Polii nisipurilor

Umbla în armură pe vaierul treptelor când într-o marți după-amiază i-am strigat în timp ce îmi întindeam muțenia la zvântat în arșița verii suflete pentru ce ești mâhnit și s-au clătinat în mine toate singurătățile de la facerea lumii

Hai să locuim la capetele depărtării ca-ntr-o groapă comună cu var și să ne-nchidem unul altuia pleoapele am putea să facem cu sfințenie pe morții și ne-ar crește lotuși imaculați din ochi și din gură

Furtuni și vânturi cumplite s-ar izbi mirate de disparițiile noastre înscenate și neîmpăcate ar cere să bea din toate izvoarele noaptea ne-am lipi amândoi inimile de fereastra sălii de așteptare și am începe să râdem mirați de felul în care am sta nemișcați ca niște fetuși printre cuvinte

S-ar răsuci îngerii veniți tocmai din Orient cu potire nemuritoare în mână iar la un singur semn s-ar liniști toată tulburarea din frunze și fluturi n-ar mai rămâne decât războiul din oase și în adâncuri abia intuite câteva resturi ca niște așchii ucigătoare de nemurire.