Adrian DUMITRU

Victore maica,

in calitatea mea de wannabe historian, pot doar sa itzi spun ca orice judecata de lunga inspiratzie shi de longue duree, in palierul unui asha zis \"mental colectiv\" sau whatever of the kind, care sfarsheshte prin aprecieri de genul: \"romanii sunt popor ospitalier shi iubitor de straini, doritor de pace etc\" in vreme ce \"maghiarii sunt urmashii unor triburi razboinice, care... etc\", risca sa produca efecte perverse.

Problema Orientului mijlociu este prea complicata pentru a-shi gasi vreo rezolvare ratzionala - iar una dintre cauzele generatoare de complicatzii a fost tocmai imixtiunea lumii occidentale, simpliste shi ratzionalizante/ratzionalizatoare (ma refer, de pilda, la partajul teritoriului palestinian preconizat de ONU in anii \'50-\'60, o harta aiuristica, trasata aproape cu rigla, de unde shi-au tras obarshiile razboaiele din 56 shi 67).

In ceea ce priveshte \"masacrul\" din Gaza, nu am cum sa ma pronuntz intr-un fel sau altul.

Am sa itzi spun doar ca, daca exista vreo logica a istoriei shi a judecatzii pe baza istorica a fenomenelor din Palestina & Israel, ar fi aceea ca exista un fel de sindrom israelian al atacului preventiv (pe care razboiul de Yom Kippur shi Intifadele nu au facut decat sa il confirme), tradus intr-o fraza simpla, cam asha: \"timp de doua mii de ani, nu numai ca nu ne-a aparat nimeni, ba dimpotriva. asha ca acum tot ce putem face e sa ne aparam noi, pe noi inshine. ba chiar inainte chiar de a fi atacatzi in mod efectiv\".

O fi bine, o fi rau, nu shtiu.

D-ră (sau d-nă) Dolcu,

calificativul \"desăvârit\" este cu siguranță, ușor exagerat (dacă nu chiar: \"foarte\" ori \"prea-prea\") ținând cont că ne referim la un text abandonat în stadiul încremenirii în proeict.
Vă mulțumesc pentru apreciere, și mi-aș dori să pot desăvâvârși textul în cauză întru desăvârșirea desăvârșirilor, dar îmi este teamă că totul doar deșărtăciune desăvârșită iaște.
:)

Victore,

te-am lăsat la urmă dinadins. Faptul că m-ai onorat cu o stea (prima, dacă nu și ultima!) mă obligă să-mi rumeg mai bine răspunsul.
Am să îți spun că acest șantier s-a născut dintr-o insomnie, multă ciocolată și țigări, undeva pe la patru dimineața, cu laptopul pe genunchi și căștile în urechi. În acel moment, a scrie părea o necesitate fiziologică, un mod de a-mi decanta judecata zilei de ieri.
Dacă l-am făcut astăzi public, asta nu poate însemna decât că acest \"șantier\" nu va depăși stadiul actual și că nu mai văd nici o cale de a-l duce mai departe. Nici la vreamea când am început să îl lucrez nu eram sigur că este un proiect foarte puternic. Dimpotrivă, aveam un plan mult mai serios \"pe țeavă\", însă compet nerealizabil (dovada e că nu am reușit să scriu mai mult de două pagini...).

Tot ce pot să spun e că onoarea pe care o faci mă obligă - dar nu și pentru viitorul apropiat. Stai, să mă fac doctor mai întâi și-apoi om vedea. vezi bine.

Cât despre fraza mea cea lungă... trebuie să îți spun a. am cunoscut la Paris o fată din România - care a dispărut de mult din peisaj - care obișnuia să descrie o anumită parte a corpului cam așa: \"de scurtă, poa\' să fie oricât de lungă\" sau b. ce contează... cât de mult mi-e părul (i.e.- fraza)? important e ce și cum gândesc! :)

PS Milionul de ruble transferabile, pentru steluță, ți l-am virat, conform contractului, jumătate în contul din i-lele Cayman, iar cealaltă jumătate la banca din Pyongyang. A se vedea nota 3200/6788 și întâmpinarea 20.01.2009 trimisă secretarei tale.

