Dor (jurnalul Adelei)

De aici de pe zid curtea noastră e cât oala bunicii
în care-și vopsește capotul și casele par niște cutii de carton
colorate la comandă de edilii orașului nu contează
Tim tot acolo stă și pompierul și Mol și-a cumpărat un camion pentru lapte
din căruțul lui n-au mai rămas decât roțile
un excentric le-a pus decor jos în bar
mă gândeam într-o zi să-ți strig de-aici de sus de pe zid ceva
să-ți strig că mi-e dor de tine
parcă ziceai tu că orașul și curtea noastră sunt centrul universului
buricul astral al tuturor timpurilor
al timpului meu și-al tău împreună dacă mă uit bine
nu cred că m-am suit eu pe creneluri ci pământul s-a lipit rotund
de tălpile mele cu zidul acesta cu tot și nu mai vrea să se desprindă
știi tu că eu umblu desculță
am ascultat un cântec astă iarnă
Raser l-a scris și-l spunea seara pe la fereastră cu flautul
e plăcut mai falsează și el că om e poate că m-a văzut cățărată
pe crenga pisicilor nu mă învinui am avut grijă de ea
e tot acolo au tăiat nenorociții toți copacii din curte
și iasomia și merii s-au rupt și liliecii cu tot cu tufa de trandafiri
sunt galbene primăverile cu tufișuri de ploaie de aur și lăcrămioare
au rămas doar mesteacănul bătran și teiul uscat dintre țipetele mele
ne așteaptă să ne facem cuib în ei sau puncte strategice de pălit la țintă
îmi vine să dau după norul care trece să-l destram
să-ți destram și ție norii din frunte mi-e dor nu-nțelegi?
mi-e pur și simplu dor de cuvintele tale de tată ce-mi ești de frate
sau iubit sau nu mai știu ce
suflet simplu om departe
om sau Steph sau om sau Steph
de \"și eu, iubita mea\" de noi
mi-e pur și simplu dor cum poți tu să nu-nțelegi
de prezența ta de tine de ecou de ocrotită și iubită ce eram
de scrisorile tale de spovedanii de pasărea aceea albă a noastră
de tine de Steph de cum îmi împleteai în păr steluțe de carton
la fiecare pagină de jurnal citită de vocea ta șoptită a vânt
de ploaie de cuvinte ce-mi erai de tine Steph de tine
nu-nțelegi mi-e dor!
mă pierd în coperți și-n poze vechi și-n jurnal
spune-mi măcar dacă vrei să-l mai scriu spune-mi să mă opresc
spune-mi că sunt nebună țipă la mine lovește-mă aruncă-mă
dă-mi drumul din tine
eu nu știu când am să mă satur să-ți spun ploaie
nu știu dacă mă pot opri
am să-mi leg cuvintele și gura și ochii și paginile cu șapte lacăte
în scorbura veche am să le pitesc sau sub piatra noastră cu mușchi
am să-mi ascund jurnalul am să strig de aici de pe zid
nu se poate să nu mă auzi să nu mă simți
nu se poate
să știi tu Steph că apusurile de-aici
se tot încăpățânează să rămână portocalii sau roz
seamănă cu mine mereu așteptand privirea ta
am să-mi dau drumul
am să-mi dau drumul
acolo în aer poate mă vor prinde brațe de iederă
brațele tale
să mă-ncâlcească și mai tare or să-mi străpungă pieptul
inima or să crească din mine până la cer mie mi-e
mi-e pur și simplu mi-e.
mi-e un singur cuvânt de tine
dor
o pietricică albă ție o pietricică neagră mie
un tei înflorit mie un mesteacan alb ție
un zbor să fie atunci
un zbor prinde-mă!
de aici din aer curtea noastră e tot așa
cât oala bunicii de mică
sau din ce în ce
mai mare.






8 febr. 2003