VAMA fără vameși
n.07.02.66, Ploiesti, Inginer, Casatorit, 2 copii e-mail: laurentiu_ghita@yahoo.co.uk http://www.laurentiughita.blogspot.com/ Carti publicate: "SINGUR INTRE PATRU VERSURI", epigrame, Editura ANAMAROL, 2008; "ZÂMBETONIERA", epigrame, Editura ANAMAROL, 2010: "STAVRIDUL CU COLȚI DE ARGINT", poezii, 2013; „UMOR... 3G”, cu Ananie Gagniuc și Petru-Ioan Gârda, 2016. Redactor-Șef revista EPIGRAMA, a UER, din ian. 2012. Publicare in antologii: "CUGET SI EXIST, DAR NU MAI REZIST", Editura Pro Vita, Cluj Napoca, 2005; "Antologia de catrene și epigrame AGONIA", Editura EDO, București,2009; "Universul prostiei",Antologie UER,19/2010; "Bătrânețe, haine grele", Antologie UER, 20/2010; "Adevărul și minciuna", Antologie UER, 21/2011; "Terapie intensivă", Antologie UER, 22/2011 și multe altele.

Ca să ajungi la Vama, drumul pe hartă e simplu. Traversezi Moldova de la sud la nord, pe idioțenia de drum DN 2, cea cu o bandă și trei sferturi (adică nici de mașini, nici de biciclete), pe care trebuie să te refugiezi imediat ce apare câte un cocalar cu BMW grăbit. Nu însă când ai treabă la Targu Mureș și, pe deasupra, amicul Nae Bunduri mă sună gingaș și mă roagă să-l pescuiesc și pe el din drum. Așa că modific azimutul, o iau prin Brașov, agăț Bundurul, rezolv ce am de rezolvat la Târgu Mureș, timp în care lui Nae i-am dat o carte de colorat, doi Pokemoni de căutat (care au fugit imediat ce l-au văzut!) și două rebusuri, astfel încât, pe la chindie, ajungem obosiți la Pensiunea Casa Bianca, unde s-a stabilit cartierul general al Festivalului UMOR FÃRÃ FRONTIERE ÎN ȚARA DE SUS., ediția a 5-a, aniversară. Cum noi am fost ultimii oameni (sosiți), am intrat direct în pâine. În pâine și o ciorbiță buuuună de tot, care ne-a redresat bateriile.
Deschiderea, petrecută sub o boltă de viță-de-vie umbroasă și solidă, a fost făcută de geschaeft –maister Sorin Cotlarciuc, doctorul care ține cu dinții (de) epigrama vămeană. Și ține zdravăn, dacă a reușit să ajungă la ediția a 5-a! Apoi, ostilitățile au fost preluate de moderatorii Ioan Mugurel Sasu și Cornel Udrea, acesta din urmă într-un permanent duel de pișcături cu celălalt neastâmpărat al umorului: Ananie Gagniuc, aflat, zice el, pe teren propriu. Șarjele lor, înțepăturile reciproce, au făcut deliciul ambelor zile ale întâmplării de la Vama.
Evenimentul serii a fost dubla lansare (dublu serviciu, ca Serena Williams), a cărților d-lui Profesor Alexandru Țiclea, Rectorul Universității Ecologice din București: „Bârfa, hrana noastră de toate zilele” și „Elogiul prostiei”, două cărți de referință, cu exemplificări cu ajutorul epigramei și… epigramiștilor. Dar a fost excelent primită și replica locală, un volum superb, antologia „Umor fără frontiere”, a celor 4 ediții de până acum, prezentată de două inimoase doamne: Rodica Rodean și Carmen Marcian.
În acorduri de vin de buturugă și replici molcom-neaoșe între Gheorghiță Bâlici, George Corbu și Ananie Gagniuc, încheiem triumfal prima seară.
A doua zi, dis de dimineață, după ce am băut dcam multă apă, ne-am îmbarcat pentru evenimentul matinal, înviorarea de dimineață, programată de dr. Cotlarciuc sub forma unei ascensiuni pe Pietrele Doamnei, în masivul Rarău. Omul ne-a prevenit de la început să ne luăm alpenștoace sau măcar „teneși”, dar noi, batman-batman! După ce autobuzul ne-a lăsat la poalele muntelui, organizatorul a ținut un consistent și lung discurs motivational: „Hai”! Și am luat-o la pas, până la cabana de la poale, unde am crezut că gata, am ajuns, și am comandat prima bere. Dar nu, drumul trebuia continuat, sus, sus, sus, la munte sus, acolo-i si Bâlici dus, spre Pietrele Doamnei. Orășenii din noi au terminat gazul pe la jumătate, unde, la picioarele noastre s-a așternut un peisaj absolut grandios. Apoi ne-am așternut și noi la propriile picioare, ca să putem și coborî. Optimiștii au continuat escaladarea, până mai sus.
La întoarcere, ca să aibă timp și squadra întârziaților să refacă același traseu, am mai comandat o bere, am tras în piept și-n venă un întreg grătar de mici și am luat-o la vale, către autocarul care abia se mai putea strecura printre zecile de mașini parcate în stil pur mioritic, de-o parte și de alta a mini-șoselei.
Partea a doua a zilei, s-a desfășurat la Căminul Cultural din Vama, unde ne-am târât febrele musculare ca să putem participa la festivitatea de premiere. Aici, un recital de muzică populară, de folk, de poezie și epigramă a făcut ca timpul să treacă pe negândite.
Gazda noastră, Sorin Cotlarciuc, a profitat de prezența noastră și a lansat un admirabil volum de sonete, „Reverențe”, prilej cu care a primit și o „înțepătură” de la ieșeanul Vasile Larco:
Scriitorului prolific S. Cotlarciuc
Stimă dumnealui, împarte
Pe aici, prin alte părți,
Dânsul nu-i un om cu carte
Ci un om cu nouă cărți!
