Poezie
Dumnezeu Dumnezeu
1 min lectură·
Mediu
Sub grămezile de nori, avion în picaj, cu toate astea cineva
Cu ochii de rață, dar simțire de moarte, din
Strangularea centurii de siguranță nu plânge. La naștere, pricepi,
La nașterea ta se gândește, păstrând în casă clisma
Pe care-o făcea joi, european, la ora patru și
Voia să intre în grațiile tale, Doamne, din colțul gurii-i curgea
Îmbârligată, o legătură de salivă, ca-n prăjituri.
Îi plăcea să se roage-n gând, cu sticlirea ochiului dezgolit,
Să se-ntoarcă spre Tine, sub pălărie, sub buzunare.
Adunătura de lângă îi păru că se-neacă-n propria-i
Naibă, drac, nu contează, ci doar să trăiești
La grămadă,pe acoperișurile celea, pe lacuri, ne
Imaginau numai. E simplu, dă-i mâinile mortului
De lângă tine, un bărbat cu inima spartă și gingiile lipite.
Își dă prilejul, hai-hui, să spună Doamne,bineînțeles
Că realitatea trece repejor acum, în nori, aer, tu, orice
În pantofii doamnei urlând. În gâtul copilului, prin
Hubloul curat. Nu plânge, nu striga, femeie
Privește soarele, nu te bulversa, o să simți mâna Lui.
Dumnezeu, Dumnezeu, mor și nu mă linguși, gura
Gura explodează și ea cu motorul, limba-i cârpă.
Mă aștepți, draga mea, tu, El, cine
Sângerează sub unghii, pustietate dusă.
001.496
0