Laura Medeea Andreica - Teatru, în versuri, ”amintiri despre viitor, trecut și scene cu luminițe scenografice”...

Laura Medeea Andreica: Teatru liric (Teatru în versuri...)

Volumul I. (359 pagini)

Volumul II. (372 pagini)

Editor: Editura PIM, Iași, ***NOTĂ: 2022, decembrie- cu finalizare ianuarie, 2023

Stadiu carte: În finalizare editorială...

Tematică: Istorică, legendară, tematică imaginară, de sat, tema iubirii

Corespondență în versificația lui Mihai Eminescu și în lirica internațională, de gen

(Versuri asemănătoare Scrisorilor Eminesciene și după Teatrul Shakespearian)

Conține: Poezie, în vers lung (Teatru)

Autoarea se regăsește, azi, sub o altă haină... Cea de autor de teatru în versuri, dar și o mișcare pseudonimică, gândită ca o reînoire, ”pe scenă”.

”De ce am ales un nou pseudonim?” Am trecut, în mod cvasi-absurd, un moment nou de cotitură, în care am simțit să mă reînnoiesc. Poate, are legătură și cu o haină mai nouă, ca și cum ar face o schimbare inclusiv de imagine, dar în primul rând, în mod internal. Măcar pentru un timp. Acum, în acest moment, așa văd, este și un moment important, al vieții mele, un moment de regăsire și de reînnoire, subiectiv foarte necesară. Și totuși nu am ales pseudonimul Maya, cum m-am gândit inițial, ci Medeea, poate fiind foarte subiectivă și hotărâtă, pentru noul nume. Putea să fie Maya, numele indian foarte vechi, și totuși e Medeea, am ales Medeea, pentru că e mai feminin, nițel, și cu mult mai potrivit. ” E ca și când aș fi luat-o, din nou, de la capăt, ca să văd lumea, sub alt nume, mult mai feminin, spre o destinație la fel de înaltă, ca până acum, sper eu...” Vreau să văd dacă pot crește, din nou, ca Laura Medeea Andreica, am hotărât să dau cărților mele un alt nume, poate pentru că am considerat că mă regăsesc, mai bine, așa. Numele de Laura îmi e și foarte drag și apropiat, folosindu-l deja, neapărat, în fantezia foarte amplă, din cărțile mele. Poate, e acum un fel de apropriere necesară, dacă este să pun mult suflet, acum, față de cărțile mele, de până acum... Dar, Medeea... Este legătura mea cu femininul, sugestia care mă reprezintă. Pentru-acela care se îndoiește că iubirea feminină nu ar exista, și nici căldura lui Helios, care tot prin iubire s-ar răsfrânge, precum Medeea. Vreau să scriu, încă mai bine, acum. Pentru că, deja, cred că am ajuns foarte sus. Vreau să continui, însă, în pseudonim ca Laura Medeea Andreica... Un fel de putere, în gingășia mea, cel puțin după autoanaliză, fără, însă, nicio nuanță de ocultism relativ, față de nume, ci numai prin puterea imensă a iubirii permanente. ”Medeea... Medeea... Cât ai iubit, tu?” Aceasta, dilema, se răsfrânge, din numele foarte nou, revoalând taina care nu se îndepărtează și în schimb rămâne întreagă.

