Psalm

Cu ce voi umple, Doamne, golul Tainei? Unde vor cuibări în această iarnă rândunelele casei noastre și-ncotro spulberă vântul înserarea? De când ești mort și-ngropat, Doamne, ierburi vineții mi-au crescut în prag. Sunt Iov și sunt femeia fără nume care sparge vasul de alabastru și plânge de-aici și până la capătul lumii. Iată, vin prietenii și neprietenii mei și fac cerc în jurul durerii mele și-mi spun: „Dragostea s-a sfârșit. Blestemă pe Dumnezeu și mori, mori, femeie, de o sută, de o mie de ori.” Sunt Sara fără Tobie. Sunt Maria din Magdala în fața mormântului fără grădinar. Sunt tot șirul strămoșilor mei care-și tânguie păcatele în morminte și care-mi strigă din guri de oase, din spaimele iadului: „Acum știm. Adevărat îți spunem, dragostea este o putere!” Și-mi lasă moștenire, cu limbă de moarte, paharul lor.