Revista culturală \"Banat\" - avanpremieră parțială pe \"Agonia.net\"
Cristian Ghinea s-a născut la Lugoj, în 16 decembrie 1962. Absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, în 1987. Din luna mai 1992, devine redactor de televiziune, iar apoi trece în presa scrisă. Redactor-șef al săptămânalului "Redeșteptarea" Lugoj din mai 1998 până in ianuarie 2004. În prezent, își continuă activitatea în presa scrisă (www.redesteptarea.ro), precum și cea de realizator de emisiuni la Tele Europa Nova. Este coordonator al paginii culturale a "Redeșteptării" și realizator al emisiunilor culturale "Paranteze deschise" si "Arte". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 5 iunie 2007 Premiul pentru critică, istorie literară și eseu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, pentru volumul "Pasajul discret", Editura "Anthropos" Timișoara, 2011 (editor: Lucian Alexiu) Laureat al Premiului național de jurnalistică pe anul 2005 oferit de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD); în anul 2004, la Timișoara, a primit Premiul "VIP în Banat" pentru jurnalistică (editorial). Este membru fondator al Clubului Cultural "Pro Arte" și al Cenaclului literar "Cuvinte românești", actualmente "Banat". Este redactor al revistei culturale "Banat". Are publicate urmatoarele cărți: "Sens giratoriu" - 2002, editoriale, "Timpul, astfel fragmentat" - 2003, proză, "Anii cinematografului" - 2004, miniroman, "Clipa magică" - 2005, interviuri culturale (toate la Editura Dacia Europa Nova Lugoj) "Înotătorii din ziduri" - proza (editura "Hestia", Timișoara, 2005) "Scrisori din Republica Utopia" - eseuri, editoriale (Editura Nagard, 2006) "Intra muros" - reportaje (Editura Anthropos, Timisoara, 2006) "Semnul Atlantului" - proze (Editura Anthropos, Timisoara, 2007) "Ars longa" - interviuri culturale (Editura Nagard - 2007) "Freddy Stauber, Logic... și pasiunile vieții" - biografic (Editura Nagard - 2009) "Pasajul discret" - eseuri critice (Editura Anthropos, Timisoara, 2011) Prezente in volume colective: "Antologia proza.ro" (Editura Paralela 45, Pitesti, 2006) Almanahul estival science fiction 2007 (editat de revista Helion) Referinte in: "Timisoara literara" - Dictionar bio-bibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor - filiala Timisoara autori: Paul Eugen Banciu, Aquilina Biraiescu (Editura Marineasa Timisoara 2007 și ediția a II-a, 2008) "Scriitori si carti" - Livius Petru Bercea (Editura Nagard 2008) "Itinerar critic" - Livius Petru Bercea (Editura Hestia Timisoara 2008) "Oglinda lui Narcis" - critica literara - Constantin Buiciuc (Editura Marineasa Timisoara 2009 si editia a II-a, 2011) "Dicționarul scriitorilor români de azi din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America" - autori: Boris Crăciun și Daniela Crăciun - Costin - pag. 228 (Editura Porțile Orientului, Iași, 2011) A publicat poezie, proză, eseuri și mai ales cronică de carte în revistele timișorene "Orizont", "Orient Latin", „Paralela 45” – suplimentul cultural al cotidianului „Renașterea bănățeană”, "Paradox", "Ulysse", "Tibiscus" - suplimentul "Argonauții", precum și în "Cuvinte românești" și "Banat" - Lugoj, "Reflex","Banatul montan" - Resita, "Cafeneaua literară" - Pitești, "Oglinda literară" – Focșani, "Hyperion" - Botoșani, "Acolada" - Satu Mare, "Interferențe" - Caransebeș, "Arcade" - Strehaia etc. Referințe au apărut în "Orizont" - Timișoara, "Renașterea Bănățeană" -Timișoara, "Paralela 45" - Timisoara, "Reflex" Reșita, "Caligraf" - Drobeta Tr. Severin, "Orient latin" - Timișoara, "Agenda Zilei" - Timișoara, "Prima Oră" - Timișoara, "Ziua de Vest" - Timișoara, "Lamura" - Craiova, "Oglinda literara" - Focsani, "Adevarul" - Bucuresti, "Națiunea" - București, "Arca" - Arad, Radio Timișoara - emisiunea "Viața literară" a poetei Veronica Balaj și "Actualitatea" Lugoj.