Mă gândisem ințial la un alt pseudonim. ”Îmi vine foarte drag, de pildă, numele de Laura Maya, Laura Maya Andreica, după numele indian al iluziei, pentru vă este un nume mai rar, de inspirație românească și indiană, de la răsăritul extrem, și aceasta nu are legătură, așa cum am vrut, cu numele marian al mamei, care se numește și Maria, un nume profund semnificativ, ci în speță, după cum am visat, foarte mult, cu cultura Indian-brahmană, unde Maya semnifică ”illuzia”, etericul lat, bunul, primăvara generatoare, încununarea omului deosebit, dar și ”steaua”... Poate am și eu steaua mea, în altă ordine de idei, cea a zodiei Vărsătorului, în care mă regăsesc, după ascendentul asumat al orei de naștere, de exemplu, cum, ca adult, în studiile astrale generale, dar și în indianistică, am pus preț. Cum și în steaua care conduce, de pildă, pe câmp, omul cu oile, ca să nu se rătăcească și în steaua care guvernează zodia oamenilor mai deosebiți, având, după naștere, ascendentul zodiacal al Vărsătorului. Maya, după câte știu eu și am studiat, simbolizează ”steaua” și văd aici și femeia Vărsător, în care mă regăsesc. Este un nume la care țin, însă, Maya, și care mi l-am rezervat, mai la început, apoi răzgândindu-mă și schimbându-mi părerile, alegând, totuși, Medeea, ca inter-schimbare, preferând o rezonanță mai matură, azi, decât mai copilărosul, Maya. Poate astăzi sunt matură și sunt Medeea, dacă ieri eram copil și am fost, o vreme, Maya. Poate, omul și scriitorul a crescut între timp și s-a ”legat de o stea”, pentru că Medeea are o profundă legătură cu astralul stelar și cu steaua conducătoare, în noapte.

N. 15 Mai, 1980, Alba Iulia, într-o familie de ingineri... Într-o familie cu doi copii. Mai are un frate, de asemenea. Tatăl începe Politehnica, la Timișoara, mama, Facultatea de Automatică și Calculatoare, la București. După terminarea Facultății, părinții se mută din Târgu Mureș, unde aveau repartiție (în domeniul lor profesional) și revin, apoi, în orașul mamei, Alba Iulia, unde se și stabilesc. Iulia este primul copil, fetița și întâiul lor născut, în orașul de reședință, în anul 1980 și poartă, de aceea, acest nume, de Iulia, născându-se, apoi, și fratele, în anul 1981, cel de-al doilea copil al familiei, care ar fi urmat, mai târziu, să devină tot inginer, cu preocupări foarte late.

”Poate, în domeniul în care vrei să excelezi, totul este a continua pe drumul pe care ai ales să mergi, și să îți și placă foarte mult, ce faci. Să te bucuri, lucrând, neapărat. În orice reușită, însă, se ascunde devotamentul și munca, dincolo de a fi talentat, care este, și acesta, un punct important de plecare...”

BIOGRAFIE, succint:

– Școala Generală Nr. 2 (Alba Iulia) 1986-1994. (Iulia este dată la Școală, precoce, la șase ani). Este o elevă de nivel mediu, spre superior. Poate, este un tipar ca devotamentul să surclaseze nota dată inițial și nivelul inițial nu tocmai elitist. Urmând ca dezvoltarea ei (și în domeniul literaturii) să fie concretizată, în pași, dincolo de talent, pe parcursul mai multor ani de zile, de mare efort și de muncă deosebită, în acest domeniu.

– Gimnaziu: 1991-1994. Primul Premiu literar, primul contact cu poezia lui Mihai Eminescu, la 11 sau 12 ani, citindu-se poezia ”Luceafărul”, la Clasă, prin bunăvoința și dăruirea deosebită a D-nei Prof. Barbu Olimpia, Profesoară de Limba Română, cu o deosebită aplecare profesorală, evidentă, înspre elevii foarte talentați. ”Nu știu cum a avut încredere, de fapt, dânsa, în niște copii atât de mici... Aveam, cu toții, încă, sub paisprezece ani... De-abia unsprezece-doisprezece”, spune Iulia. Va rămâne amprentată de această perioadă, urmând ca D-nei profesoare să îi dedice și ”Frumusețea femeii desculțe” (de Iulia Elize, în 2022), ca gest de recunoștință și prețuire, pentru acele sprijiniri.

– Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan”, Alba Iulia, 1994-1998. Activă, în cadrul Cenaclului literar al Colegiului (Condus de d-na prof. Cerbu MIOARA, publică în revista local liceană, ”puncte” poetice foarte tinere.) Absolvă, diplomă de Ajutor-Analist-programator, Informatician (Absolventă a Colegiului ”Horea, Cloșca și Crișan”, secția Informatică, în anul 1998).

