Poezie
Camera goala
2 min lectură·
Mediu
Vântul adie ușor... afară
cerul se zbate să ne arate
cum vor pribegi curând,
pe tâmpla noastră și pe câmp,
albi, fulgii de zăpadă.
Dar înăuntru nu e ca afară
e cald, deși e gol acum,
la ceas târziu de seară
totul e neclintit...
și adormit...
doar timpul mișcă o secundă,
și mai apoi, pe încă una...
Ar vrea să stea putin în loc
deși, se zbate întruna
și nici măcar nu știe,
că el o împinge înainte
și se întreabă așa, cuminte:
Dacă eu stau?
el va putea să-și țeasă viitorul?
- Hei, tu! redu-ți puțin elanul!
mai stai, acum aș vrea să ascult pianul...
- De sta' voi, tu ușor te vei topi...
nici n-ai să știi!
- Ha! tu nu vezi că eu te țin pe tine în viață?
da, da nu te uita așa!
ești trist, că tu îmbătrânești
și vrei să-mi i-au asupră-mi toata vina!
- Tu, ești destinul meu, și eu al tău
și atât cât lumea va dura...
vei fi a mea!
Așa se ceartă timpul întruna...
cu o secundă,
numai cu una.
Dar dintr-o dată, un gând i-a zguduit,
ceasul a fost trântit,
secunda-i pe covor...
Dar timpul?
timpul e în zbor...
10-14 ian 2013
001291
0