Cuvinte nespuse
Nepriceput, ca un astru ce cade prima oarã
Îmi tãceam sufletul pânã la sânge
sufocându-l pe furiº într-o narã
sapand pana la soarele din miezul pamantului....
Nu mai ºtiam pe care parte a inimii locuiam
asa ca am ales infinitul
sã-mi fie cochilie, gazdã vremelnicã a pulsului,
Sfâºiindu-mi înveliºul original în felii de curcubeu sãlbatic
îmi încrustam în pielea de ºarpe poeme de nestemate
ascunse iluzoriu in paduri de corali
Pentru a elibera apoi povara eternitãþii a rãului din mine
ºopteam, în cuvinte absente, incantaþii umbrite de stele
si in urletul tacerii,cautam esenta poeziei
prin fiecare fir de liniºte care rãzbãtea din întuneric
Nãºteam speranþa felinã a unor inºiruiri de cuvinte
...nespuse
Această poveste este închisă și nu mai acceptă contribuții.