îmi este așa străin totul

Ma gândesc că singura matematică pe care aş putea să o pricep este cea a textelor tale. Frustul se combină cu o cheie dosită sub ghiveci. E cheia spre Parnas. Pe care încă nu ai răsucit-o pe de-a-ntregul în broască. Aştept cu sufletul la gură marele gest. Poemele tale îmi sunt ca detaliile la Faulkner. Dai ceva doar pentru a ne pune la lucru. Uneori dai mai mult! Lucru bine făcut, fireşte.

Mi-a fost mai greu să înțeleg noima metaforei „copite de furnici truditoare” (!), dar m-am gândit și la „o rană a vederii”, de aceea și impactul „dureros”, asemenea unei lovituri de copită, al imaginilor cu succesiune rapidă din vis.
În ceea ce privește finalul, da, visul are propriul său „limbaj” („semantica” proprie), de aceea strigătul poate părea zadarnic, altfel spus, poate suna „a strigăt dintr-o limbă moartă” (N. Stănescu).
Aș fi recomandat și eu textul acesta, dar mi-a luat-o înainte Bogdan. Așa că, spre a nu trece nepăsător, cum se poartă „la case mari”, pe lângă poemul de față, las modestul meu semn de apreciere.
Excelsior, Tudore!

Cu toată sinceritatea de care poate fi o ființă capabilă, îmi doresc din inimă să-ți mărturisesc faptul că e prima dată, după foarte mult timp, în care am simțit că am fost atinsă sufletește de un text. Am reușit să mă cunosc mai bine cu fiecare vers. Multumesc că ai împărtășit acest gând și cu noi!