Adam Rares-Andrei

hai mă timpule, lasă-mă așa să am doi feți cu corn în piept, cu minge de pluș, că nu știu mă, nu știu motorașul ăsta de inimă cât de frate îți e și noi suntem de cruce, hai lasă-mă, lasă-mă

ce ai auzit până acum este doar o legendă de la artă până la tine este un singur pas de aceea scriem toți despre tine sculptăm pictăm cântăm dansăm și jucăm despre tine totul e o minciună nu

pomii fac mere pomii fac cireșe iar dacă alegi unghiul perfect o mână deschisă poate semăna cu un glob pămîntesc aveți grijă de noi când ieșim în stradă pentru jocuri de oameni mici și mai

există moarte dupa viață eu am văzut-o cu ochii mei undeva în vest undeva în brațele tale era noapte era un soi de vânt spulberat și mi-ai spus există orice ai vrea tu să existe dar mai

eu nu cedez sarmisegetuza. mai bine m-arunc în câmpie ca un țăruș martir ținând un cort și pânza-i ca o coamă să-mi fie steag. mai bine ca un vultur apropii ghearele de pământ să-nhaț primul

începeți cu mâinile le-am zis nimeni nu se mișca fiecare avea locul lui la masa lui restaurant aerisit servire bună meniu accesibil scria pe plăcuța din fată unii erau prinși de picioare alții

e țara mea zice un român trecând în viteză pe lângă un canal de televiziune sau poate chiar pe lângă propria inimă e țara mea zice un câine cu o mână de om în bot sau poate era o labă de câine cu

anul ăsta mi-au plăcut femeile mai mult ca oricând de aceea mi-am făcut colier din nopțile pierdute fără ele și-un ghiul în așteptarea celei mai netrebnice

locul acela nu există numai dumnezeu e derutat a pus bucățile de carne ca un vernisage locul acela nu există e doar un trup triunghiular bine sculptat tu te ascunzi de fapt privirea mea nu poate

la marginea universului există un cântec din voci de șopârlă te nasc în fiecare zi și murim împreună îmi fac armură din silabele tale și-mi pun pielea la rang de cuvânt pe tine femeie te pierd

pe la miezul nopții te+am luat de braț și ne-am înhămat la o caleașcă, în timpul secetei, pe când era lipsă de cerșetori, pe când mirosea a uraniu și a trafic de sânge, și-am pus lacăte groase în

învață-mă să mă-mpiedic de primul scaun care îmi iese în cale să rămân ud leoarcă în memoria ultimei ploi în fiecare dimineață când primesc shift-delete de la ultima femeie, de la ultimul

veniți cu toții să ne înfruptăm în această lume acoperită descătușați-vă branhiile și așteptați cu gurile la nivelul apei cineva când și când va presăra de-ale gurii și va acoperi cu grijă

mă tem că am scris pentru mine mă tem că am murit am scris ceva dar uit incendii inundații cutremure am scris un requiem mă tem că-i pentru mine a zis mozart de teamă c-am să mor am scris tot ce

mi-ai spus, deschide-ți coșul pieptului, arterele tale au nevoie de aer, și lasă-ți coastele să se adape din ploaie, mi-ai spus uite, plămânii tăi sunt tot mai deschiși și carnea ți-e mai

aș spune cu nichita că iubirea-i o leoaică aș spune dragostea nu are coamă ca masculul ea-i un vifor în sălbăticie aș spune despre ea precum vânează o gazelă precum își apără un pui într-o

când le vine vremea în perioada lor anuală anotimpurile se privesc unele pe altele indignate și își spun iarăși oameni nu mai trec și ei odată

bătrânii ce mai fierb ouă în ziua de azi dar nici acestea nu mai reprezintă viața doar o întrețin pe jumătate la un ou fiert e nevoie de o felie de pâine care să ocupe cealaltă jumătate la o

cu gândul la tine mi-am făcut cruce în dreptul unei biserici uitasem că dumnezeu nu se iubește atât de mult încât să țină poze cu el în propria casă

am încercat să scriu despre raluca pe o foaie cu cenușă, pe o foaie mânjită cu ruj, mânjită cu război, am încercat să scriu despre raluca pe aceeași foaie pe care ea a scris despre război, ca să

omul s-a urcat singur pe zid ajutându-se de propriile membre uneori s-a urcat împreună cu alți oameni victorie au strigat ei victorie dar cuvântul victorie nu s-a decis dacă să călătorească sau