Poarta de su’ Feleac
Cronica Festivalului "Eterna epigramă", Cluj-Napoca 2016
Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din 2002 - membru poezie.ro, ulterior agonia.ro. Din 2008 - membru al Uniunii Epigramiștilor din România. Din 2008 - membru al câtorva cenacluri literare din Constanța și București. Din 2008 - membru fondator și președinte al Clubului Umoriștilor Constănțeni "Prăvălia cu Umor". 2011 - volumul de epigrame "Epi...gramatica", Editura Ex Ponto Constanța 2013 - volumul de proză scurtă umoristică “Raiul”, Editura Ex Ponto Constanța 2013 - volumul de senryu (haiku umoristic) “Ucenic la școala de senryu”, Editura PIM Iași 2014 - coautor împreună cu Ina-Simona Cîrlan din Veneția al volumului de proză umoristică epistolară “Gondola de Constanța”, Editura Ex Ponto Constanța 2015 - volumul de poezii satirice "Facerea lumii", Editura Anamarol București. Texte literare de natură diversă (poezie umoristică, proză scurtă, jurnal de călătorie, eseu, epigramă, haiku, senryu), soldate cu câteva zeci de... - apariții în antologii și volume colective - apariții în reviste literare și de cultură - diplome de la concursuri și festivaluri literare.

Primirea invitaților a avut loc la Hotelul Delaf, devenit deja tradițional. A fost o primire rece, mai exact cu bere rece, lucru cât se poate de apreciat pe o asemenea caniculă.
Primul punct s-a desfășurat vineri după amiază în sala polivalentă a hotelului - sală de conferințe, sală de mese, sală de spectacol. A fost lansat volumul “Interferențe epigramatice”, o culegere de epigrame traduse, realizată de Petre Cioclu din Israel. De remarcat energia domnului Petre Cioclu care, la cei 88 ani ai săi, este cât se poate de prolific, venind la Cluj de fiecare dată în ultimii trei ani cu o culegere nouă. Domnul George Corbu a prezentat autorul și volumul, vorbind pe larg despre istoria traducerilor de epigrame în și din limba română.
Voci din public au completat subiectul, înviorând atmosfera.
Previziune – Petru-Ioan Gârda
Maestru-i CIOCLU, ca atare,
În seria ce-adună vrafuri,
Antologia următoare
Va fi, normal, de epitafuri.
Critică – Ion Diviza
E volumul slab, de bună seamă,
Nu doresc deloc să-l iau în mână:
Nu găsești tradusă-o epigramă
Din moldovenească în română.
A urmat Laurențiu Ghiță, care a povestit pe scurt despre vizita în Israel, realizată împreună cu Costel Pătrășcan, la invitația ICR Tel Aviv. Compatrioții noștri de aici au făcut o impresie cât se poate de bună compatrioților noștri de acolo, măsurată în râsete / secundă. Și asta într-o țară al cărui popor e renumit pentru umorul său. A terminat cu un catren adresat la Tel Aviv domnului Cioclu.
Paradoxal, printre perdafuri
Citite pentru spectatori,
Ne face Cioclu epitafuri.
Păi, ce să facă? Ghicitori?
O îmbrățișare călduroasă și o bere rece
Amfitrionul Eugen Albu urează bun venit invitaților
Prima poză de grup, în fața Hotelului Delaf
Sâmbăta a început cu fotografia de grup, în fața hotelului. După care am mers la Biblioteca Județeană, unde am admirat cu toții un stand bogat, plin cu o mulțime de trofee câștigate de-a lungul anilor de Cornel Udrea. Expoziția a fost organizată de un fan, Ghiță Căpușan, un adevărat promotor al culturii în Cluj-Napoca.
O colecție inestimabilă
A doua poză de grup, în fața Bibliotecii Județene
Același Ghiță Căpușan a fost gazda următorului obiectiv din program, Muzeul Etnografic Poarta de su’ Feleac. Gazdele ospitaliere ne-au demonstrat pe viu că etnografie nu înseamnă doar obiecte expuse, ci și tradiții populare. Drept care am fost îmbiați la mese încărcate cu platouri ardelenești, udate de palincă și urmate de cafele. Dar ceea ce ne-a fixat definitiv în memorie Poarta de su’ Feleac a fost un grup cu două busturi din bronz, instalate în vârf de deal - Cornel Udrea și Florin Piersic.
Impresia puternică lăsată de gazde s-a materializat în epigrame, citite la gala de după amiază.
Epigramiști în vizită la Muzeul Etnografic – Gavril Neciu
Tare mult s-a bucurat
Azi, când bunul Dumnezeu,
La ce are, i-a mai dat
Multe piese de muzeu.
