Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articol

Nou la Radio Agonia și Poșta Redacției

Bogdan GeanaBG

<p>Nimic mai simplu. Născut în 71, Bucureşti, absolvent de liceu industrial cu diplomă de electrician de întreținere, alte diplome culese prin Ungaria, în litere şi limbi străine, un job la privat şi o eternitate la stat, la costum şi cravată. Printre ele, interludii în diplomație culturală.</p>

Publicat pe
2 min de citit317 cuvinteActualizat
Nou la Radio Agonia și Poșta Redacției

698e3bec4b761.jpg

Dragi prieteni,


tot eu, băiatul de la Radio Agonia cu un mesaj pentru toți cei care încă nu v-ați contaminat, dar nici mult nu mai aveți. În ultima vreme numărul ascultătorilor noștri a crescut încurajator și pentru asta vă mulțumim. Aceștia au constatat probabil că am introdus, oră de oră, două calupuri de câte o piesă. Powerplayul Zilei și HOT Radio Agonia. Prima se referă la o piesă cu care alegem să vă facem șanț pe creier o zi întreagă, iar a doua ia în calcul o noutate muzicală fierbinte rău de tot, care, cel puțin nouă, ne-a trezit interesul. Ar fi prea simplu să vă spun când anume le puteți asculta, oră de oră și rând pe rând, dar vă las pe voi să descoperiți. Nu vă va părea rău. Mai ales pentru că HOT-ul de mâine este ceva.... Îi ascultați în premieră la Radio Agonia pe băieții ăștia, după care vă puteți lăuda că le-ați intuit celebritatea, înainte de a se petrece.


În final, vreau să vă mai spun ceva: Radio Agonia ajunge încet dar sigur la apreciere globală. Mai jos, una dintre acestea, trimisă redacției de cineva de care cu siguranță ați auzit, dar a cărui ofertă a trebuit să o declinăm. Poate pentru că deși suntem la început nu de pomana facem radio. Știm să cernem valoarea de anumite forme de gunoi. Dar, desigur, aprecierile tuturor ne flatează. Iată mai jos și mesajul în cauză:

„voi aveti un radio, un asa zis radio, nu conteaza. ce conteaza e ca acest radio poate rula muzica care are continut origial si facut de membrii agonia. că poate da drumul la muzică si ca muzica și versurile pot fi uneori un plus de stare și bunastare. acestea fiind zise, sunt gata sa va dau melodiile mele in format mp3 pt radio. dixit.”


Dați drumul la Radio Agonia! Pentru că abia am început să cucerim fiecare redută!

Cum sa citezi

Bogdan Geana. “Nou la Radio Agonia și Poșta Redacției.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2026/02/nou-la-radio-agonia-si-posta-redactiei

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@monica-mihaela-popMP
Monica Mihaela Pop

E foarte interesant acest mix, muzică și poezie, mai ales pentru că trece prin tot feluri de genuri muzicale și tot felul de versuri. La serviciu e primul lucru pe care îl fac, pornesc Radio Agonia și las să curgă tot timpul, chiar dacă nu pot fi chiar tot timpul atentă. Am remarcat însă noutățile, powerplayul și HOT.

Felicitări și la mai mare!
0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
Eu abia aștept lunile care urmează. Ceva îmi spune că anumite lucruri se vor schimba - în bine, desigur. Recunosc, am și eu un mic proiect pe care sper să-l fac să vadă lumina zilei la radio. Cât despre mesajul ăla anonim... o opțiune ar fi să se înregistreze, să trimită la NASA, iar un astronaut, cu prima ocazie când o taie prin spațiu, să lase CDul să plutească. Și poate, cine știe, cineva o să descopere talentul ăla nemaivăzut și nemaiauzit, într-o lume la fel de nevăzută și nemaiauzită pentru că pe aici... poate pur și simplu nu-l merităm.
0