N-aș fi crezut, de mi-ai fi spus să fie
atâta potrivire, dar am simțit apoi
același gând, aceeași frază vibrând
prin jur, lumina mă inundă,
eu ochii mi-i acopăr să pot să văd
abisurile
Vântul adie ușor... afară
cerul se zbate să ne arate
cum vor pribegi curând,
pe tâmpla noastră și pe câmp,
albi, fulgii de zăpadă.
Dar înăuntru nu e ca afară
Aș vrea acum să mă prefac,
în flori și frunze de mimoză
și-n vântul toamnei eu sa cad...
nostalgic chip de lună roză.
Aș vrea acum să ma prefac,
să fiu troiene de zăpadă
să simt și ger, și
Deunăzi, stăteam...
cu capul sprijinit de-o grindă...
și mă uitam cu ochii închiși
la frunzele ce cu durere cad
și se aștern apoi,
domol...
într-o tăcere care țipă
și pentr-o
durerea încă e nevindecată.
ascunsă doar de aparențe.
am uitat, nu mai imi pasa.
încerc să mă închid în penitență.
decorul se schimbă.
îmi place să amenajez
Sa strâng din ochi îmi vine,
și-o fac...
cu mâinile amândouă
și tremur... și tremur...
și parc' astept...
de- atâta tensiune,
nici ochii nu-mi mai curg...
deși, eu parca-i storc...
cu mâinile
Eu m-am lăsat...
și tu...
dar parcă simt mirosul de cireșe
din fumul ce se’ nalță
alene către cer...
o muzică albastră parcă cerne
aievea...
rotocoalele
dispar și ele
precum secundă, după