La sosirea epigramiștilor la Poarta de su’ Feleac – Petru-Ioan Gârda
Mă-ntreb, pierzându-mi din elan,
Ce simte domnul Căpușan
Văzând la POARTA lui, la ușe,
Aproape-o sută de căpușe!
Lui Florin Piersic – Eugen Albu
Pe bustul tău, de-acum vor fi
Mai multe păsări ca-n copaci,
Cu care sigur vei vorbi,
Că nici ca bust nu poți să taci!
A treia poză de grup, la Poarta de su’ Feleac
Domnul Ghiță Căpușan, prezentând exponatele vechi exponatelor noi
Un grup cu gura plină, după gust - plăcinte cu mărar, palincă sau cafea
A patra poză a unui grup privit de sus de Cornel Udrea și Florin Piersic
Am profitat de ocazie pentru a realiza tradiționala fotografie a agoniștilor. Trebuie să vă spun că devine din ce în ce mai greu. Oricât te-ai depărta de grup, cineva miroase și se ține după tine, dorind să devină (și el) nemuritor.
Agoniștii
Spectacolul de gală a avut loc după amiază, la Casa Municipală de Cultură (Casa de Cultură a Studenților). Lucrările au fost deschise de Cornel Udrea care, printre altele, a propus organizarea în orașele mici a unor festivaluri de umor itinerante, la care să participe și epigramiștii, cu schimbul.
În continuare, domnul Eugen Albu a acordat diplome:
- câștigătorilor unui concurs județean de epigramă;
- “Speranța pentru debut” – Elena Mândru, Iași
- Madrigal – Lucian Perța, Vișeu de Sus
- Mențiune – Vasile Til Blidaru, Buzău
- Mențiune – Paul Curiman, Brașov
- Mențiune – Alexandru Oltean, Bistrița
- Mențiune – Laurențiu Ghiță.
Momentele următoare au fost dedicate celor doi mari dispăruți în ultima vreme, Eugen Pop (8.11.2015) și Efim Tarlapan (8.12.2015). Au vorbit Eugen Udrea, Laurențiu Bădicioiu (care a adus trofeul acordat la Mizil), Silvia Popescu. Văduva lui Efim Tarlapan, doamna Zina Cenușă, a povestit că acesta a lăsat în “sertar” (asta însemnând pe un stick) manuscrisul unei antologii de epigrame de la Nicolae Olahus până astăzi, “Epigramiada”, ce urmează să apară.
A urmat recitalul epigramiștilor clujeni, care mi se pare mai lung de la an la an. Este urmarea politicii de completare a “cadrelor” în Cenaclul “Satiricon”.
În fața publicului au apărut Ion Diviza și Petru-Ioan Gârda, care au susținut un duel spumos, citind fragmente din volumul lor proaspăt apărut “Luați-l de pe mine că-l… UMOR!”. Cartea conține trei dueluri epigramatice apărute integral pe agonia.ro.
Recitalul epigramiștilor invitați a delectat publicul. Îi menționez în ordinea intrării pe scenă: Dan Norea, Nichi Ursei, Petru Cioclu, Dorel Lazăr, Ioan Toderașcu, Sever Purcia, Marius Coge, Gheorghe Constantinescu, Mihai Haivas, Cătălina Orșivschi, Mihai Sălcuțan, George Corbu. Dacă am uitat pe cineva, rog să fiu iertat.
Doamnele Zina Cenușă și Silvia Popescu
Domnii Petru-Ioan Gârda și Ion Diviza, abia stăpânindu-se să nu-și sară la gât unul altuia
Domnii George Corbu din partea UER și Gavril Moisa din partea Satiricon, acordându-și reciproc diplome
Premiile au fost anunțate de Eugen Albu și acordate de Gavril Moisa.
Premiul III – Vali Slavu, Aninoasa
Răsfoind albumul de la nuntă...
Din toți acei ce curte i-au făcut,
Compară ce-a ales și ce-a avut,
Iar, astăzi, după ani, se-ntreabă-ades
Ce-o fi avut atunci când a ales?...
Premiul II – Gheorghe Bâlici, Chișinău
Electorală
Te-ntrebi cu un anume rost,
Tot mai flămând și fără bani,
De ce să fii tot timpul prost?
Ți-ajunge-o dată-n patru ani!...
Premiul I – Nicușor Constantinescu, București
Avertisment pentru epigramiști
Când arestați veți fi, în viitor,
Să nu cumva să scriți cărți de umor,
Căci epigramele, nici la-nchisoare,
Nu-s socotite specii literare.
Punctul de atracție afost, după părerea unanimă, recitalul lui Costel Pătrășcan, care a însoțit imaginile de pe ecran cu comentarii savuroase. Chiar dacă îl vezi a șaptea oară, tot izbucnești în râs.
Costel Pătrășcan...
...și sala
Domnii George Corbu din partea UER și Eugen Albu din partea Cenaclului “Satiricon” au acordat diplome de excelență și diplome aniversare.
