poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1185 .



Stay with me
proză [ ]
Povestea unui Bătrân și a unui ogar.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cro ]

2006-06-11  |     | 



* Notă: Această schiță este un atașament la SymbioSYS.

-Cerul ăsta n-o să se mai facă albastru niciodată...
Bătrânul Magician închide ochii și se zgribulește. Strânge pătura murdară în jurul lui, își sprijină capul în piept. Rămurele de toate formele îi acoperă spatele și îl încălzesc.
Își ridică privirea în sus. Deasupra lui, printr-o gaură mare și rotundă în nori, se pot vedea cum strălucesc câteva stele și o lună mare, galbenă. Restul stelelor plâng acoperite de nori, iar apa lor se prelinge greoi peste copaci, cu stropi mari.
Își mângâie ogarul, mâinile îi tremură necontenit. Se apleacă încet și privește cățelul. Îi vorbește încet, cu glasul lui răgușit.
-Să rămâi cu mine... Numai pe tine te am... Te rog, rămâi cu mine, tu ești sprijinul bătrâneților mele...
Cățelul dă din coadă. Nu știe să răspundă, dar înțelege tot și pare că zâmbește.

Cu fiecare tunet, Bătrânului i se pare că undeva departe, norii grei și înghesuiți se sfarmă și se prăvălesc zgomotos, ridicând mormane imense de praf.
-Un singur cer nu le-a fost de-ajuns... Fiecare a vrut să îl aibă pe al lui...
Oftează și se ridică încet de pe piatră cu privirile pierdute în depărtare, ogarul se ridică odată cu el și îl urmărește atent.
-Să nu mai zăbovim.
Bătrânul pune pătura murdară în desagă, saltă toiagul în sus și șoptește "Cuvintele". Încet, el se transformă în vultur, iar ogarul în porumbel și amândoi se înalță în văzduh, trăgând după ei gaura rotundă din cer.
############

Vulturul se oprește din zbor și coboară pe o creangă. Porumbelul care îl însoțea se rotește de câteva ori, apoi se așază și el, iar lumina Soarelui se oprește odată cu ei.
-Am umblat atât de mult încât nici un loc nu îmi mai pare a fi necunoscut, dar aici... aici e altceva... Pădurea asta ne este prietenoasă...
Cei doi coboară, vulturul se transformă încet într-un Bătrân, iar porumbelul într-un ogar.
Pădurea e deasă, copacii înalți și subțiri. Un covor de ciuperci și flori firave, decolorate acoperă pământul. Pașii celor doi se aud înfundat, umbrele li se profilează scurte și întunecate.
Bătrânul privește în sus. Soarele e încă acolo. În jurul cercului de lumină care îi înconjoară, întunericul e deplin, iar amenințările necunoscute...
Mersul ogarului desenează în iarbă spirale misterioase, iar cel al bătrânului, o linie dreaptă.
############

Cei doi se opresc lângă o colibă străjuită de o fântână. Ogarul privește în sus, așteptând să i se spună ce să facă, dar Bătrânul Magician se uită la ușa de la intrare în tăcere, fără nici un gest.
Fântâna scârțâie jalnic, speriată de lumina puternică venită atât de neașteptat.
Vântul răcoros ridică frunze și așchii de lemn...

Așteptarea e lungă, cățelul adoarme leneș pe iarbă.
Când ușa se deschide într-un târziu, Bătrânul zâmbește.
-Gramasy, Omul Clopot. Știam eu că tu ești...
Omul Clopot face ochii mari, fără să înțeleagă cine stă în fața lui. Lumina îl orbește și nu pricepe de unde vine. Își privește mâinile strălucitoare, ridică ochii în sus, vede gaura din cer și Soarele, se uită din nou la Bătrân, tremurînd de emoție.
-Tu... Tu?! Nu-mi vine să cred ochilor! Intră, intră! Nu-mi vine să cred ochilor... Te-ai schimbat atât de mult...
-Eu?... Doar eu m-am schimbat?...
-De ce nu ai bătut la ușă, ca să vin și să-ți deschid?
-Nu lovesc niciodată în uși.
-Vrăjitorii... Plini de superstiții și obiceiuri curioase... Spune-mi, spune-mi, tu... tu ai fost discipolul Înaltului conducător al Consiliului, Sinavihty, nu-i așa?
-Da.
-Acum te știu... Offf... Au trecut atât de mulți ani de atunci...
############