Horea Posogan,

încercarea de a reda \"Sinele\" mă preocupă încă de când am scris prima proză (pe care nu cred că am să o pun vreodată pe site :) ). De asemenea, trebuie să recunosc: simt o fascinație pentru tentativele de investigare a cauzalităților psihologice (i.e. - se dă \"efectul\"; rezultă de aici posibilitarea identificării cauzei pe cale de necesitate? sau, dimpotrivă, cunoscându-se cauza, este cu putință trasarea traiectoriei oricărui efect posibil?), cât și pentru introspecție.
Îți sunt recunoscător pentru cuvintele bune. Cât privește parantezele de care vorbești... well... nu mă văd dezbărându-mă de un asemenea defect nici prin amenințarea cu un premiu Nobel
:)

Dragă Andrei,

dacă aș fi avut nervul și talentul lui Llosa, aș fi pariat poate pe furtuna pe care o introspecție bine făcută o poate stârni într-un pahar cu apă.

Ca de obicei, tu ești un gentleman și încă ceva pe deasupra, astfel încât nici nu știu ce aș putea să îți spun mai mult decât \"mulțumesc\".

Îți aștept opiniile ulterioare cu o nerăbdare pe care o poți înțelege cu ușurință.

Dragă Anghele, dacă până acum un an pofta mea de literatură (epică sau... etică) era asasinată de lenea care mă caracterizează, anul acesta, până nu mă fac doctor, nu mă mai văd punând mâna pe tastatură astfel încât să mi se mai pună tensiometrul epic la încheietură.
Pentru moment, nici nu îndrăznesc să pun vreun proiect/idee la fermentat, de teamă ca în loc de rachiu să nu-mi iasă borhot.
Și-apoi, ce importanță are când e scris textul, câtă vreme de publicat îl public azi și nu ieri? :)

Acu observ ca am batut greshit: la versul 523, madam Telimena spune: \"dacă mai suflI un cuvânt\". A se ține seama de scrupulele și regretele copistului, de e cu putință!

La multzi ani (cu intarziere), Victore maica.

Iata un text care imi place shi care confirma inclinarea ta spre un gen de literatura ancorat in realitatea cotidiana, realitatea de presa, un text alert, bine scris, la care am sa carcotesc doar asha, de dragul carcotelii amicale: tancul de care vorbeshti are toate shansele sa fie un Merkava. Iar shtiut ar trebui sa fie de un baietzel cu un singur de deceniu de vietzuire intru Intifada ca un tanc Merkava are un echipaj de patru oameni, nu cinci, asha ca alte tancuri de provenientza est europeana in special.

Shi daca am sa carcotesc de mai mult decat de dragul carcotirii, am sa remarc aparentza de echidistantza a textului, de privire balansata shi echilibrata, dar bine filigranata de o ushoara demonizare a uneia dintre cele doua partzi. A celei active, evident.

Shi pentru ca ai scris despre o zona de conflict care ma intereseaza (deshi nu shtiintzific, ci hobbistic), am sa imi aduc aminte de o carte (aproape un roman...) a lui philip roth: \"operatziunea shilock\" shi de portretele de militantzi palestinieni juxtapuse unor figuri foarte diverse de evrei: de la evreul cosmopolit ori militant din dispora, la evreul intelectual sabra sau la tanarul care ishi satisface serviciul militar in Tsahal...

Yeap, ai scris un text bun - dar totushi, ashtept mai mult de la tine.
Pentru ca potzi.

:)

PS Ma indoiesc serios ca oricat de fanatici ar fi liderii Hezbollah sau Hamas, nu shtiu ca o explozie nucleara (de orice fel) in regiune ar afecta tot perimetrul dintre damasc, beyruth, Suez shi Aqaba. Shi - la fel- asta e shi predicamentul Tsahalului...