Pentru agapa frățească ne-am întors la Hotelul Delaf. Două lucruri merită menționate. Mai întâi, un recital al lui Nicușor Constantinescu, parodii după George Petrone și George Topârceanu. L-am mai auzit dar, la fel ca la Costel Pătrășcan, mă impresionează de fiecare dată. Al doilea eveniment a fost un concurs pe rime date – hotel/ burtă. Iată epigrama de pe locul I.
Schimbarea la față – Nichi Ursei
Se vede în vacanța scurtă
Ce o petrecem la hotel,
Că Albu nu mai are burtă
Și nici umor de nici-un fel...
Domnii Nicușor Constantinescu, George Topârceanu și George Petrone
Pentru unii dintre noi, agapa frățească s-a întins până spre dimineață și s-a soldat cu o ușoară mahmureală. Avantajul meu este că am călătorit cu trenul toată ziua de duminică, până spre miezul nopții, timp în care am moțăit cu intermitențe în toate pozițiile posibile. E adevărat că trebuia să schimb trenul la București, dar aveam o oră la dispoziție. Oră care s-a dovedit insuficientă, în Gara de Nord a ajuns cu o întârziere de aproape două ore. Ceea ce însemna că voi rămâne o noapte în București. Înainte de a coborî, m-am plâns conductorului. M-a sfătuit să merg totuși la trenul de Constanța, s-ar putea să aștepte. Și minune, chiar ne-a așteptat! De unde am tras concluzia că întârzierile au devenit atât de normale, încât s-a creat un adevărat flux corector. E un fel de râsu-plânsu, dacă și asta mai e normalitate...
C.F.R.-ul merge prost, știm toți,
Nici să pierzi azi trenul nu mai poți!
În încheiere, menționez că fotografiile au fost, în mare parte, preluate de pe facebook, drept care mulțumesc pe această cale domnilor și doamnelor Laurențiu Bădicioiu, Mihai Haivas, Dorel Lazăr, Elena Mândru, Puiu Marinescu, Cătălina Orșivschi, Vali Slavu, Ioan Toderașcu și Mark Zuckerberg.
Cum sa citezi
Dan Norea. “Poarta de su’ Feleac.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2016/07/poarta-de-su-feleacComentarii (15)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Și-o critică ți-e greu să însăilezi,
Dar, mă gândesc că unii or să zică:
Îți este șef, de-aceea-l înstelezi!
Atât despre cronică. :) Felicitări epigramiștilor clujeni!
P.S. Ca de fiecare dată, după un asemenea festival, regret că n-am participat.
Mi-au mai spus poeți,
ce-ți spun eu acu:
Tu poți să regreți
Ceilalți, însă, nu!
Te-aștept diseară la portiță!
Și lumea să te vadă
Cum stai lângă portiță...
Pe partea dinspre stradă!
Ion Ruse, mulțumesc și ție! Felicitări pentru creșterea nivelului! E lucru rar la vârsta ta! În sfârșit am și eu un subaltern care să îmi acorde steluțe. Vezi că mai am câteva texte... :)
Noni, răutate mică (vorba lui Laurone) mulțumesc pentru aprecierile aduse cronicii! :)
Poate nu ți-ai dat seama, dar scopul numărul unu al unei cronici este să-i facă pe absenți să regrete că n-au participat și ei. Deci cronica mea e foarte bine scrisă. :)
Îți mulțumesc pentru cronică - obiectivă și cuprinzătoare.
Cu toate inconvenientele (am discutat mult la cenaclu despre dilatarea exagerată a unor momente din programa), am primit semnale de la participanți că s-au simțit excelent și reproșuri de la unii dintre neparticipanții care meritau să vină. Dar locurile sunt limitate - obiectiv - întotdeauna.
Mă solidarizez cu Noni și nu-ți dau stea, ca să nu ți se urce... pe umeri! :)
La mai multe!
Nu înțeleg despre ce dilatare exagerată vorbești. Mie mi s-a părut că programul a fost cât se poate de echilibrat și mi-a plăcut de la un capăt la altul.
"La mai multe!" mi se pare o urare ambiguă. Să fie vorba de festivaluri, să fie vorba de cronici, să fie vorba de stele, să fie vorba de bucurii, la modul general? În toate variantele, mulțumesc!
Felicitări agoniștilor laureați! Așteptam cu interes să citim epigramele și madrigalele participanților.
Felicitări, Dane, atât pentru efortul depus cât și pentru rezultatul final al muncii tale! Și la mai multe cronici!
Sincere mulțumiri gazdelor noastre, a fost minunat!
Grigore, mă bucur că ai ajuns cu lectura până la Marcu. Fiind o enumerare lungă, sunt convins că cei mai mulți cititori o părăsesc înainte de ultimul nume.
