Poezie
Plictis
1 min lectură·
Mediu
Ce toropeală, ce zăpușeală!
E cald în casă, e cald afară
Și gândurile astea toate mă omoară.
Un câine latră, eu iau o piatră
Și-arunc spre el că poate pleacă
Dar nici prin gând nu pare javrei să îi treacă.
Seară de vară, o casă de țară,
Fulgere, tunete, vreme nasoală
Iar pe deasupra o doză letală de plictiseală.
Începe să plouă, pe frunze-i rouă,
Jos, pe pământ, o râmă, două
Se plimbă bete fără griji sub luna nouă.
Mă doare capul căci stau pe patul
Ce scârțâie lua-l-ar dracu’.
Pardon! Se vede mă provoacă necuratul.
O muscă zboară, de parcă-i chioară
Iar eu zâmbind spun într-o doară
Ghici ghicitoare: cine oare o să moară?!
Privesc în gol visând la pol.
Zăresc un urs dormind domol,
O să-i urmez îndemnul în momentul următor.
Ce anormal i-acest normal;
Și simt că mă înec la mal
Căci nu găsesc o rimă pentru versul de final.
002.087
0