-Bătrânica mea... s-a dus acum... foarte mulți ani... Am ținut-o de mână până în ultima clipă... M-am aruncat în genunchi, am plâns, am strigat la ceruri, dar nimeni și nimic nu a mai adus-o înapoi. Rugăciunile nu pot trece printr-un cer atât de gros...
Tristețea Bătrânului devine materială. Începe să curgă... pe obraji, pe nas, pe bărbie, el suspină necontrolat.
Omul Clopot privește în jos și nu știe ce să zică.
-Pe el, spune deodată bătrânul, arătând fără să își dea seama înspre ogar, l-am întâlnit demult, când tăiam lemne în pădure. Era speriat și murdar, stătea lângă o rădăcină. Totul în jurul lui era nefiresc... iar el... el strălucea. Vreau să spun, ciuperci luminoase am mai văzut, pești luminoși am mai văzut, dar câini luminoși... niciodată. Atunci m-am apropiat de el... era îngrozitor de speriat... Mi s-a făcut tare milă. L-am îmblânzit așa cum am știut eu și am avut grijă de el... Și după cum vezi... prin el se deschid cerurile și Soarele intră și la noi, aici jos... El e salvarea noastră.
Ogarul doarme liniștit, cu botul pe labe.
-Nu putem niciodată să zăbovim prea mult. Lumea are nevoie de lumină.
-Dar un singur petec de lumină nu poate schimba nimic, e foarte puțină...!
Bătrânul bate deodată cu toiagul în podea, îndârjit, câinele își ridică urechile.
-Nici tu nu înțelegi.
-Ba cred că înțeleg...
-Mai avem un singur petec de lumină... Nu pot să îl las să se piardă... Sunt prea multe ceruri unul peste altul! Nimic altceva nu se mai poate face...
-Dacă pot să vă ajut... dacă vreți să vă odihniți, să mâncați, să beți... sunteți oricând bineveniți în casa mea...
-Noi... nu avem nevoie de nimic. Dar îți mulțumesc oricum.
Omul Clopot își apleacă din nou ochii în jos, apoi rostește:
-Eu sunt bătrân... o să mor curând... și încă nu înteleg de ce s-a înnegrit cerul... Spune-mi, rogu-te, cum s-a întâmplat?
Omul Clopot îl privește pe Bătrânul Magician, așteptând un răspuns. Ogarul deschide ochii pentru o clipă, apoi îi închide la loc, indiferent.
############

-Așa s-a întâmplat.
Bătrânul Magician face o pauză scurtă și oftează.
-Într-o zi, în timp ce lucra la o carte în Turnul de Granit, Sinavihty a descoperit o magie nouă, putenică. A lucrat mult cu ea, apoi a prezentat-o și Consiliului. Cu toții au fost încântați.
-Despre ce magie era vorba?
-Era o magie de apă. Toți au învățat-o. Magia era într-atât de puternică, încât într-o zi, când Sinavihty a invocat-o în toată puterea ei, șuvoiul de vapori a urcat până în cer și s-a întins atât de mult, încât a acoperit cincizecișicinci de păduri... Atunci Sinavihty a înțeles că a reușit să mai creeze încă un cer... Era un cer cu viața lui, avea vânturile lui, norii lui, păsările lui...
Magicianul oftează și mai adânc.
-Dar un singur cer nu le-a fost de-ajuns... Fiecare magician s-a apucat să-și facă un cer al lui, fiecare după plăcerea și după priceperea lui... iar bolta s-a cocoșat sub propria greutate, cerurile s-au turtit și s-au suprapus... Așa a ieșit cerul pe care îl vezi astăzi... Eu am fost martor la toate astea... Mulți au încercat să repare cerul... dar nici o vrajă nu poate topi un cer atât de gros...
############

-Acum trebuie să plec.
Bătrânul și Omul Clopot s-au privit în ochi.
-Să-ți fie drumul lin și lucrurile prietenoase.
-Să-ți fie casa îmbelșugată.
-Urmează-ți calea, prietene.
-Păzește-ne de Umbrele Nopții.
Atunci bătrânul s-a preschimbat în șoim, iar ogarul în rândunică și au pornit, trăgând după ei lumina oblică și clară a răsăritului de Soare.
############

Bătrânul și câinele au umblat mult timp, dar ochiul de lumină pe care îl cărau după ei devenea din ce în ce mai mare și mai greu de purtat...

Și iată că într-o zi, Bătrânul s-a oprit pe un zid fărâmat să se odihnească... A oftat adânc, s-a culcat și a murit, liniștit și ghemuit.
Ogarul nu l-a părăsit niciodată. A rămas acolo și a sprijinit gaura de lumină până când i-a venit și lui sfârșitul.

Mult timp, întunericul s-a depus peste lucruri ca o zgură, dar gaura din ceruri nu s-a închis niciodată, ci dimpotrivă, s-a lărgit... și s-a lărgit...

Și se mărește și acum... și se mărește... și se mărește...
############



Dedicație: pentru Ioana.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!