Dar să nu vă mai țin în suspans și să vă expun premiile la epigramă, pentru care responsabil să-l socotim pe deja amintitul Vasile Larco, Președintele acestei secțiuni. Așadar, la tema Senectute, medaliații au fost:
Premiul 3: Ica Ungureanu, consora noastră rebelă din Buzău:
La vârsta senectuții
Dureri multiple omul are
La-ncheieturi, la disc, la spată;
Și totuși, ce cumplit îl doare
Când nu mai poate să mai… poată!
Cugetare
Ce iute-am fost la viața mea
Și timpul cât de lent trecea!
Acum, în prag de senectute,
Eu sunt cel lent și timpu-i iute.
Ehe!
Privind cuponul, începeai
Ușor, bătrâne, să suspini;
Mulți ani de muncă-n spate ai...
Și-n față bani așa puțini!
În fața oglinzii
Acum, în prag de senectute,
Nu-mi văd aspectul cadaveric,
Nici nevi, nici cearcăne, nici cute...
Când mă privesc pe întuneric.
Premiul al doilea, inevitabilul Nae Bunduri, din Brașov:
Speranța de viață, la români
Românilor le știm virtutea
C-așa e viața pe la noi:
La ei se gată senectutea
Când împlinesc o sută… doi!
Optimism în țara Bucovinei
Sus în țara mea - română,
Cea mai hâtră de pe lume,
Un bătrân și o bătrână
Merg ținându-se…de glume.
Senectutea (definiție)
E-un timp anost ce prin destin,
În zile reci și numărate,
Þi se anunță din senin…
Cod roșu de…senilitate.
Octogenarul
Acum - de Dumnezeu uitat,
Mă mir și mă cuprind bufeuri,
Că moartea încă n-a sunat . . .
Dar îmi trimite “SeMeSe-uri”.
Iar Premiul 1, nimeni altul decât „primarul din Muncești”, așa cum se recomandă peste tot, Gheorghe Bâlici, Chișinău:
Intelectual în etate
Se-ntreabă omul cel cu carte,
Gândind la soarta lui cea grea:
De este viață după moarte,
De ce nu e și pân’ la ea?!
Dragostea platonică
Această dragoste curată
La bătrânețe-i foarte bună,
Că poți, cu baba împreună,
S-o faci, când vrei, și noaptea toată!
Octogenarul către cei dragi, în ziua sa de naștere
În ziua când un tort îmi dați,
Copii, prieteni și confrați,
Eu râd și chiar mă bucur tare
Că pot să suflu-n lumânare…
Experiența vieții – benefică la vârsta a treia și a patra
Trăiești, prin pronia divină,
Chiar și cu minte mai puțină,
Căci stăpânești, oricum ar fi,
Știința de-a o folosi…
Dacă mai suportați și o părere personală, tema a fost grea:
Este cea mai grea din teme,
Pentru că, din câte știu,
Pentru unii-i prea devreme,
Pentru alții, prea târziu!
La intrarea în Căminul Cultural am salutat-o și pe prietena noastră, Cătălina Orșivschi, al cărui nume nu poate fi separat de Vama și epigramă. Tot aici am făcut și tradiționala poză a agoniștilor care, nu știu de ce, deranjează pe unii:
Seara s-a încheiat apoteotic, cu un concurs pe tema Cotnarul, la umbra bolții de la Casa Bianca (cu replici din CASBLANCA schimbate între Ananie Gagniuc și Cornel Udrea). Cum premiile au fost multe, și acordate cu larghețe, nu le amintesc, înghițind în (demi)sec.
Ne-am despărțit duminică dimineață, încărcând în Dusterul meu pe tradiționalul Nae, cu o inexplicabilă mahmureală, pe dl. George Corbu, gentil și politicos ca întotdeauna și pe Ananie Gagniuc, întârziat, ca de obicei, numai cu o jumătate de oră, care îl putea costa pierderea trenului de Constanța, la București. Oricum, l-a costat uitarea telefonului pe bordul mașinii, dar i-l returnez eu săptămâna viitoare, la Gura Humorului.
Cum sa citezi
Laurentiu Ghita. “VAMA fără vameși.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2016/09/vama-fara-vamesiComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ei, și la sfârșit, mi-am amintit cum îmi povestea cineva că s-au stabilit premiile la secțiunea carte la un festival de umor:
După o selecție preliminară au rămas în concurs 5 volume, exact pe numărul membrilor juriului. Președintele juriului a dat fiecărui jurat câte o carte, la nimereală, le-a dat startul la lectură și le-a urmărit reacțiile. Când s-au auzit primele hohote de râs, președintele și-a notat cartea care era lecturată, apoi la fel cu al doilea membru al juriului care a râs și așa mai departe. Cartea la care juratul a râs cel mai devreme a luat premiul întâi iar ultimul care a râs a hotărât ultimul premiu special (sau mențiune, nu mai are importanță).
Și atunci, dacă și eu am râs citind textul de mai sus, de ce să nu dau ca premiu o steluță?
Sănătate!
Și, Pedro, prin metamorfoze,
Chiar dacă-ți place de pisici,
Mai bune-s niște poze!
Ca unul care știe câtă atenție în timpul festivalului și câtă muncă după aceea presupune o asemenea cronică...
Ca unul care știe cât de ocupat este Laurențiu și cât de mult l-a costat să-și rupă un pic din timpul de odihnă pentru a scrie și a posta cât mai repede articolul...
Ca cititor pasionat de umor, încântat nu numai de conținutul, ci și de stilul savuros al cronicii...
Nu pot să nu vin cu aprecieri și cu o steluță binemeritată!