Dupa cum observa shi autorul intr-un comentariu: \"În 350, deci ÎNAINTE ca religia creștină să devină religie oficială a imperiului roman, abia ieșise din persecuții și abia se consumase primul Sinod Ecumenic, alte Evanghelii decât cele patru cunoscute NU EXISTAU în canonul biblic.\", imi permit sa adaug ca:
1. Sinodul/Conciliul de la Niceea a avut ca scop TOCMAI definitivarea canonului neotestamentar shi alegerea evangeheliilor considerate corecte in defavoarea celor considerate ca apocrife (daca nu ma inshel, erau 27 de evanghelii posibile), pentru a transha odata ptr totdeauna duelul dintre cei care se vor numi - de atunci incolo - \"niceeni\" (apoi ortodocshi) shi arieni, precum shi a preveni (fara succes, de altfel) aparitzia altor erezii
2. Fara a fi religie oficiala Imperiului, odata cu edictele de la Serdica shi apoi Mediolanum, creshtinismul devine religia dinastei. Ca erau \"niceeni\" sau \"arieni\", cu o singura exceptzie (dar shi acolo este vorba de o convertire ulterioara, shi anume Iulian \"Apostatul\"), totzi imparatzii sunt creshtini. Deja in 350 creshtinismul este o religie cu un grad tot mai redus de tolerantza. O viitoare religie de stat.
3. Nu e nimic surprinzator ca un Codice scris intre 330 shi 350 respecta canounul niceean, adaugand shi cateva texte minore. Dupa cum remarca un antecomentator, intrebarea se pune: cum aratau celelalate evanghelii shi de ce au fost considerate \"apocrife\"?
4. In greaca veche, \"oi\" se pronuntza totushi \"hoi\" (daca are \"spirit\") sau \"oi\" (daca nu are). Insa greaca evangheliilor, deshi Koine, nu mai e chiar greaca lui Tucidide, ci mai degraba greaca Annei Comnena, putand presupune ca pronuntzia reuchliniana este cea adecvata.


PS Dupa editzia masoretica, nici Tora nu cunoashte modificari de-a lungul a doua milenii.
Idem, dupa sistematizarea Kufica, nici Koranul nu cunoashte modificari...
Smunt curios daca editziile succesive ale Milindei-Panha (de pilda) sufera alterari...

La urma urmei, e chiar atat de surprinzator ca oamenii ezita sa schimbe un text considerat sacru? Offff...

I-am adus mamei un buchet de tamaie, inalta shi frumos mirositoare. Spanzurasem de buchetul vinului doi pantofi, inca shi calcaiele mele, ca sa ii arat cat o iubesc. Mama ma privi shi nu spuse nimic. Sau spuse ceva, intr/o limba de autor pe care nu o intzelegem. Nici eu, nici ea. Sau poate ca doar ea.

Mi-am luat nadragii, furios, shi m-am dus la doctor.

\"de doua zile, mama trage la mashina. Credetzi ca e grav?\"

doctorul nu spuse nimic. Ma privi cu ochii lui de om mare, ochi fara culoare shi nici buchet, ochi culeshi toamna pe tarziu, ochi in care se vedea toata adancimea sufletului uman. Apoi adauga, in aceeashi limba ca shi mama:

\"e grav, tare e grav\"

Ajunse in luna, oasele privira admirativ in urma, spre calcaiul de unde pornisera. Nu era nimic acolo. Nu mai erau nici ele.
Uf, spuse primul os, crezi ca o sa ajungem un poem intr-o zi?
Uuf, spuse al doilea os, n-avem noi acest noroc maine.
Uuuf, spuse al treilea os, hai sa ne cautam autorul.

Of, spuse o bucata de caine,
ranjind satisfacuta.

Luna ishi intorsese fatza de la oameni. Obosise. Nu mai intzelegea nimic.

Uof, zise poetul, a venit shi ziua mea.

Dragă domnule,

nu știu de ce te-ai supărat, dar zău, fără temei ai făcut-o.

Ceea ce am scris eu era că nu pot să înțeleg de ce acest text al dumitale, care este destul de buna pentru a nu fi arestat la secțiunea \"atelier\", se află totuși la \"atelier\"? D-ndu.mi cu prea presupusul, mi-am închipuit că pentru câteva greșeli de dactilografiere ori poate pentru aerul de \"cruditate\", de \"necopt\" pe care îl degajă. Și spuneam mai departe că am văzut alte text care - deși complet lipsit de orice cap și coadă ori logică, unele, sau pline de typos, altele- făceau totuși cap de afiș pe pagina întâi.

Și mai spuneam, de asemenea, că în speranța că domnia ta vei corecta ceea ce este de corectat, un editor va avea poate bunăvoința să elibereze proza domnia dintr-o nemeritată închisoare - atelierul.

Nu am vorbit despre \"a infecta\".

