Presa
Un genocid ignorat
Cotidianul Ziua 26.04.2005
PB<p>N, 03.05.1968 contact: paul.bogdan(at)agonia.net-Debut în poezie: "Poezii", volum în tandem realizat împreună cu Ioana Andreea Bogdan, 2004;-Debut în proză: Antologia concursului național "Ion Creangă" povești și povestiri, 2004;-Semnatar al manifestului literar Boierismul;-Publicat cu articole, poezie și proză în cotidiane și reviste literare;-Nuvele în limba armeană în revistele Marmara (Constantinopol), Harach (Paris)-2004 Medaliat de Președinția României cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofițer;-Editura Vremea, în colecția teatru: Arevahar, 2008.-Editura Timpul, poezii: Exerciții de singurătate, 2012 , 2018 Volum de poezii Trepte dinspre Dumnezeu.</p>
Publicat pe
4 min de citit688 cuvinteActualizat
1921 este anul în care România își deschidea granițele pentru armeanul refugiat din fața unor atrocități ce au constituit un motto însângerat al secolului XX, Genocidul armean. Familii dezmembrate și grupuri de orfani pășeau pragul României cu speranța că cele proaspăt trăite nu se vor mai repeta niciodată în noua lor patrie. Lăsau în urmă amintiri pline de groază, execuții și deportări, în care s-au pierdut 1.500.000 de suflete, ceea ce reprezenta la vreamea aceea jumătatea populației armene din lume. Puțini dintre frații noștri români cunosc tragedia neamului nostru și asta deoarece niciodată armenii din România nu au încercat să îi facă părtași ai suferinței proprii. S-au integrat în marea masă de oameni așa cum o făcuseră și alți armeni înaintea lor veniți ca urmare a altor și altor valuri însângerate începând cu marele exod al secolului X și sfârșind cu anii1890, anii ultimului masacru din Turcia imperialistă, din timpul domniei lui Abdul Hamid, supranumit din cauza cruzimii sale Sultanul Roșu. Puțini dintre frații noștri români ne cunosc deoarece armenii au fost loiali României și niciodată nu și-au făcut cunoscută apartenența națională considerându-se români pe deplin. Ioan vodă cel Cumplit, Manug Bei, Trancu Iași, Ana Aslan, Vasile Conta sunt doar câteva nume de armeni care fac ca numărul armenilor din România să pară înmiit și nu 1.700 de suflete după cum reiese din ultimul recensământ. Din anul 946, de la prima atestare a armenilor din Cetatea Albă, armenii au luat parte la viața Cetății, ridicându-și biserici și aprinzând vetre, punându-și amprenta în cultura românească. Deși erau în număr mic, și-au făcut simțită prezența în arhitectura bisericească, în evenimentul politic și istoric, precum și în sacrificiul pentru neamul românesc din care face parte. Biserica Argeș stă mărturile, adoptând până și numele localității Argeș din Armenia, locotenentul Pruncu, înmormântat la Mărășești stă mărturie acestui fapt iar, în aceste zile triste pentru România, Ovidiu Ohanesian ne arată că suntem parte a României. Mă folosesc de prilejul acesta pentru a îndemna la rugăciune. Facă Bunul Dumnezeu ca cei trei jurnaliști români, ostateci în Iark, să se întoarcă teferi acasă!
Se spune că armenii au ochii mari datorită grozăviilor cărora au fost victime în decursul veacurilor iar data de 24 aprilie nu poate fi altceva decât momentul în care ochii armenilor nu au putut să se mai închidă. O zi de neuitat în inima fiecărui armean deoarece marchează începutul unui martirium ce s-a desfășurat de-a lungul unor ani lungi și a început prin arestarea și execuția intelectualițății armene din Istanbul sub privirea tăcută și deci complice a marilor puteri europene.
