorga (dar Iorga n-a fost primul, totuși) un implant cu plumb. cu fapta, și nu cu vorba.

4. Ei, cu Titulescu e mai complicat un pic. Citeam deunăzi (dar nu mai amintesc unde, era acum un an) un textuleț în care un om politic franțuz se minuna de caracterul megaloman al acestui Titulescu. care declarase ceva de genul (citatul meu e aproximativ în formă, dar exact ca fond): \"mai vreau doar să îi împac pe francezi cu germanii, și-apoi mă retrag din politică\".
Acum, motivele exacte ale exilului lui Titulescu nu sunt chiar cunoscute. Însă, lectura atentă a jurnalelor vremii (Martha Bibescu, de pildă) ne pune pe o pistă corectă: megalomania lui Carol II nu a mai suportat megalomania lui Titulescu. End of the story. Libertatea expresiei a avut prea puțin de a face cu tribulațiile sfârșitului carierei unui foarte mare diplomat român...
Că venise vorba, tot timpul am crezut că lui Carol II i se cuvine o monografie ceva mai echilibrată și mai calmă, care să plece de la premiza că anul 1938 este încă un an de referință pentru economia românească. Și, pentru că vorbeam de Fundații etc, își amintește cineva de activitatea Fundațiilor Regale patronate de acest personaj din care majoritatea nu mai vede decât un playboy regal bolnav de priapism?

Iartă-mă că nu am răspuns mai devreme, m-am luat cu angaralele cotidoanului, și (te-am) uitat.

Nu crezi că simetria (alături de metaforă) este un joc poetic (dar nu doar) destul de facil? Ține totul de nevoia de a da efect, și un strop de glamour.

În partea care ți-a plăcut mai puțin am folosit ironia și sarcasmul. Era mai puțină poezie acolo, admit.

:)

Uneori, să vă spun drept, meditația mă sperie : am sentimentul unei cvasiscurtcircuitări neuronale, și atunci, precum personajul textului meu, aleg să beau o bere. iar el, precum fac și eu, nici măcar atunci nu se poate dezbăra de a medita, câte ceva, de la o zi la alta, și de la o bere la alta.
Însă aici am încercat să atac un alt subiect, care mă obsedează de când mă știu. Ce rămâne în spatele memoriei, după obturare.

Iar rezultatul e în fața ochilor dvs.

Cred că prin imaginație poetică și adecvarea justă a discursului - cum bine ai precizat - se poate face legătură cu orice, și între orice. De pildă, dacă îmi permiți, cred că asemănarea dintre o blondă și un tramvai poate fi 1. că vin prea repede 2. că merg prea greu 3. că se poate sui orice pe șinele lor 4. că-ți pleacă din față înainte să ajungi în stație

Onorat pentru distincție... și la mai mare.

Adrian

cu începutul și cu primul venit care, ca întodeauna, e și primul servit.

Într-adevăr Eugen (îmi permiți să îți spun așa, sper), ai intuit aproape corect - mai puțin mahmureala. Când l-am scris, nu eram foarte sigur care va fi \"cârligul\", și nici nu știam sigur dacă ar trebui să fie un cârlig. Dar cum aveam câteva cuvinte care făceau piruete printre circumvoluțiunile din dotarea proprie, am ales să le scot pe ele înaintare.

Cu egală stimă,
Adrian

PS Ești oricând bine venit la taraba mea, fie că-ți place, fie că nu :))

PPS Iar cum efemerindele zilei mă obligă să dispar în diverse birouri in 3, 2, 1... nu pot decât să rog de iertăciune pentru că nu voi putea relua șirtul răspunsurilor decât deseară.

MCM : într-adevăr, subiectul genezei operei poetice în secolul XX mă pasionează de ceva mai multă vreme (nu e prima oara când scriu despre), și da, ai văzut bine - asta am voit să fac. Să desnud procedeul, precum ultimul văl alunecând de pe baiaderă (ce păcat că tocmai atunci se stinge lumina...)
Iar dacă mi-a reușit, așa cum îmi sugerez tu, nu pot decât să fiu încântat. Și onorat.
Și-ți mulțumesc, atât pentru trecere, cât și pentreu semn.

