Poezie
De dor
tu
1 min lectură·
Mediu
În mine e atât de mare tăcerea
încât o percep cu vederea.
Cât văd cu ochii, de jur împrejur
numai tăcere, fără contur.
Trag pleoapele peste ochi și ascult
cum îmi curge prin vase un fluviu tăcut
de când nu mai pot să te-ajung
brațele mi-atârnă amuțite prelung
spre ceasul oprit la veșnicul ieri
trimit mângâieri
și-mi zgârie pielea ecou de tăceri
în păr îmi răsar tăceri argintii
din raze de lună
în piept mi se zbat doruri vii
ce nu știu cum sună
chemări se adună la coada tăcerii în gât
să cumpere vise
se-așează în linie, așteaptă – și-atât –
că toate-s promise
trecând printre coaste, solemn,
în vasul de lut se adună tăcerea
se-așează în straturi și-așteaptă un semn
să-arunce în aer durerea.
Și totuși, o boare de vânt
tăcerile toate le pune-n mișcare,
mă-agăț cu speranța de-un ultim cuvânt
ce poate aduce o viață cu-o floare.
Hai, vino, revino, până nu se face târziu,
să pot să dezleg sunetele cât trupul mi-e viu,
cu vârful buzelor șoptit să îți scriu
în urechea de lângă inimă
cel mai de dragoste cuvânt
pe care încă-l mai știu.
012335
0
Se da ingerul pulsicios de venos