Transferul senzatiilor dintr-un simt în altul

Despre tehnica transferului senzației dintr-un simț în altul (sense-switching), Jane Reichhold spune: „E simplu să vorbești de un aspect senzorial al unui lucru și apoi să-l transferi unui alt organ de simț”, dînd ca exemplu următorul poem care-i aparține:

salată de casă
verdele cu gust de apă
din fîntînă

Intenția este transparentă: salata este apreciată pentru naturalețea ei (e ecologică, nu are chimicale etc). Mai întîi salata este apreciată pentru excelența verdelui, calitate emblematică pentru un produs pur. Verdele ei e apreciat (gustat) organoleptic, cu ochii. Pentru un român această apreciere metaforizantă este deja conținută în numele ei – salată verde. Apoi, dînd frîu liber unei fascinații senzoriale, verdele însuși este simțit în cerul închipuit al gurii ca avînd gustul apei scoase din puț, cu care a fost udată salata.

Dacă stăm bine și ne gîndim, lucrurile se petrec la fel ca la piață. O gospodină competentă face întotdeauna un examen organoleptic alimentelor pe care vrea să le tîrguiască, le testează, apreciindu-le calitățile, cu ajutorul văzului, mirosului, și, uneori, al pipăitului. Și, abia ca o ultimă încercare, gustă și o bucățică de brînză sau o cireașă oferită de vînzătorul galanton.

E clar că ochii cer și gura lasă apă. Transferul senzațiilor dintr-un organ de simț în altul nu este nicicum o aberație lirică. El este o realitate a modului complex și sintetic de a simți lucrurile. Funcționăm firesc în mod paradoxal. Și dacă, logic și gramatical, anumite modalități de a exprima acest lucru par improprii și abuzive, e aproape sigur că ele surprind un adevăr ceva mai profund.

Iată un poem al lui Șerban Codrin care pare să justifice această opinie, folosind tocmai tehnica discutată.

Smulgând un morcov –
deodată mirosul mov
al pământului

Impetuozitatea gestului - smulgând un morcov -, parcă vrea realmente nu doar să scoată morcovul, ci să răpească o anume taină pămîntului. Și acest lucru se întîmplă cu adevărat. Deodată, morcovul, mai zdravăn și mai bătrîn ca alții, răspunde cu asupra de măsură intenției năzdrăvane: din țărînă țîșnește mirosul mov al pămîntului. Lucrurile sînt simultane: surpriza culorii mov a părții de jos a morcovului și mirosul reavăn al adîncului din care a fost smuls. Cine a avut această revelație va mărturisi mereu că pămîntul are un miros mov.

Și poemul de mai jos surprinde aceeași tensiune intersenzorială. Tăcerea din zori este copleșită de mirosul ierbii. De fapt răsună de miresmele ierbii. Într-un anume fel, acest transfer este o transfigurare, o schimbare la față a auzului care se convertește la mireasmă.

Miros de iarbă –
singurul sunet în zori
deasupra stepei
(Șerban Codrin)

Tot în zori, cîntecul ciocîrliilor se contaminează de lumina solară și, dincolo de emfaza vreunei aprecieri superlativ metaforice, radiază o bucurie luminoasă, vie, scînteietoare. Vibrația e multiformă, cîntecul are coloratură și luminozitate. A devenit vizibil.

Lumina din zori –
strălucitor cântecul
ciocârliilor
(Cornel Costea)


Și atunci mai poate fi incredibil faptul că parfumul liliacului alb pictează amurgul? Cînd te dedai impenitent contemplării, simțurile, pînă atunci distincte și autonome, se împletesc în fapta lor și țes o reverie din pragul halucinației. Parfumul se materializează, se întremează, capătă culoare.

Rama ferestrei –
amurg pictat în parfum
de liliac alb
(Șerban Codrin)

Ceea ce spune Virginia este însă mai elaborat. Regina nopții, în lumina lunii poate, devansează senzația olfactivă și emanațiile ei se preschimbă în vibrații de parfum alb care se contamineză și ele de un alt parfum, acum auditiv – acela al cîntecului greierilor. Se produce un mixaj senzorial complex în care se întrețes mai toate simțurile care virează pe nesimțite unul altul.

regina nopții –
vibrații albe cu
parfum de greieri
(Virginia Popescu)

Parfumul devine culoare și cîntecul parfum. Totul vibrează dînd palpitații. Un fulger văzut departe, în zare – peste Apuseni -, iscă, precum un zoom rapid prin telecomandă, izul aprins al ploii, stîrnite pe neașteptate.

fulger în zare
izul de foc al ploii
peste Apuseni
(Gabriela Marcian)

Nimic nu mai e de mirare și vuietul muntelui / (are cu siguranță acum) în toamnă – miros de ferigi uscate (Dan Doman). S-au dus zilele toride – / (cînd) umbra muntelui miroase / a rășină (Dan Doman). În ciuda unei aparente incongruențe apa se aprinde, iar vuietul și umbra pot fi inspirate. Dar și tăcerile, surprinse de Vasile Conioși-Mesteșanu în atmosfera unui salon de spital, se pătrund de miros de narcotic.

zi de vizită -
mirosind a morfină
și tăcerile

Opintindu-se să scoată sfecla din pămînt, Cezar-Florin Ciobîcă moderează cenușiul vremii, griul își convertește mireasma și totul se îndulcește în cerul închipuit al gurii.

la scos sfeclă de zahăr -
mirosul gri al ceții
îndulcindu-se