Pai ce sa fac, dle Gherman, cum sa nu cred in astre daca ash scrie despre ...
capricorn? In plin secol XX?

Imi vetzi permite sa va multzumesc pentru sugestie, da sa imi pastrez parerea shi \"pai\"-ul initzial, care avea rolul unei prajini in mana saritorului: se indoaie dizgratzios, dar cum sa sari altfel peste shtacheta? Tehnic vorbind, era o pauza de intarire, menita a adauga inca un strat de chinoroz peste obrazul personajului meu.

Cat despre fond, aidoma. Repet: este un joc, in forma, dar serios de tot in fond. Shi, ca sa va ofe un indiciu, trebuie sa va spun ca textul acesta s-a nascut dintr-un dialog cu cineva care mi-e tare drag, pe marginea criticii literare autosuficiente shi autoproclamate. Dar nu-i nimic ca nu atzi observat acum, s-ar putea sa mai revin pe marginea acestui delicios subiect.

ca respectivul parfumat exista, ca o fata morgana, acolo unde nu te nu te ashteptzi sa il gaseshti, shi, deshi il vezi, fuge, fuge, se risipeshte.... shi cam prin aceleashi locuri ishi face veacul.

Daca marii noshtri voievozi au avut ibovnice (har Domnului, c-or avutara), zvac nu prea aveau, fiindca il consumau prin baldachin, afara de unu\' mic shi rau, caruia, pe cale fireasca, i-au zis ca era Mare shi Sfant.

Insa destul divagaram.

Jucausaha, este ea, da ca orice teren de joaca, e construit pe locuri solide, shi cu cevashilea grija. Shi are, intr-adevar, o miza. Sa itzi spun, sa nu itzi spun?

Ma mai gandesc, daca imi aratzi ca shtii sa te luptzi cu Fata Morgana.

Primitzi, dle T., expresia distinsei mele consideratziuni, pe care nu am intarziat sa v-o arat, deja :)

etc.

Ai vazut bine: era (shi este) un joc urban, un joc care m-a amuzat cu atat mai mult cu cat, de obicei, eu nu folosesc - in scris, cel putzin - expresii stradale.
Et pourtant, exista o miza a jocului, shi exista un motiv pentru care am romanizat anglicismele.

George, numai Dumnezeu să mai știe cine cui e tată, dintre noi doi.

Până una alta, mă bucur să te văd în pagina mea, și mai ales în pagina de față, că deja se adunaseră păianjenii, și se țeseau niște pânze de-alea monstruoase de când nu mai fu nimeni pe-acilea.

Am să trec cu grație (sper eu) pe lângă observațiile tale (altminteri pertinente) care, dacă ar fi căzut pe unul dintre textele mele \"serioase\", le-aș fi înregimentat repede în rândurile mele.
Dar au căzut aici, în lumea asta parodică, întoarsă cu fundu-n sus, pe care eu nu pot să o iau în serios fiindcă - o spun cu toată modestia de care sunt capabil (...) - mă apucă râsul de fiecare dată când o recitesc.

Și am să îți mulțumesc pentru prezență - și trecere -, și am să te rog să mă ierți că răspund atât de târziu. Și am să îți mulțumesc și pentru încurajare - dar eu nu văd în cea ce am scris decât o șarjă, plină de subtext și intertext, adevărat, un galop de sănătate ... dar, tot nu o percep ca literatură. De-ar fi așa ușor să scriu proză așa cum am scris măscările astea...

Dar tare bine mi-o prins vizita ta în acest subsol. Zău.

Atunci sunt convins ca vom putea continua discutzia dupa ce vetzi vedea filmele de care vorbeam.
Am preferat sa ma refer la Szabo shi nu la Sartre (de exemplu) din doua motive, unul slab (filmele lui Szabo sunt totushi narative, in vreme ce Sartre nu se poate abtzine sa nu teoretizeze, chiar shi atunci cand scrie literatura) shi nul puternic (in vreme ce Sartre a declarat - intr-un moment de sinceritate - ca a militat toata viatza pentru un sistem politic pe care nu il doreshte instaurat in Frantza; Szabo a inceput sa ishi faca filmele in cauza pe vremea cand era cetatzean al unei tzari comuniste, rafinandu-shi viziunea odata cu trecerea vremii dar shi sistemelor politice...)