– Academia de Studii Economice, București, intră la Facultate ca bursieră la admitere, în anul 1998, la București, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, ASE, studiază aici între anii 1998-2002. În această perioadă, studiază foarte intens, bursieră, o vreme, vorbește, azi, de aceea engleză, franceză, italiană și este începătoare la Limba germană. Absolventă, cu o teză de Economie Mondială, deși a terminat Secția de Afaceri Internaționale, din cadrul REI (ASE București). ”Un lucru foarte bun, din perioada aceea, a Facultății, am învățat ce înseamnă o pregătire multiplă, dinamică. De atunci, tot învăț, și încă peste. Iar viața nu este, de aceea, deloc plictisitoare. Cum să fie. Fiecare punct din viață, necesită efort, dar e și împlinire, în absolut tot ce faci.”

– Fostă studentă, la Cluj-Napoca, Secția Psihologie, din Cadrul ”Universității Babeș Bolyai”, modulul IDE, la care, însă, renunță. La 24 de ani, și-a dat seama că nu poate trăi fără literatură, așadar se abandonează acestei pasiuni, pe lângă celelalte. ”Chiar și acum, îmi place să lucrez, cu cuvintele...” Și apoi... Nu am putut să le las, pentru că aveam inimă.”Poate, fiecare viață, nominal, este un fel de scrisoare, mai lungă...” Spune, Autoarea.

– Scriitoare, romane, proză, teatru liric, balade, filosofie, abordează teme de mitologie, mit, poezie albă, poezie clasică

– Activitate de publicistică, recunoașteri multiple, colaborări

– Nu mai puțin de 28 de cărți, sub semnătură...

DEBUT ÎN REVISTĂ: în anul 2007, în Revista Discobolul, Alba Iulia (Cu o selecție de poezie de Domnul Scriitor și Dramaturg, EUGEN CURTA), care a încurajat-o, în mod deosebit, fiind foarte tânără.

ACTIVITATEA DE REVISTĂ: În Reviste On-line și Tipar: revista ”Literatura de azi”, foarte importantă oglindă a literaturii contemporane, revista ”Discobolul” (debut, print, în revistă scrisă), revista ”Sintagme literare” (mai multe numere, cu poezie sau proză), 2016, 2017 , 2018 ,2019, Revista ”Glas Râmnicean”, 2018, cu poezie, în Revista ”Vocativ”, Roma, cu poezie, ”Ro-Poesis - Journal România”, cu poezie, ”Poezie.ro - Agonia.net”, și pentru scurt timp, membră on-line în cluburile ”Q-POEM” și ”Q-PROZĂ” (Sub egida Editurii ”Paralela 45”), cu câteva texte, participantă pe site-urile ”Literaturitate”, ”Liternautica” (fragmente de proză), ”Parnas XXI.” (foaie de recomandare), ”Rețeaua Literară” (poezie), ”Citatepedia” (evidențiere poetică, citate), fostă membră ”Hermeneia”, ”Europeea (Atelier literar)”. Membră ”Poezie.ro (Agonia)”, din anul 2004, unde publică semnificativ. ANTOLOGII, ÎN AFARA CĂRȚILOR PERSONALE: Almanahul ”Sintagme Literare”, 2017, ”Almanahul Sintagme Literare”, 2018, dar și din anul 2019. Antologări în cadrul diferitelor concursuri, unde a participat, tipărituri literare - volume sau reviste cu subiecte specifice.

Din anul 2014, de la prima carte, se poate spune că a început un fel de dezvoltare pe verticală și o augmentare valorică continuă, care avea să se ”imprime”, pe mai multe direcții literare: proză, poezie, roman, balade, domeniul mitologiei, poezie albă, trilogie poezie albă, trilogie de trei romane, poezie clasică, teatru liric, sonete, cărțile de zăpadă ale Luanei... După studii și după o perioadă de pauză, din anul 2004, la numai 24 de ani, s-a reapucat, din nou, de scris. Adevărata sa muncă literară concretă avea să urmeze abia după câțiva ani buni, după 10 ani de creștere literară, odată cu primul roman personal, ”Tresăriri”. După primele poezii publicate în Revista Discobolul, urmând și debutul ei, în volum individual tipărit, din anul 2014, la Editura ”Altip”, Alba Iulia, parcă, de atunci, începându-se un fel de ”maraton” literar, în care s-a scris, foarte mult.