Nu mai putem închide ochii și trebuie să ne facem auzit glasul. Au trecut nouăzeci de ani de la un eveniment ignorat prea mult timp a căroror efecte s-au răsfânt asupra altor zeci de nații supuse genocidelor în secolul trecut pentru simplul motiv că acest lucru se întâmplase fără efecte vizibile și fără penalități. Prea târziu s-au întreprins măsuri pentru ca acele ucideri în masă să nu se mai repete, să nu fie un lucru facil, o statistică, genocidul armean fiind precursorul Holocaustului, masacrelor din Africa și America de sud, Asia și a genocidului comunist. Tăcerea a ucis.
Anul acesta am ridicat în curtea bisericii armene din București un monument comemorativ, o cruce sculptată în tuf vulcanic care, pe lângă cuvântul senatorului Varujan Vosganian în Senatul României, cuvântul deputatului Varujan Pambuccian în Camera Deputaților, expoziția „Mărturii și destine”, din foaierul Teatrului Național, conferința Științifică din cadrul Facultății de Științe Politice și marșul tăcerii din seara de 24 aprilie din Piața Palatului, constituie acțiunile întreprinse de comunitatea armeană, Biserica Armeană din România și Uniunea Armenilor din România pentru marcarea primului genocid al secolului trecut, acțiuni care nu ar fi fost posibile fără sprijinul autorităților române și fraților noștri români.
Suntem creștini și am iertat dar nu vom uita niciodată pierderea ireparabilă pe care a suferit-o poporul armean. Vom comemora acele zile și ne vom face glasul auzit până când Turcia modernă va accepta acele fapte căci recunoașterea lor nu înseamnă o asumare a crimei ci restabilirea adevărului istoric.
Preot Paroh Ezras Bogdan
Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Armene din România
Articolul si comentariile anexate
fotografii
Se spune că armenii au ochii mari datorită grozăviilor cărora au fost victime în decursul veacurilor iar data de 24 aprilie nu poate fi altceva decât momentul în care ochii armenilor nu au putut să se mai închidă. O zi de neuitat în inima fiecărui armean deoarece marchează începutul unui martirium ce s-a desfășurat de-a lungul unor ani lungi și a început prin arestarea și execuția intelectualițății armene din Istanbul sub privirea tăcută și deci complice a marilor puteri europene.
Nu mai putem închide ochii și trebuie să ne facem auzit glasul. Au trecut nouăzeci de ani de la un eveniment ignorat prea mult timp a căroror efecte s-au răsfânt asupra altor zeci de nații supuse genocidelor în secolul trecut pentru simplul motiv că acest lucru se întâmplase fără efecte vizibile și fără penalități. Prea târziu s-au întreprins măsuri pentru ca acele ucideri în masă să nu se mai repete, să nu fie un lucru facil, o statistică, genocidul armean fiind precursorul Holocaustului, masacrelor din Africa și America de sud, Asia și a genocidului comunist. Tăcerea a ucis.
Anul acesta am ridicat în curtea bisericii armene din București un monument comemorativ, o cruce sculptată în tuf vulcanic care, pe lângă cuvântul senatorului Varujan Vosganian în Senatul României, cuvântul deputatului Varujan Pambuccian în Camera Deputaților, expoziția „Mărturii și destine”, din foaierul Teatrului Național, conferința Științifică din cadrul Facultății de Științe Politice și marșul tăcerii din seara de 24 aprilie din Piața Palatului, constituie acțiunile întreprinse de comunitatea armeană, Biserica Armeană din România și Uniunea Armenilor din România pentru marcarea primului genocid al secolului trecut, acțiuni care nu ar fi fost posibile fără sprijinul autorităților române și fraților noștri români.
Suntem creștini și am iertat dar nu vom uita niciodată pierderea ireparabilă pe care a suferit-o poporul armean. Vom comemora acele zile și ne vom face glasul auzit până când Turcia modernă va accepta acele fapte căci recunoașterea lor nu înseamnă o asumare a crimei ci restabilirea adevărului istoric.