In ceea ce priveshte problematica relatziei Est-Vest shi a permanentzei comunismului dupa Yalta, nu pot sa nu observ un adevar simplu, adesea uitat ori neglijat (ca mai toate adevarurile simple, de altfel): comunismul nu a persistat in Europa datorita unei intzlegeri (Yalta) shi nici nu s-a incheiat datorita altei intzelegeri (Malta). Realitatea este mult mai complexa shi bipolara, tzinand de aspecte strategice, economice, tactice, demografice, sociale shi ideologice. O intzelegere la nivel inalt nu are nici un fel de fortza (in ciuda faimosului adagiu : \"pacta sunt servanda\") decat daca in spatele ei se afla suficiente fortze (atat formale cat shi informale) care sa o catalizeze. Ex: faimosul pact Ribbentrop-Molotov, atat de deplorat de istoriografia patriotarda romaneasca, a fost ABOLIT de facto in noaptea de 21 iunie 1941. Existentza Republicii Moldova este rezultatul Tratatului de la Paris shi mai apoi al seriilor de tratate shi intzelegeri care au reglementat disolutzia URSSS. Anyway, cu sau fara Ribentrop-Molotov, Prutul ca granitza nu a fost posibil decat pentru ca in spate statea puterea militara a URSSS. Iar aceasta nu putea fi posibila fara un sistem economic minim care sa o sustzina in contextul \"coexistentzei pashnice intre blocuri\"...

Nu shtiu nici ce a fost prevazut la Yalta, nici ce a fost prevazut la Malta. dar nu cred ca are vreo importantza - ceea ce vedem azi din fostul URSSS nu mai are nici o legatura cu ceea ce a fost URSS ca partener de discutzie in 1944 shi 1989.

Personal, cred ca studiul comunismului este o disciplina in egala masura supralicitata cat shi sub-licitata. N-am avut pana acum ocazia sa citesc un text e.g. \"sovietologic\" cu adevarat competent shi nici nu ma shtept sa vad unul. Ceea ce nu inseammna ca am incetat sa sper...

PS Problema elitelor shi a maselor in societatea comunista mi se pare una prea delicata pentru a fi expediata in cateva judecatzi simple. Deshi sunt un nostalgic al Punctului 8 de la Timishoara, nu uit insa ca filmele lui Szabo au fost facute de un om a carui experientza directa in supravietzuirea unui sistem totalitare l-au determinat sa problematizeze intr-un anume fel, shi nu altul. Maniheismul nu este o solutzie intr-o astfel de problema. Shi nici simplificarea.

Deshi voi lasa probabil, impresia ca sunt alatura cu drumul (i.e.- cu textul), ma rezum doar sa va sugerez cateva filme realizate de Isztvan Szabo, un regizor maghiar obsedat de o singura problema. este o intrebare - aceeashi - care revine in permanentza plecand de la mai vechiul \"Colonel Redl\" shi pana la foarte recentul \"Taking sides\", via \"Mephisto\". Le-atzi vazut?

Ideatic vorbin, am patruns printre meandrele concretului cu acest text. Am slavit organonul sensibil aristotelic, shi smerit am dedus ca e cu putintza atat cunoashtere intuitiva, cat shi ignorantza senzitiva.

Apoi am ras, shi observ ca scarba despre care autorul vorbea la inceput a provocat - demiurgic, la propriu - curgerea unui fluviu hazliu shi ironic bine trasat.

De aceea, nu fara a-mi aminti ca Robert Plant era autorul nemuritor al unor versuri nemuritoare cam asha:
\"Squeeze my lemon, baby,
until the juice runs down my leg,
and if you don\'t squeeze me
the way I want you to...
I\'m gonna kick you out of beeeeeeeeeed...\",
am sa trag shi eu o concluzie: amoru\' orbeshte eu\' liric, pana ce pepe nu mai shtie ce spune. La urma urmei, cum ne putem ashtepta ca Pepe sa fi shtiu ca amoru este \"inefabil shi inexprimabil\" shi, dupa ce-l va fi citit pe Witgenstein, sa conchida latino ca despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca?

