Omul din spatele cărților

Se împlinesc doi ani de când Alex Ștefănescu nu mai este printre noi, și totuși prezența lui se simte în continuare în paginile pe care le-a scris și în memoria celor care l-au cunoscut sau l-au citit. Era un om care știa să asculte cu adevărat, iar acest dar îl făcea un critic diferit: nu judeca, nu tăia, ci încerca să înțeleagă, să pătrundă în lumea ascunsă a scriitorilor și a cărților lor.

S-a născut la Lugoj, în 1947, și a crescut într-o Românie care încă mai vibra de suferințe și speranțe, unde fiecare pagină citită însemna o fereastră către altceva. De acolo a pornit, pas cu pas, până la facultatea de Litere din București și apoi prin redacțiile literare, unde a învățat să scrie despre scris, fără niciun fel de artificiu, ci doar cu atenția unui om care știe că un cuvânt bine ales poate deschide o lume întreagă.

Citind cărțile lui, simți prezența omului din spatele textului. Nu e o istorie rece, nici un șir de titluri și date: e felul în care a văzut oamenii și scrisul lor, felul în care a simțit că fiecare operă poartă o tensiune între bucurie și durere, între glasul autorului și glasul cititorului. „Istoria literaturii române contemporane” nu este doar o lucrare monumentală, este un fel de conversație cu fiecare scriitor pe care l-a întâlnit, o încercare de a-l înțelege așa cum poate fi înțeles doar prin empatie și atenție.

Și poate asta era cel mai prețios la Alex Ștefănescu: felul în care a rămas mereu om, chiar când vorbea despre literatură. Critica lui nu era un zid de autoritate, ci o masă la care erai invitat să stai, să privești și să înveți ceva despre viață, nu doar despre carte. Jurnalele, eseurile, portretele critice, teatrul lui – toate spun aceeași poveste: a iubit cu adevărat ceea ce făcea și a vrut ca cititorii lui să simtă la fel.

Acum, la doi ani de la dispariția lui, rămân paginile lui și oamenii care îl păstrează în amintire. Rămâne felul în care ne-a arătat că lectura nu este doar un exercițiu de minte, ci o experiență a inimii și a privirii. Și că un critic bun, înainte de toate, este un om care știe să fie prezent, care știe să fie atent și care nu se teme să înțeleagă.