Poezie
Ploaia
1 min lectură·
Mediu
Plouă,
Copacii sunt negri și uzi,
Și parcu-i pustiu.
Doar eu stau pe-o bancă cu ochii închiși,
Și-ascult cum o vioară plânge un cântec ce-l știu...
Și plânge și azi, ca și ieri, suferinda vioară,
divina simfonie amară a ploii turbate de vară...
Și plouă,
Copacii sunt negri și uzi,
Și parcu-i pustiu.
Pe lângă alee se scurge lichid impregnat cu pământ arămiu.
Probabil că ploaia încearcă s-alunge din parc și țărâna.
E dusă, fără voia ei, de apă țărâna, sărmana…
- Pe vreme de secetă se știe că-i place să zacă -.
Eu?… m-am întins pe bancă, și parcă începe să-mi placă,
că plouă… plouă cum n-a mai plouat niciodată...
Și plouă de rupe pământul,
Copacii sunt negri și uzi,
Și parcu-i pustiu.
Se-aprind felinare,
- Sclipiri de ochi de fiare murdare -,
Se face târziu.
Și-mi pare acum că-ntr-un singur cuvânt,
Încape tot ce-a fost pe întregul pământ...
dar nu pot să-mi dau seama dacă a fost ploaie, sau dac`a fost vînt...
octombrie 17, 2002 Dric Ruen
044.504
0
Idealia