Eugen Pohontu – creatorul unui "spațiu poetic de tranziție liberă” Angela Nache Mamier

Eugen Pohontu, nu este un nume necunoscut ca autor,
fiind omniprezent pe pânza ”păianjenului“ internet ori
diverse publicații literare. A ezitat cu înțelepciune de a
grăbi publicarea unui volum, nu a riscat, a așteptat o
anumită maturitate a creației sale, surprins de această
umoare a inspirației care-l ținea prizonier în mrejele
poeziei.
Acest volum lasă să se întrevadă o poezie care refuză
efecte retorice exagerate, exprimă sentimente rafinate, iar
tonul este preponderent reflexiv, aș spune filozofic:
“…arcada-n templu vertical desparte
fecunda împlinire, orarele ruină
anotimpurile pure, sau
aripi ce-ncheagă zborul
în fecundă împlinire
un rod cules
izvorul” (de dor)
Eugen Pohonțu este impregnat de miturile universale, de
un sentiment divinatoriu pentru poezie, sub toate formele
ei. Poetul este interesat de inima și de destinul uman,
cultivă cultul frumuseților artistice, aspiră spre armonie și
frumusețe. Pentru el arta este o aspirație spre o liniște
absolută, o pace interioară sufletească, copleșit de
misterele universului. Poetul așteaptă inspirația, pe care o
consideră drept o conexiune privilegiată cu infinitul,
tonul este grav, cuvintele și stările sunt dense, expresive.
Originea orală și cântată a poeziei îi inspiră poeme de
sursă folclorică, drumul unei arte pure cu sonorități
particulare:
“mi-aș, face-mi-aș fiorul,
desfășurându-mi-aș viorul,
rupându-mi-aș chiar dorul,
murindu-mi-aș durerea,
tăindu-i-aș fuiorul,
plezniți-ar fierea,
doină” (de doină)
Fiecare cuvânt este bine cântărit și în volum această
predispoziție îl conduce în mod firesc spre haiku și arta
asiatică. Apreciază scurtimea ei, concentrarea maximă.
Se resimte o adevărată religiozitate în ceea ce privește
abordarea literaturii, un respect în sensul cel mai nobil al
cuvântului. Autorul utilizează haiku-ul ca exponent al
imaginii, ca marcant al expresiei poetice:
“în frunze ascund
seva toamnelor ruptedin
alb și negru
frunze aurii
păsări negre și albetoamnă
răpusă” (haiku)
Poetul aderă la curente artistice diverse, îndeosebi
moderne, prezente atât în poezie cât și în pictură
(ex.curentul expresionist). Din acest punct de vedere are
o reprezentare a lumii dintr-o perspectivă strict obiectivă,
dar fără ostentație distorsionată, pentru a crea momente
emoționale care reușesc să ne transmită idei și stări de
spirit elevate.
Eugen Pohonțu încearcă să ne indice sensurile vieții din
proprie perspectivă ori experiență emoțională, opusă
înțelegerii “obișnuite” ori raționale a lumii materiale.
Autorul nu poate fi catalogat “tradiționalist” (deși are pe
alocuri un fel de ”cumințenie”), senzația care se
detașează în ansamblu este un “spațiu de tranziție liberă”.
Poezia sa este spirituală și tinde ambițios spre o expresie
totalizantă, destul de dificil de categorizat. Autorul trece
de la general spre abstract, vizează esențialul și concretul,
cu dorința secretă de a fi mereu original. Dominantele
poeziei sale sunt expresivitatea, emoția lirică sobră dar și
o dominnată morală, cânt al Lumii, totul trecut prin filtrul
percepțiilor sale sensibile, afective ori culturale, hrănite
de dimensiunile grandorii miturilor originare :
“Rănește-mă cu-n zbor, iubită,
c-o nenăscută zbatere,
c-o atingere de vânt, stropită
cu sânge cald de naștere
Și zeii mărunți din mâinile tale
să mi-i arunci la piept,
să-i plâng, zdrobite petale,
în pleoapa dorinței să-i pierd” (cât mai suntem...)
Are cultul seriozității, al adevărului (cotidienist uneori ...)
un anumit umor care trădează predispoziția sa ludică de
a transforma griul cotidian în lumină. Suntem în fața unui
autor deloc indiferent în fața unei lumi dezumanizate:
“mergând spre casă, prin dreapta, colț cu băcănia,
brusc, gospodina cu ochi obosiți mă apostrofează, vezi
Doamne că n-o ajut să care sacoșele doldora de când
vecinul de la parter, aflând câte ceva despre incidentele
de la colț, mă încolți cu sunete vagi, furându-mi ideile,
nelăsându-i și pe ceilalți să peroreze oarece, ce mai,
foarte stresant, avea și el un maldăr de cuvinte rostite,
nearanjate pe categorii semantice și-mi cerea să-i
limpezesc incertitudinile, eu, nici gând, aveam căderi
sentimentale, credința în revenirea apelor limpezi, rock,
make love not war, peace, armele nu ucid, oamenii da,
tot tacâmul de erori tinerești, trădându-mi vârstele și
infuriind vecinul nedispus să aibă stări conflictuale, nici
ceilalți nu mai ascultau, de nimeni, poate se întorsese
fata, schimbase traseul verbal, merita oare tot zbucimul
ăsta, mai bine ajutam gospodina să-și limpezească ochii
obosiți, măcar astăzi” (poemă citadină)
Autorul este sensibil la activitățile și aspirațiile umane.
Poet citadin, autorul nu este doar un scrib talentat ci și un
gânditor, ne deschide porțile sufletului, un adevărat
vânător al fericirii printre evenimentele din jungla
societății, cristalizate în poeme minuțioase. Un om asaltat
de speranțe instantanee și cu deschiderea de a dialoga cu
tandrețe cu umbrele și luminile destinului uman, în
așteptarea lungimilor de unde cosmice (în note grave)
care-i bântuie intimitatea.
Un poet serios, o voce foarte interesantă, un citadin cu o
coroană de spini pe frunte...
Angela Nache Mamier