Preot Paroh Ezras Bogdan
Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Armene din România
Articolul si comentariile anexate
fotografii
Etichete:#press
#press
Cum sa citezi
Paul Bogdan. “Un genocid ignorat.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2005/04/un-genocid-ignoratComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BUn semn de reculegere pe acest loc al adevarurilor non negociabile
IL CIPRESSO
Tra i greppi, alto sul flutto
scorsi un cipresso in lutto;
fremean le foglie al vento,
fremean, tutte un lamento.
Ma un vilucchio tra i rami
salìa, vergine stelo;
saliva, offerta al cielo,
di profumi e ricami.
Non sei tu la mia vita,
cipresso, d\'ombre ordita?
Non tu, vilucchio in fiore,
l\'Angelo del dolore?
Tommaso Terzian
IL CIPRESSO
Tra i greppi, alto sul flutto
scorsi un cipresso in lutto;
fremean le foglie al vento,
fremean, tutte un lamento.
Ma un vilucchio tra i rami
salìa, vergine stelo;
saliva, offerta al cielo,
di profumi e ricami.
Non sei tu la mia vita,
cipresso, d\'ombre ordita?
Non tu, vilucchio in fiore,
l\'Angelo del dolore?
Tommaso Terzian
0
NSAsa cum am scris si in alt comentariu, indemn pe toti cei ce au ocazia sa vizioneze filmul canadian ARARAT, cistigator a 5 premii a echivalentului canadian a Oscarului american, si avind in distributie (printre altii) pe Christopher Plummer si cintaretul/actor francez Charles Aznavour(ian).
Pe linga prezentarea genocidului armean din Turcia - prin copilaria tragica a unui mare pictor armean (poate fictiv - imi pare rau dar nu am auzit de el pina la acest film), filmul pune si problema adevarului istoric: avem nevoie de el? Cine suntem noi? Suntem victime sau calai, sau poate (ca si mine si majoritea spectatorilor, probabil) complet neimplicati in acest moment al istoriei. De ce armenii au nevoie de aceasta rememorare? - si aici noi, romanii din Diaspora ne putem intreba: de ce avem NOI de cunoasterea adevarului istoric romanesc?
Filmul da un raspuns simplu, dar adevarat (cred eu): pentru ca suntem si pentru a fi!
As pune o steluta pentru acest articol - dar nu stiu daca am dreptul :-) Motivatie? In articolul lui, Bogdan reuseste sa transmita aceeasi emotie (si informatie) ca si filmul. Daca unul din administratorii site-ului o face in locul meu, ii sunt recunoscator
Pe linga prezentarea genocidului armean din Turcia - prin copilaria tragica a unui mare pictor armean (poate fictiv - imi pare rau dar nu am auzit de el pina la acest film), filmul pune si problema adevarului istoric: avem nevoie de el? Cine suntem noi? Suntem victime sau calai, sau poate (ca si mine si majoritea spectatorilor, probabil) complet neimplicati in acest moment al istoriei. De ce armenii au nevoie de aceasta rememorare? - si aici noi, romanii din Diaspora ne putem intreba: de ce avem NOI de cunoasterea adevarului istoric romanesc?
Filmul da un raspuns simplu, dar adevarat (cred eu): pentru ca suntem si pentru a fi!
As pune o steluta pentru acest articol - dar nu stiu daca am dreptul :-) Motivatie? In articolul lui, Bogdan reuseste sa transmita aceeasi emotie (si informatie) ca si filmul. Daca unul din administratorii site-ului o face in locul meu, ii sunt recunoscator
0
AJTrec uneori pe langa Biserica Armeana din Iasi, care sta sa se prabuseasca, desi, ca monument istoric, are o valoare inestimabila.
E superba, respira eternitate, e vie!
Si mi-e rusine ca romanii au bani de Catedrala Mantuirii Neamului, de tot soiul de biserici-mamut, cand ar putea sa faca acest teribil bine, nu doar din respect fata de armeni, ci din iubire de frumos.