PS M-a amuzat mult eseul de fatza.

Andrei,

pentru ca nu mai shtiu de unde sa iau proiectul acesta al tau cu \"Strada orelor\", imi e destul de greu sa consider \"in sine\" acest text rupt de scheletul sau narativ.

Observ o remodelare a stilului tau shi a expresiei. Alert, dar shi convivial (deshi nu neaparat prietenos). Fixezi cadrele cu incapatzanarea unei camere de luat de vederi.

Semnalez o ushoara inconsistentza stilistica:

\"și întind gâtul, țugui buzele, hotărât să desăvârșesc actul de proskynesis.\", unde \"poroskynesis\" nu se asorteaza bine cu buzele tzuguite.

Nu-mi ascund surprinderea fatza de metamorfoza ta stilistica, shi deduc faptul ca ma aflu in fatza unei de rupturi de ritm narativ, probabil voita.

Prin urmare, trebuie sa continui cu povestea asta :)

D-le Nicolau,

privind acest text shi aceasta fotografie, am incercat sa aflu unde este scenariul.
Am presupus ca personajele nu pot fi decat sau a. textul shi fotografia sau b. fotografia shi textul.

Dialogul a fost evident - chiar daca mi-a luat mai bine de o ora sa intzeleg ca era vorba de un dialog.
Insa didascaliile? Insa dramatis personae?

PS sa intzeleg ca fotografia era dramatis persona? Atunci textul era didascalia? Dar atunci, tot imi ramane sa ma intreb, unde e scenariul? Sau poate ca scenariul o fi undeva intre capul textului shi coada fotografiei? dar atunci... dupa cum ar spune pithonul Kaa: \"certainly, there is nothing in the middle!\"

PPS va rog sa ma iertatzi ca am comentat mai mult decat atzi scris dvs. I did my best to make it short.

Victore -

te-ai intrecut pe tine insutzi. Iata un set coerent de idei, pe care le pot accepta sau nu (-asta e problema mea, nu-i asha?), dar numai dupa ce le voi fi citit. Tu tzi-ai facut datoria shi le-ai expus, de data aceasta bine, concis shi precis.

Shi totushi, de sunt de acord cu afirmatzia ta, \"e criza de rebeli in Romania\" (o fi intamplator? Intr-o tzara care a preferat intotdeauna sa cedeze decat sa reziste? Dar, inainte de a ne grabi sa judecam, ar trebui cantarite bine cauzele shi efectele), insa e ceva care tzine de stilistica acestei fraze care nu-mi convine. Nu shtiu de ce.

Spunetzi: \"Culturile străine așa cum le înțeleg eu, ca filolog, sunt o îmbogățire la nivel spiritual al individului care poate astfel citi, dao de jing în chineza mandarină, Shakespeare, Cervantes, Pușkin, Goethe în original.\"

Pot sa intreb, catzi indivizi care au citit Tao te qing in mandarina, Goethe in Germana, Mistral in provensala, Kazantzakis in neogreaca, Nizar Qabani in araba, Orhan Pamuk in turca shi Firdousi in persana? Am uitat ceva? Ah, da. Am uitat Vedele...

In ceea ce ma priveshte, voi abandona lectura lui Pamuk - oricum nu imi place, shi, qui plus est, am descoperit pe parcurs ca nu shtiu turceshte.

Din cate imi amintesc eu (... \"shi-mi aduc bine aminte!\"...) Chiritzoaia in cauza inventa furculisionul in discutziile ei in \"franceza\" cu Musiu Sharla. Romaneasca ei - fara a fi impecabila din punct de vedere gramatical - era mult prea romaneasca, shi atat de puternica incat se imprima pana shi pe blatul frantzusesc al \"-[...]sionului\" [-ce joc de cuvinte mi-a ieshit!!! :) ].

Un exemplu mau potrivit ar fi fost - poate - personajele lui Caragiale, incapabile sa posede (-dar din fericire, nici sa fecundeze) limbile romana sau franceza.

