Poezie

Antena

1 min lectură·25 aprilie 2006

Mediu

Absorb emanații cosmice

ca o antenă universală,

le simt coborând pe verticală -

înălțătoare și josnice,

rele și bune,

cuminți și nebune,

ușoare și grele,

mari și mărunțele,

sfâșietoare,

necruțătoare!

Mă atacă, ca păsări de pradă,

cum nu le auziți oare?!

Iată-le, vor să mă doboare,

năruindu-se asupra-mi grămadă...

Dar nu e nimeni în stradă,

nimeni să mă vadă,

nimeni să mă creadă,

nimeni să m-audă,

într-o lume surdă,

oarbă și crudă.

Ca într-un ocean de nepăsare

sunt singură și cumpătul mă lasă -

în casa mea oare mai sunt acasă,

asemenea lipsită de-apărare?

Nimic nu se întâmplă,

chiar dacă din tâmplă

sângele șuvoi

curge în toi...

Eu vă declar război!

Auziți voi?!

Război - indiferenței totale,

în care se îneacă cu disperare

acei sărmani, invalizi din născare,

cu inimile fără scuturi și zale...

002.579

Adela Vasiloi. “Antena.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-vasiloi/poezie/179140/antena

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.