De altfel, pe site-ul „agonia.net” s-au putut citi, în avanpremieră, câteva texte din cuprinsul revistei: poeziile „Arginții insomniei”, „Exil”, „Cafe-bar”, „Instantanee”, „Memento”, „Pelerin”, „Insomnii” de Elvis Dobrescu, prozele „Bărbatul și Zidurile” de Cristian Ghinea și „Ucigașul” de Cosmin Soameș.
O caracteristică demnă de remarcat a publicației lugojene (atât în vechea cât și în noua formulă) este accentul pus în special pe creație, ceea ce o individualizează în peisajul presei literare bănățene, găsindu-și un oarecare echivalent în revista timișoreană „Orient latin”.
Pe parcursul a 32 de pagini format A3, ultimul număr al revistei „Banat”, ilustrat cu reproduceri după lucrările graficianului George Bălan, propune cititorilor un sumar bogat și variat, din care spicuim: poezie semnată de Ioan Ardeleanu, Elvis Dobrescu, Emil Perșa, Ion Chichere, Ioan Morar, Constantin Gurău, Ion Căliman, Adriana Weimer, Nicolae Toma, Doru Eugen Popin, Ion Scorobete, Andreea Lorințiu și Gh. Busuioc; proză de Laurențiu Nistorescu, Laurențiu Demetrovici, Cosmin Soameș, Alexandru Potcoavă și Cristian Ghinea; eseu și critică literară de Simion Dănilă, Ion Scorobete, Ioan Ardeleanu, Livius Petru Bercea, Paul Miron, Remus Valeriu Giorgioni, Rodica Bărbat, Ela Iakab, Dorin Murariu etc.
Revista conține două interviuri: unul cu regretatul poet Ioan Alexandru, sub semnătura lui R.V. Giorgioni și altul cu maestrul Remus Tașcău, dirijorul Coralei „Ion Vidu”, sub semnătura lui Ioan Ardeleanu.
Secțiunea de traducere este bine reprezentată: poezie de Slavomir Gvozdenovici, în tălmăcirea criticului literar Lucian Alexiu, proză de Ivo Andric, versiunea românească și notele aperținând scriitorului și jurnalistului Dușan Baiski și un fragment din Memoriile generalului Armand de Caulaincourt – traducere de Beatrice Stanciu.
Rubrica permanentă „Peren” este dedicată unor poeme inedite ale lui Gheorghe Bălan, la secțiunea „debut” facem cunoștință cu poetul Mihai Murariu, iar la rubrica Arpegiatto, prof. dr. Dorin Păcurar ne-o prezintă pe Angela Gheorghiu ca pe „Carmencita noului veac liric”.
Revista „Banat” este sponsorizată de Consiliul Local al municipiului Lugoj, iar cenaclul funcționează realmente, ținând întruniri regulate la fiecare două săptămâni, indiferent de... condițiile climatice și alte impedimente din categoria îndatoriri casnice sau lipsa timpului liber. Cenaclul și revista „Banat” întrețin legături active cu grupări similare din Timișoara, Reșița, Caransebeș, Făget etc.
Faima Lugojului interbelic, de oraș cultural prin excelență, merită contemplată în continuare, dar putem face ceva bun și astăzi – este ideea în jurul căreia s-a coagulat ceea ce putem spune că a devenit deja gruparea literară „Banat”.
Cum sa citezi
Ghinea Nouras Cristian. “Revista culturală \"Banat\" - avanpremieră parțială pe \"Agonia.net\".” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2004/05/revista-culturala-banat-avanpremiera-partiala-pe-agonia-netComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Toata stima si viata lunga revistei \"Banat\" !
Aștept un semnal, neștiindu-vă adresa.
Te rog sa ma ierti ca imi dau si eu cu parerea neintrebata.
PS: Cristian as dori sa te intreb ceva. Te rog sa ma contactezi via e-mail ( adresa mea: anca_99@yahoo.com)
Te-as fi contactat eu dar nu iti cunosc adresa.




Prin Bărăganu-ăsta prăfos, mira-m-as să dau de revista voastră, dar am să stresez vânzătorii de la tonete, până-au să mi-o aducă.