Mi-ash dori insa sa atrag atentzia asupra a doua fapte - prea des uitate de bunii noshtri autori de gramatici shi indreptare ortoepice, ortografice shi de punctuatzie (prea des variabile in conditziile unei limbi imuabile, nu gasitzi???):
1. \"limba romana a aparut prin folosirea greshita a limbii latine\" (-iarashi am uitat cine a spus-o) shi
2. ma indoiesc ca limba romana are nevoie sa fie aparata. Este un organism viu, solid shi viabil, care traieshte mai putzin prin cartzile lui Alexandru Graur cat prin romanele lui Marin Preda. De pilda.

La urma urmei, se uita ca de la Nicolae Filimon incoace, aceasta limba a evoluat shi s-a imbogatzit, pastrand arhaisme de origine balcanica, adoptand neologisme de origine italo-franceza, mushamalizand regionalisme (de factura germanica in banat, de pilda).

A la fin des comptes, limba este un organism viu dotat cu un filtru selectiv. Ceea ce astazi pot fi gresheli de gramatica, maine pot deveni reguli (inchipuitzi-va ca v-atzi scrie tema pentru acasa la o shcoala primara contemporana cu Nichifor Crainic... Credetzi ca atzi lua 10 folosind limba de astazi ???), shi invers.

Rolul unui filolog este acela de a fi suplu in judecata - rigiditatea risca sa dea in purism. Altfel spus, in comedie.

Pentru ca atzi adus vorba de capodopere universale, consider ca traducerea romaneasca la \"O mie shi una de noptzi\" este mult mai reushita decat traducerea franceza a lui Mardrus tocmai pentru ca limba folosita de Gramescu este imbogatzita prin parfumarea cu arhaisme shi regionalisme pe care limba le tolereaza - dar NU le foloseshte (unde dumnezeu mai spune astazi cineva despre altcineva ca ar fi plin de \"doxa shi praxa\"?), in vreme ce limba folosita de Mardrius este seaca shi pura. Dar asta e doar o chestiune de gusturi.

Shi am sa inchei amintindu-mi ca, pe vremea cand eram pushti, filologii se revoltau la emisiunile lor radiofonice impotriva unor cuvinte astazi aproape complet disparute. Va mai spune ceva cuvantul \"cashto\"? Cu derivatul sau - \"cashtocan\"? Sau \"meseriash\", cu sensul de \"mishto\"... E interesant, in schimb, ca \"mishto\" a ramas.

Subscriu prin urmare - cu mandrie de ne-filolog- la punctul de vedere al celor care considera ca limba este un organism viu care nu are decat de profitat de pe urma imprumuturilor shi importurilor. Alegerea unui literat de a folosi ori ba imprumuturile lingvistice ale strictei sale contemporaneitatzi este un pariu echivalent cu a folosi arhaismele prafuite ale fanariotzilor ori cronicarilor (ah, ca venise vorba, nu atzi observat cat de turcizata shi polonizata e limba lui Costin sau Neculce, painea shi piperul studentului la filogiei, coshmarul liceanului din toate timpurile?). Il cashtigi daca ai talent shi un strop de intuitzie. Against all critics.

PS Dostoievski nu putea sa prevada viitorul de aur al lui Cevantes. La ora aceea, Cervantes era deja un clasic...
PPS Paralela intre limba romana, pe de o parte, shi catalana ori aramaica, pe de alta parte (- orashul in cazul se numeshte Maaloula shi este singura regiune din Siria unde se mai produce vin. Prost, de altfel), mi se pare ushor deplasata. Chiar credezti - serios vorbind - ca romana este pe cale de disparitzie astfel incat sa fie salvata ori bocita? Ni se impune noua astazi la shcoala o limba straina, asha cum era cazul cu spaniola pentru catalana sau cum este cazul cu araba pentru aramaica?
daca este nevoie de interventzia intelectualilor intr-un caz, atunci datzi-mi voie sa va arat Rhodosul shi sa va spun: \"hic salta\", i.e. in ajutorul limbii aromane sau meglenoromane, de ce nu. Sau mai bine zis, in primul rand.

Dle Bratu,

citii cu placere poezia dvs. Sprintzara shi funny, in bunul stil al lui Toparceanu - sau cel putzin asha mi s-a parut.

Dar mofificatzi totushi titlui shi poanta - este \"CUI prodest\"