De la debut, se publică nu mai puțin de 28 de cărți + o intensă activitate de publicistică, fapt care dublează celelalte interese personale, ale autoarei. Poate, și o dezvoltare pe mai multe planuri, care mereu tind înspre maturare, ca un fel de aluat lichid, care se auto-modelează. Dragostea probabil rămâne singurul imbold, care împinge și scriitorul, într-atâtea punți de semnificație, care este un spațiu revelat, înspre operă... ”Dacă nu am iubi, ce am fi... Dar dacă nu am scrie...” Probabil nici aici nu se găsesc absolut toate răspunsurile necesare, pentru că fiecare etapă din viață se poate cuantifica atât prin iubire, cât și prin neiubire. Două fațete ale aceleiași monede, care nu se joacă după cum cad zarurile, ci în mod comprehensiv, cu privire la timp și așezările acestuia, pe alocuri incomplete și înjumătățite, ca un fel de carte trecută de jumătate.

”Poate de aceea, mă regăsesc în Medeea, din cauza tabloului incomplet, din care vreau încă să mai rup, cu mâna, ca și cum ai mușca din propriul trup, propriul tău cumulus de petale și propriul tîu fagure”... Între timp, o să mai scriu, despre tablourile din jurul meu, pentru că e interesant, să pot nota absolut totul.”

Cu privire la carte... (VOLUMELE I. ȘI II.)

Desigur, avem notarea, după cum se creionează și mărturisirea și este evident, de ce: ”Reperul meu internațional, după Eminescu, pentru Teatru în versuri, este, bineînțeles, William Shakespeare, bardul și marele Sonetist, creator, geniu al timpurilor noi, dar și vechi, al timpului său bun...” Intenționam, desigur, să scriu și eu Teatru liric, la fel, ca William Shakespeare.

Mi-a plăcut foarte mult să lucrez pe domeniul Teatrului liric și sper că nu voi fi singura, cel puțin în domeniul literaturii române. Pentru fiecare autor, dacă este cazul, critica literară va decide, mai ales pentru viitor, valoric, dacă vor mai apărea autori, în zecile de ani, care vor urma. Mergând pe urme asemănătoare, probabil, după genul specific abordat.

Adică Teatrul liric – După modelul lui William Shakespeare, specie care este, după părerea autoarei, mai la început (numai, la noi, în Literatura română) cunoscând mai ales opera eminesciană, dar și cea de după Mihai Eminescu, literatură de gen, care, însă, cu siguranță se va mai îmbogăți, poate, ”mâine-poimâine”, adică peste ani, zeci, sute, de ani, cel mult, probabil, și prin alți înaintași... Cum în România, se scrie, încă.

Apoi, sunt desigur, încercări... Fiecare după realizarea propusă, și au mai fost, totuși, încercări, vor mai fi. După William Shakespeare, după, de exemplu, lirica Eminesciană... Poate, prin demersul real, ”Nimeni să nu fi scris pe o asemenea amplitudine, până acum, Teatru liric, în literatura română, din câte cunosc, în afară de Eminescu... cel care a avut unele apropieri, față de gen. Nu tocmai tipice, după genul abordat, sau asemănătoare, și după intenția mea, de exemplu, de a scrie foarte amplu, în mărime. Dar, s-ar putea să mai existe unele încercări, necunoscute, de mine, fiind neavizată în domeniul de Critică literară minuțioasă și în larga cunoaștere, poate mai există tatonări, inclusiv în literatura română, critica și criticii literari avizați trebuie să decidă realitatea nivelurilor de valoare. Deși, nimeni nu cred să îl fi atins pe Mihai Eminescu, câtuși de puțin, în literatura specifică... Dacă este cazul, cumva, or mai fi și alți scriitori, dar eu nu cunosc. Deși, din informațiile pe care le dețin, sunt un fel de deschizătoare de drumuri, în domeniul teatrului liric, sau al teatrului în versuri, cel puțin în literatura română.”

