Adi Cristi

Îmi pare rău că te \"dezamăgesc\", Ioana, este vorba despre aceeași rețea și nicidecum despre același calculator. Adi Cristi

Diana, îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să-ți accesez pagina dar, în afara chipului tău de sub cipilică, nu am întâlnit nici un poem cu care să conversez. Am descoperit doar o pagină golă. Este adevărat, ispititor de goală! Dacă încă nu ți-ai postat poemele și le păstrezi doar pentru tine (sau doar pentru mine), folosește adresa mea de e-mail acristi@xnet.ro

Simona, am primit ceea ce era de primit. Pentru a intra în posesia numărului de ziar, în care îți va apre pagina ta de autor, din 8.12.2004,te rog trimite-mi adresa unde locuișeti,numărul de telefon și adresa de e-mail.

Simona, te-am ales. Urmezi tu! Evident doar cu o pagină de autor în suplimentul cultural Sympozion, al cotidianului 24:ORE, din data de 8 decembrie 2004. Dacă această idee te încântă te rog să-i trimiți, pe adresa de e-mail acristi@xnet.ro, o fotografie și câteva date despre tine. Restul nu mai contează. Contează, totuși, pe mine.

Iertați-mi zgomotul bocancilor cu care încerc să pătrund pe teritoriul acestei interesante discuții, generate de \"privirea fixă\" a poeziei, regăsită în \"momentul de după\". Nu vreau să fiu arbitru, dar cred că \"degetele au reușit să contureze luna\", chiar și numai prin această libertate oferită cuvântului de a se asocia cu mai multe înțelesuri deodată, exact așa cum îți este respirația citirii. Mai sacadată, mai voluptoasă...Încercați această \"temă pentru acasă\" și veți descoperi și veți înțelege cum \"curge poezia\", asemenea apei de la un robinet lăsat anume deschis, de lipsa oricărei îngrădiri a semnelor de punctuație. Într-adevăr, poezia nu poate fi altceva decât suprinderea stării care ne curtează, fie că este vorba de iubire, de revoluție, de guma de mestecat mototolită din greșeală în biletul cîștigător de la loto 6 din 49. Nu avem dreptul aici să vorbim de poezii \"mari\", de poezii \"mici\". Vorbim doar despre poezie, atunci când ea există. Și de această dată poezia există.

Claudiu, poezia ta nu mai are nevoie de nici un fel de \"operație estetică\" pentru a ieși în lume. Pentru a nu fi suspectat de gesturi de complezență, îți propun, pentru numărul de mâine al suplimentului cultural Sympozion, din cotidianul 24:ORE, o pagină de autor. Dacă este posibil trimite-mi astăzi, până în jurul orei 17, o fotografie de-a ta, pe adresa de e-mail acristi@xnet.ro. Îți voi trimite și un număr al ziarului de mâine, dacă, la rândul rău, îmi vei trimite adresa de domiciliu.

Poemul este excelent, atât cât un poem poate fi de excelent, într-o lume în care excelențele sunt cea mai ușoară pradă a \"gustului care nu se discută\". Dincolo de reușita stării pe care o întronează între cuvânt și cititor, poemul în sine nu poate fi confundat cu un \"cadavru\", asupra căruia se reped fie vulturii, fie chirurgii \"lecție de anatomie\". Nu agreez, eu cel puțin, acest \"procedeu barbar\" de a identifica posibilele scăpări sau nereușite, \"din punctul nostru de vedere\". Poezia aceasta, cum de altfel toate poeziile ce ne încântă, reușesc să strălucească chiar și prin acele zone asupra cărora, unii dintre noi, încearcă să-și exerseze dacă nu malițiozitatea, atunci, cel puțin, nevoia de a se auzi singuri, nevoia de a se lua în seamă, prin astfel de comentarii, specifice mai mult buldozerelor decât îngrijitorului de păsărilor.
Poezia există, trebuie să ne obișnuim cu acest lucru, și în noroi, și în diamantul pierdut între sânii opulenți ai nevoii noastre de a ieși în evidență.
Claudiu, \"ai greșit frumos\" scriind un poem ce a sugerat unora nevoia de a măcelării lumina, pentru a-i descoperi strălucirea.

vă îmbrățișez pe toți cei pe care i-am cunoscut în \"Virtulaia IV\" și mai ales pe toți cei care mi-au rămas necunoscuți, apropiindu-mă de voi cu propunerea de a-mi trimite pe adresa mea de e-mail acristi@xnet.ro grupaje de 15 poeme și fotografiile voastre, pentru apariții individuale într-o pagină săptămânală, în suplimentul cultural Symposion, al cotidianului 24:ORE.

De regula, poezia apartine poetului pana în momentul în care ea este data publicului spre citire. Pana în acel moment Poetul este suvernat pe fiecare cuvant, pe fiecare vers, pe fiecare poem. Dupa aceea...poezia nu-i mai aprtine. Nu mai are nici un drept asupra efectelor pe care ea le poate produce în fiecare cititor. Unul poate sa scrie despre ea ca este geniala, altul ca este o simpla pierdere de timp. Nici unul din cei doi cititori nu poate hotarî destinul poetului. Este cu adevarat poet cel care are încredere în versul sau. Cel care nu cade în plasa \"cenaclului militar\", loc în care gradul superior are tot timpul dreptate. Revenind la \"suprarea Silviei\", dicolo de prea mult energie consumata în zadar, cred ca, unde se pune prea mult patos lipseste ceva. O doare limba romana în care scrie si care, pe nedrept, îi este refuzata sau, asa crde ea ca se întampa. Poezia Silviei nu face nota discordanta de comentarile ei. Poate acesta este de fapt castigul, de a fi poet si dincolo de poezia ta. În rest, sa nu pierdem din vedere ca adevarata poezie nu poate sa ucida,nu poate sa jigneasca, nu poate sa pacaleasca lumea.Altii, iata, încearca sa o faca!

un banal text de muzică ușoară lălăită, cu un fimal mai mult decât patetic și școlăresc. Unde sunt metaforele mult invocate mai sus, că pe la mine nu au ajuns încă. Mai aștept!

Diana, poeziile tale sunt senzuale. Versul trădează toate simțurile posibile și imposibile, de la atingere la vedere. Încerci să respiri prin poezie, încerci să evadezi din poezie. Tot timpul crezi că o poezie scrisă înseamnă ceva în minus din tine sau ceva în plus în tine. Ești în perioada în care dorești să pui ordine în lucruri prin intermediul poeziei. Nu agreze pe cei care îți împart poezia în versuri reușite și în versuri mai puțin reușite. Poezia există atunci când există și nu e, atunci când nu e! La tine, din cele citite până acum, îmi place să cred că poezia există atâta timp cât vă luați împreună în serios.

Chiar și așa, gândind numai în folosul poeziei, cred că ar merita acest posibil gest de cabotinism, mai ales că poemul în sine nu are deât de câștigat. Poezia este prin natura ei un spectacol ce are nevoie de spectacol și de foarte mulți ...cititori. Poete treci peste \"pasa neagră\" care îți umbrește orizonrul, întoarce-te la tine și mai apoi înspre noi și fii fericit că tristețea, provocată de nu știu ce, nu este treba noastră, ți-a născut acest superb poem.