Ci dimpotrivă.

Cu egală stimă...

Incep cu erorile \"typo\":
1. \"Gen I. Tănțsescu\" - presupun ca este vorba de Gen. I. TÃnăsescu, promovat la conducerea Div. 9 după război. [eroare semnalată deja mai sus]
2. \"Les racis\" - cu siguranță, și fără nici o îndoială, cuvântul franțuzesc este \"les recits\", cu un mic accent pe \"e\".

Și voi continua cu o mică eroare de exprimare:
3. \"Armata 4 Română, a rupt apărarea germană de pe Mureș\". Din dorința de nu nu creea probleme inutile cu partnerii noștri de pact varșovian și din necesitatea de a auri un pic mai mult blazonul armatei române, istoricii militari \"de pe vremuri\" au avut tentația de a scrie mai mult despre \"hitleriști\" și mai rar despre \"horthyști\" (ceea ce era oricum aberant pentru că la momentul eliberării Ardealului, Horthy nu mai era de câteva zile regentul Ungariei, fiind înlocuit de aliații săi germani pe care încercase să îi trădeze cu un oarecare Szalasi Ferenc). In realitate, principalul inamic al Armatei Române în operațiile din Ardel și Ungaria a fost armata ungară, unitățile germane încadrând-o și susținând-o pe aceasta din urmă (uneori, consecințele au fost dezastruoase pentru armata română, așa cum a fost cazul ghinionistei Divizii a 4-a conduse de controversatul general Platon Chirnoagă).
Un ultim detaliu, cu foarte puțină legătură cu textul în sine, dar puțin cunoscut: în nouă luni de război, armata română a reuși să piardă în fața armatelor germane și maghiare aparoape cât a pierdut în trei ani de război în fața armatei sovietice (Stalingrad & Crimeea included).

Atâta doar am să mai observ că încă o dată, accentul este pus pe suferințele și eforturile Armatei Române în Vest... dar mai nimic nu se spune, încă nici acum, chiar, despre ceea ce a fost în Est.
Și mai este - de pildă - mai puțin de o lună până la aniversarea declanșării contraatacului sovietic de la Stalingrad, acum 66 de ani, un moment de importanță majoră pentru ceea ce a fost și este încă ignorat din încercările la care au fost supuși soldații români.

În rest, aș spune că este lăudabilă inițiativa dvs., și bine documentată.

... logica pentru care acest text a ajuns la atelier. Pentru o litera mancata in \"ap[o]i\"? Pentru cateva virgule in plus sau in minus? Pentru ca e ushor dezlanat shi stangaci? Dar am vazut - shi mai pot vedea inca- texte fara cap, coada shi har care s-au agatzat de prima pagina shi au uitat sa plece de acolo.

Fara a fi genial - de aici shi pana la Cortazar e cale inca lunga-, textul e bun, e decent shi e interesant. Nu e lipsit de idei, shi nici de constructzii fericite - citez una: \"Mi-am pus cele mai frumoase haine vărgate\" - shi ash vrea sa cred ca odata ce dl. OROS MARC va corecta ceea ce este de corectat (eu sugerez shi o ushoara retushare a textului pentru a elimina izul de stangacie grabita), se va gasi un ochi superior care sa elibereze acest fragment din inchisoarea atelierului. O merita.

Se spune ca atunci cand Jacques Brel a lansat \"ne me quitte pas\" (cred ca in \'59), Edith Piaff a respins cantecul, motivand ca \"un barbat nu trebuie sa cante astfel\".

Nu shtiu de o fi adevarat sau nu (atat povestea cat shi morala ei) - asta e impresia pe care mi-o lasa textul.

Sub aspect formal, trebuie lucrat un pic la punctuatzie, shi mai cred ca \"amulet\" e fie o licentza poetica, fie o mica scapare. Sugerez calduros: \"amuleta\".

In sperantza ca...

Tot ce pot sa spun, dna/dra Goteanschii, e ca am amutzit citind acest bocet...
shi ca nu gasesc cuvinte pentru a carcoti asha cum fac adesea.
Textul nu e perfect, e perfectibil - dar sta picioare oricum l-ai pune, shi sta bine de tot.

