O faină poveste cum mai sunt atâtea altele
la Eliza Rohu
Anticanonice (critica literara,Tritonic,2009), Tandru si rece (roman, Cartea romaneasca, 2007);Homo imprudens (eseuri de literatura comparata, Editura Muzeului Literaturii Romane, Bucuresti, 2006), Eroismul eminescian (Istorie si critica literara,Editura Perpessicius, Bucuresti, 2003) Colaborari cu

Iată cum simte un trup june: „Muzicile îi refăceau simțurile, cele cunoscute, adică ale copilăriei, ale tinereții, ale maturității puternice, o stare de beatitudine de necuprins cu gândul ori cu firea îi umpluse ceea ce s-ar fi numit ființa actuală și o atracție de nestăvilit îl purta către ceva sau cineva. Nu mai gândea. Doar simțea” (13). Muzica și lumina sunt des invocate pentru a crea o atmosferă înduioșătoare, angelică.
După care plonjăm direct în Clinica doctorului Jack de Wilde, plasată într-un spațiu exotic. Aici Jacki „alerga argint viu, cât era ziua de mare în căruciorul de handicapat de la o secție la alta”. Așa plină de bucurie este bolnava, încât îi sare piftia când un doctor tinerel îi spune c-o poate face bine. Tragedia nu o demolase, deși „dintr-o mare divă a scenei pariziene, devenise o handicapată”.
Până la urmă, doctorașul o înhață și o ia la turre de fizioterapie. Însă tot el cade în plasă: „Doctorul o întâmpina cu aripi de luceferi în priviri”. Și uite-așa, din tratament în tratament, ex-diva de 45 de ani realizează într-o zilișoară că e cam bombată la burtică. Și asta din cauza vraciului care are doar 35 de ani. Ca să fie suspansul mai înfiorător, fizioterapeutul e canadian, dar cu mamă româncă.
No, mai departe cei doi se căsătoresc și cronicarul încalecă pe o șa sau pe-o căpșună exact când era să-l prindă o barosană furtună.
Cum sa citezi
felix nicolau. “O faină poveste cum mai sunt atâtea altele.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2015/07/o-faina-poveste-cum-mai-sunt-atatea-alteleComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.



