Adam Rares-Andrei

moartea sperie omul și omul se luptă cu pumnii încleștați moartea unește airipile păsărilor care zboară strigă el cele care nu zboară au pumnii încleștați și se sperie de moarte iar moartea

mă iubești? te iubesc. și de ce nu vezi marea? pentru că eu nu știu să număr o frunză, două frunze, câte frunze sunt în mare. dar frunzele de ce se duc în mare? pentru că și marea s-a dus cândva

când porți două lumi nu e ca și când ți-ai așeza mâinile pe spatele unui cal dintr-un cal iese un alt cal și mai aprig și mai vânjos iar tu îți așezi mâinile pe spatele său el are o burtă

și când s-a strâns dunărea să plângă toate podurile, n-a mai trecut nicun vas. atunci am înțeles să te adulmec și să-mi înfig nenumăratele degete în nenumărații ochi pânditori am înțeles ca un

și-ar dori pe cineva romantic un mustang care să tacă în viteză și-ar dori pe cineva să o supună în cel mai rotund pat să plângă pentru el coamă de coamă copită de copită și poate nici atunci

trăiesc într-o cutie de bere cu cinci pești care înoată cinci guri care se adapă cu sângele verde o culoare care țese tramvaie pe linii și pieptul meu, o, pieptu-mi mereu se deschide să renască

am învățat pe dinafară. la fel și venus știe pe de rost atâta întuneric, am învățat și eu, aproape pe de rost, că mai rămâi. sau, cel puțin, așa mă-ncearcă. ce fac cu-atâta întuneric? pe unde-l

i s-a pus o temniță aparte, au nins-o, și au numit-o mare. i-au pus stânci bătrâne să nu cadă niciodată și-n surdină au cântat perinița. au vizitat-o din când în când, s-au temut și-n ianuarie au

mama avea sandale simple, bijuterii de epocă și o rochie albă. tata avea pantofii plini de praf și pantalonii călcați. n-am inteles niciodată de ce orice șosea pleacă din sânul mamei și de ce

ce frumos cresc copacii și ce înalți câte unii îi vezi stând la semiînălțime de-a lungul șoselelor parcă să ascundă puietul din zonele îndepărtate ce frumos cresc copacii de parcă se grăbesc să

bagă-ți colții în chitara asta și vei simți prima ta partidă de sex primul tău răcnet animalic mușcă din ea și lasă-ți acolo sămânță de vorbă înmultește-te iar ce mai rămâne redu la absurd.

simplu te iubesc nu înseamnă emoție nu înseamnă stare nu înseamnă veșnicie ci simplu cum tai cu un cuțit din pântecele unui răsărit devreme și curge toată lumina aia roșie care ne sparge fereastra

sunt mut pentru toți dumnezeii de fapt au surzit peste noapte; nu am gard sau altar, pentru mine se sting zi de zi două limbi, două glasuri, drept jertfă aduc toată lumea să strige la

când au mugit mitralierele noua biblie a fost rescrisă sub ape.

de azi încolo mă poți numi invalid pentru că iubesc doar cu un ochi. închide-mă tu în pereți albi cu marmură, pune-mi gratii și presară-mi un iz specific de cămașă albă sau ia-mă simplu de mâini

distanța am s-o numesc peșteră și-am să te conving că e așa de frig. am să mă bucur la auzul picioarelor de tarantulă precum m-aș bucura la masă de sunetul veselei, pentru ca la urmă să treci

dacă aș căuta cea mai scumpă femeie mai întâi m-ar gasi ea, ar veni luni seara fără umbrelă, fără țigări fără tine, cu hegel în poșetă sau cu picasso până aproape de sâni departe de șolduri,

erai într-o țară străină cu gura astupată și umerii goi întunericul avea mici discuții cu ferestrele iar joi te luam mereu de prin baruri.. la început nu înțelegeai dragostea nu moare din

iubirea e acea jucărie a copilăriei căreia i se rup roțile și i se decojește vopseaua dar pe care tu continui să o târăști pe toate suprafețele

pe genele tale ninge cu apocalipsă ca și cum ar ninge cu pași pentru cei ce dorm sub asfalt. nimeni nu te-a tunat cum mă fulgeri tu, tu ai cuvinte, înveți să tremuri după moarte ca și cum ar

așa trebuie să înveți moise vedea în alb-negru focul era același cu rugul dumnezeu același cu vocea cu mâna cu lepra cu șarpele culorile sunt capace de bere alb-negre uneori sub formă de

tocmai am ieșit dintr-un ochi ca dintr-o licoare de vin priviți-mă cum îmi desfac coatele și ies din lumea în care am vândut clătite și cățeluși ca dintr-o coajă băteți-mă cu pleoapele v-am

domnule pilot portughez cu școala de aviație absolvită în ungaria fără frică de turbulențe fără frică de stâncile croației sau de crestele înzăpezite ale serbiei cum facem domnule cum facem să