Uneori ma gandesc daca nu cumva - vai!- ceea ce shade cel mai bine unui poet de peste Prut nu e bocetul. Shi e pacat de Dumnezeu ca e asha - dar ce frumoase sunt aceste bocete de acolo...

Felicitari!

Imi deschid commul cu acest din Kerrigan, Queen of the Blades (cine shtie cunoashte!) de dragul vostru, Anghel shi Victor, Victor shi Anghel.

Anghele, nu te supara... dar poezia asta chiar e buna, shi tu o shtii. Ca venise vorba, pozitzia de care vorbeai e posibila... daca te gandeshti ca nu toate penetrarile sunt ceea ce par a fi... :) sau, altfel spus, nu toate penetrarile sunt shi reichian corecte...

Victore, zau, chiar trebuie sa va luatzi de guler de fiecare data cand va intalnitzi?

Hai, opritzi-va sfada o tzara, ca imi suntetzi amandoi simpatici. pe cuvant.

evitatzi-va un pic in scop terapeutic... shi apoi vedem ce iese.

Victore maica, dar ce vad eu? ca in ultima vreme ai un macaz oscilant, intre problemele grele, purulente, ale societatzii romaneshti... shi aspectele... sa le spunem... futile ale vietzii noastre de zi cu zi...

Sa fie intr-un ceas bun, maestre V.P., buna sa itzi fie inima, ca poezia asta itzi e deja buna. Sau, cum zice anglo-normandul, keep up the good work!

Victore, uchronia este o utopie... unde spațiul lasă loc timpului. În cazul nostru, e o frază scrisă la cinci dimineața, după o noapte de insomnie și cu ibricul de cafea uitat pe foc, cu laptopul pe genunchi, în pat și cu căștile în urechi. În astfel de momente, când tocmai ai părăsit lumea lui Morfeu, discursul curge... așa cum poate să curgă fluviul unui vis care nu s-a transformat încă în coșmar. Atunci e momentul optim pentru a extrage mostre plecând de la curtea tiranului Dionis și până la un banal accident pe o șosea nu mai puțin banală...

Mă bucur să te întâlnesc în pagina mea (e o premieră, Victor, pe care merită să o stropim un pic :) ), mă bucur să văd că ți-a plăcut, și mă bucur și mai mult să observ că ai depășit o reținere în fața frazei-fluviu. Eu nu am făcut decât să calc pe urmele altor mari maeștri, ca un umil călugaraș pictând a fresco pe un perete de bisericuță de țară ceea ce a văzut pe zidurile marii cătindrale de la oraș.

Nu mi-a fost niciodată frică să transform abracadabrant poezia în proză - mai degrabă m-a speriat să fac \"vițăvercea\".

Stay tuned, we\'ll be back after those messages! (-și după ce mai trece lenea... Crezi că trece?)
:)

Intr-adevar, draga Anghel, ai intuit bine:
1. ogru este \"ogre\". Cred că m-am întâlnit prima oară cu acest cuvânt într-una din edițiile ilustrate la Charles Perrault pe care le citeam când eram mici, în anii \'80. În cazul dat, l-am folosit ca pe un joc de cuvinte cromatico-mitologic menit să cadențeze marșul frazei mele către final;
2. când aveam 17 ani, plănuiam o nuvelă cu fraze de o pagină sau două, în care să schimb camerele de luat vederi și vocile narative. O frază dialog, care să frângă cercul obișnuitului monolog epic din proza noastră cea de toate zilele. Apoi, pe la 19 ani, am dat peste \"Toamna patriarhului\", am spus \"Damn, mi-a luat-o Marquez inainte\" shi ...
3. ca și acum, mi s-a făcut lene și am abandonat șantierul. :)
4. Într-adevăr, turnul babel stilistic, lingvistic etc. exercită o fascinație continuă asupra mentalului domniei mele... asta și pentru că scriu ca și cum aș ține un discurs de la balconul castelului meu, imperial și regal.

Îți mulțumesc pentru vizită și privirea de uliu. Mă onorează și mă obligă. Dacă înr-adevăr ți-a plăcut - și dacă nu vei fi un caz izolat- poate că am să mai scot la iveală și alte colțuri prăfuite ale acestui șpantier plin de moloz și praf :)

Al dumneavoastră,

Adrian de Villa-Ogres y Ariobarzanes,
conquistador otiosus