Fiecare Volum are peste 300 de pagini de Teatru, în versuri.

Pe alocuri, în virtutea faptului că fiecare piesă de Teatru liric, mai amplă, are o întindere foarte mare, aproximativ 20 până în 30-31 de pagini ample, de poezie în metru lung, s-a ales o rimă mai permisivă, adică rimarea pe rimă mixtă, mergându-se pe mai multe tipuri de rimă și variind rimarea. În general de tip împerecheată dar și uneori îmbrățișată, alegând tehnica de variație a rimei, pentru a nu induce, în teatru, plictiseala sau de a nu crea o dinamică prea redundantă, nici local, sau plictisitoare, pentru fiecare piesă de Teatru. Se induce, astfel, cu bine, o anumită ritmicitate, mai liberă, mai alertă și neplictisitoare, mult căutată de autoare, pentru a nu apărea monotonia sau plictiseala, nefirească, la citire sau la recitare. Astfel, felul de a introduce o rimare mixă, mai ales pe o așa întindere cu privire la vers, conferă, cu siguranță, o mult vânată ritmicitate, o melodicitate sporită și favorabilă și o mai bună dinamică textuală, necesară pentru piesele de lirică de mai mare întindere și cu foarte multe versuri.

”Laura Medeea Andreica, ”Teatru liric (Teatru în versuri...)”, Volumul I. (Dar și Volumul II.) conține, de fapt, mai multe piese de Teatru Liric, în variante de compoziție, fiind mai scurte sau mai lungi, ca întindere și număr de versuri și tablouri, ori numai foarte sumare schițări mai mici. În cadrul versului, s-a folosit rimarea pe măsură lungă, adică versurile de tip lungi, cu terminație scurtă sau lungă (Pe silabă scurtă sau lungă – în plus, cu o silabă, de terminație, pentru fiecare vers lung.)

Constituind, sperăm, prin amploare, un important demers, în literatura română, de până acum, cea de după Scrisorile lui Eminescu (în număr de cinci, după cum se știe și care au rămas) și după cele alte câteva poezii, scrise, în plus, de Eminescu, în aceeași măsură, de vers cu măsură lungă. Dar, probabil, și de alți autori, în încercările lor, nu atât de ample, ca la Eminescu, dar, pesemne, în același metru, neatingând, cu siguranță, ”Luceafărul”. Anume, pe o întindere mai lungă, în număr de versuri, dar poate mai modeste, neapucând, poate, la rândul lor, nereușind să surclaseze, valoric, realizarea eminesciană în poezie, cel mai probabil, pentru că însuși Eminescu era un geniu.

”Mă bucur că am reușit să termin această carte, în două părți (Volumele I. și II.), după (tot) cele două Volume, însumând 465 de Sonete, pe care le-am emis, tot în acest an, 2022... Cumva, mă simt mai aproape de spiritul ”Marelui William Shakespeare”. Însă, în tonul și în particularizarea, după sufletul meu și după amprenta proprie.

Sper ca aceste piese de Teatru să fie jucate, într-o zi... Pentru că am cuprins multă muncă și studiu, în ele, până când le-am adus întru forma completă și finală.

Dorind să am, și eu, un cuvânt de spus, în materie de Poezie clasică, pe care o îndrăgesc, mult. Fiind ca un segment de muncă complex. De altfel, poezia clasică m-a preocupat, mereu, în toate formele ei, atingând un nivel poetic, cel de după ”Baraca mea de efort și de încercare poetică: Copilul, scriitor neprevăzut de lângă casa cea veche”1 , din anul 2021. Pur și simplu, am avut și eu cuvântul meu, bine spus, intuiesc, în domeniul Poeziei clasice. Am încercat să nu fac de rușine, deloc, intensitatea simțirilor tipic românești și capacitatea noastră, de a atinge culmi asemănătoare, chiar dacă nu atât de înalte, ca acelea shakespeariene...”