E superba, respira eternitate, e vie!
Si mi-e rusine ca romanii au bani de Catedrala Mantuirii Neamului, de tot soiul de biserici-mamut, cand ar putea sa faca acest teribil bine, nu doar din respect fata de armeni, ci din iubire de frumos.
0
APServus Paul!
Problema armeană a fost abordată cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la genocidul acestui popor în mai multe rânduri și de presa germană.
DIE ZEIT din 23 martie titulează: „Genocid – – Până azi turcii neagă genocidul săvârșit asupra armenilor, în cadrul căruia au fost omorâți peste 1 milion de oameni. Și Germaniei îi place să nu vorbesacă de un genocid.“
Articolul, foarte lung și cu multe detalii, nu omite să amintească și de rolul de tristă amintire, jucat de Germania: „Nici o țară a fost într-o măsură atât de mare involvată în soarta armenilor ca Germania. Sute de ofițeri germani aveau comanda operativă asupra trupelor aliatului de război turc. Unii generali au jucat un rol la organizarea deportărilor, toți au fost martori.“
Chiar și actualitaea poltică din Germania a fost atinsă de genocidul armean. Astfel cotidianul TAZ din Berlin a relatat la 29 ianuarie despre un incident în ministerul de educație din landul Brandenburg. Acolo a fost scos din planul de învățământ un pasaj cu referiri la genocidul armean. Fapta s-a petrecut după intervențiile unor diplomți turci. După proteste puternice a mai multor politicieni germani federali și regionali, din diferite partide politice, s-a revenit asupra deciziei și s-a anunțat pentru vara acestui an o revizuire a textului respectiv.
Salutări din Germania
Problema armeană a fost abordată cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la genocidul acestui popor în mai multe rânduri și de presa germană.
DIE ZEIT din 23 martie titulează: „Genocid – – Până azi turcii neagă genocidul săvârșit asupra armenilor, în cadrul căruia au fost omorâți peste 1 milion de oameni. Și Germaniei îi place să nu vorbesacă de un genocid.“
Articolul, foarte lung și cu multe detalii, nu omite să amintească și de rolul de tristă amintire, jucat de Germania: „Nici o țară a fost într-o măsură atât de mare involvată în soarta armenilor ca Germania. Sute de ofițeri germani aveau comanda operativă asupra trupelor aliatului de război turc. Unii generali au jucat un rol la organizarea deportărilor, toți au fost martori.“
Chiar și actualitaea poltică din Germania a fost atinsă de genocidul armean. Astfel cotidianul TAZ din Berlin a relatat la 29 ianuarie despre un incident în ministerul de educație din landul Brandenburg. Acolo a fost scos din planul de învățământ un pasaj cu referiri la genocidul armean. Fapta s-a petrecut după intervențiile unor diplomți turci. După proteste puternice a mai multor politicieni germani federali și regionali, din diferite partide politice, s-a revenit asupra deciziei și s-a anunțat pentru vara acestui an o revizuire a textului respectiv.
Salutări din Germania
0
IAPe cuvântul meu de onoare. Citiți istoria acestui zvon la Florin Cîntec, \"Memorie și uitare în cultura română. Cazul Vasile Conta\". Zvonul vine din afirmația complet nefondată a lui Pctav Minar, editorul ediției celei mai complete din operele lui Conta, care era el însuși armean. Sora filosofului, Ana Kernbah-Conta dezminte acest zvon. Conta provenea dintr-o familie care număra cel puțin 3 generații de preoți ortodocși români, deci nu putea fi armean. N-ar fi fost nimic rău să fi fost armean, dar adevărul istoric este că nu era.
0
Nu e vorba despre care din ele este mai importanta, mai nociva sau mai teribila.
E vorba ca s-au intamplat si ca nu au voie sa fie ignorate.
Imi permit sa pun o steluta.