Cartea conține Teatru liric, în variante, care se poate adapta, în jocul teatral sau poate bucăți mai scurte, ca exerciții de compunere pe tablouri, care au sens, fiecare după tipicul compunerii.

Ca să repet, încă o dată, toate piesele de teatru sunt construite pe metrică lungă, pe tehnică de vers lung, pe tipic, cu rimare și împerecherea versurilor variabilă, după rimă, pentru ușurința în lectură și interpretare. În cele două cărți, sunt cuprinse, și câteva note istorice, niște notații poate necesare înțelegerii mai bune a unor pasaje de Teatru liric.

Toate darurile de autor, fiind descoperite, cu siguranță, prin lectura acestor, sperăm, frumoase, ”Piese de Teatru liric”, care, poate, într-o zi, își vor găsi și locul foarte bine meritat pe scenele de teatru românești, anume acelea potrivite, care pot fi încadrate, după tipicul construcției, pentru a fi adaptate teatrului clasic, de asemenea. Dar, având loc și în sufletele oamenilor, cum nu, mai mult și mai ales în conștiința oamenilor de cultură selectă... Cunoscând astfel, o nouă formă de reprezentație autohtonă: Un joc atipic, de notă fantastică, după piese de Teatru liric, de mare întindere, în versuri ample, dar și în fragmente, care merită, probabil, și ele, acest efort... probabil, de a fi adaptate, în contexte de teatru.

TEHNICA LITERARĂ:

Pentru a introduce senzația de teatru, sunt de asemenea, pe alocuri, ”porțiuni explicatorii și de dialog”, ”note de explicație sau de limbaj”, care sunt parte de teatru, nu neapărat în versuri, ci cu scopul de a introduce un efect ”de tip teatru” (liric) sau de ”parfum” adaptat și neapărat potrivit contextual.

În scopul de buna adaptare a fragmentelor, în jocul de teatru clasic, se pot, eventual introduce, în jocul de teatru, ”scene explicative”, care nu au fost, în mod neapărat, create de autoare, preferându-se prezentarea mai ales prin vers, prin accentuarea rolului de legare, numai prin tipicul (particular) al versurilor sau păstrându-se o notă mai generală, și care se poate, eventual, adapta. De exemplu, prin introducerea unui ”preambul de introducere” sau ”explicativ”, acolo unde este cazul...

De asemenea, există, în unele cazuri, ”variante” de tablouri, inclusiv, pe aceeași tematică, acolo unde este cazul. S-a compus și pe ”tablouri sinoptice”, ca scurte ESENȚE de poezie, în cadrul Teatrului liric. Adică fiind construite, pe foarte puține versuri, și mai mult de sugestie. Cuvântul ”PUNTĂ”, ales de autoare, este folosit pentru a sugera un moment de rupere a ritmului (ritmurilor) printr-un tablou simbolic, ca un fel de pauză simbolică, adesea reluându-se, de la capăt, versul în intenția anterioară și după șirul firesc de tablouri, de mai înainte de ”puntă”, aceasta având un rol simbolic sau de pauză. De creare a unui cadru, pentru următoarele tablouri de poezie.

Sperăm, desigur, că lectura acestor piese de Teatru în versuri (Teatru liric) va fi utilă și că va folosi tuturor cititorilor ei, pentru a ne cunoaște, mai cu fidelitate, anumite valențe de valoare culturală, de azi, și pentru direcții istorice de mare tradiție, în ani.

Apărând, în texte, după cum aflăm, nume de notorietate, personalități istorice, legende după nume foarte mari, cum spuneam după realitatea istorică sau dar și simboluri deosebite, pentru românism. Inclusiv, sub o notă fabuloasă și de rădăcină conceptologică și de izvor mitologic de loc geografic specific.

Cu mulțumiri,

Laura Medeea Andreica (Iulia Elize, semnatară (și) de poezie în vers lung... (Inclusiv teatru liric)).

Și ca să închei, în cumințenie și cu respectarea marilor înaintași, rămâne ceva în noi, ”ne tot freamătă”:

Și cum să nu spunem și noi, parafrazând, viitorul artistic: ”TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION...” (William Shakespeare)