poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2699 .



Cîrciuma lui Bicuță
proză [ ]
Pomana candidatului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2008-11-10  |     | 



Deși vremea se răcise, orașul parcă era în febră, nu atît din cauza campaniei electorale pentru Parlament, cît mai ales din cauza efectului vinului nou, al tulburelului, asupra materiei cenușii. Chiar și Micăle se plîngea: „Am băut aseară o cană de vin fiert, poate două, și am mîncat nuci prăjite cu sare și acum mă dor creierii capului de nu mai pot. Cred că de la nucile alea”. Săndel, amabil, s-a oferit să-i aline suferința:
- Lasă, Micăle, că te rezolv eu. Mi-a adus aseară nepotul, Alexandru, două sacoșe pline de cîrnați, de la un candidat PSD, care i-au rămas din turneele lui în județ cu pomana electorală. Nu știu cum s-a învîrtit că a ajuns în echipa ăstuia și are acces la tot felul de produse de alimentație. Mi-a adus și un bidon de „Babanu”, tot electoral și ăla, dar l-am băut deja. Ãștia de la PSD, băieți de chioșc, au știut mereu să se orienteze spre sufletul alegătorului, nu ca ceilalți, care îți bagă în cutia poștală pliante și împînzesc vitrinele și stîlpii cu afișe. Uite, acum îl sun să vină cu marfa. Între timp, ar fi bine să pregătești grătarul, Bicuță. Adică, merităm să mîncăm și noi din pomana porcului. Pardon, pomana catindatului, că doar suntem electori cinstiți.
- Ba eu am auzit că și alții, de la celelalte partide, dau pomeni, zise Bicuță. Chiar ar pune bani în plicuri, alături de calendare. Numai la mine n-a ajuns nimeni, doar democrații, cu niște tricouri de astă vară. Păi, ce să fac eu cu tricou cu mînecă scurtă, acum, în noiembrie? I l-am dat îndărăt, i-am spus să vină cu o pufoaică dacă vrea să-i las să lipească afișe pe pereții mei.
- Vezi să nu-ți aducă țuică de pufoaică, zise Profesorul. Sper că știi cum se face aia.
- Ba bine că nu, răspunse Bicuță. Se ține o săptămînă în closet, la macerat, pe urmă se distilează. Unii mai pun și prăștină, e drept. Și ceva zahăr. Eu am făcut rachiu și din pastă de dinți. Mai țineți minte, era pe vremuri pasta „Gelodent”, una transparentă. Aia era cea mai bună, ieșea rachiu de 35 grade, garantat. Odată, am lăsat peste noapte niște oase în țuica aia, de pufoaică, și a doua zi se înmuiaseră de tot. Cu rachiul de gelodent n-am încercat, că ieșea puțin.
- Apropo’ de oase, zise Poetul, am văzut la televizor că l-au prins pe un român, care trecea granița la unguri cu un craniu de urs în bagaje. Urs de peșteră, vechi de zece mii de ani. Cică ar fi patrimoniu național. I-au făcut și dosar penal pentru trafic ilegal.
- Eu chiar nu înțeleg, zise Bicuță. Cum adică trafic ilegal de oase? Păi, atunci ar trebui, nene, să-i aresteze pe toți românii care se întorc după sărbători, cu mieii după Paști și cu cîrnații, sarmalele și piftiile, după Crăciun. Alea nu sunt tot oase? Asta nu este descreminare?
- Că veni vorba de Paști, zise Profesorul, mă apuc eu acum vreo două zile să-mi verific mesajele pe telefon, că se umpluse cutia aia. Și dau peste un mesaj „Un Paști luminos. Chistos a înviat!” de la un fin de-al meu. La început, am rămas blocat, am crezut că era nou și mă tot întrebam ce a pățit ăla de-mi trimite în noiembrie mesaj cu învierea. Pe urmă, găsesc și altele și mă luminez că erau păstrate de la Paști, că eu credeam că se șterg singure după un timp.
- Eu am pățit ceva asemănător cu agenda, zise Dan a lu’ Nașu. Se umpluse și m-am gîndit să fac o curățenie, să mai șterg din ea. Am început cu morții, că mi-au murit vreo trei cunoștințe în ultima vreme. Cînd tot ștergeam eu așa, dau peste niște nume, cum ar fi Gigi, Ionuț, Florin și nu mai știam de unde să-i iau. Cine o fi domnule, Gigi? Dar Ionuț? Nici nu mă hotăram să-i șterg, dacă erau persoane importante?
- Trebuia să-i suni, zise Săndel. Eu am pățit la fel, numai că nevastă-mea a dat peste agenda aia. „Săndele, cine este Aura?” mă întreabă ea. „Care Aura, dragă?” „Păi, ar trebui s-o știi, doar o ai în agendă”. „Probabil, vreo colegă, acum chiar nu-mi aduc aminte” „Lasă că știu eu, nu ai nicio colegă Aura”, îmi reproșează nevastă-mea și mai că începuse să plîngă. Eu, care mă știam nevinovat, pentru că pe astea dubioase le treceam cu nume de bărbat, îi zic: „Dar sun-o, păpușă, și află cine este”. Așa că nevastă-mea apasă pe butoane și sună la Aura. Și cine credeți că-i răspunde? Verișoara ei, de la Cluj. O pusese chiar ea în memoria telefonului, cînd i se descărcase al ei, în concediu. Dar problema tot există. Am și eu destui pe care nu-i mai țin minte, dar nici nu-mi vine să-i sun și să-i întreb cine sunt.
- Dar dacă te sună ei, întrebă Micăle? Atunci cum te descurci? Te sună unul pe care nu-l mai știi după nume. Și nici după voce.
- Asta e treabă mai încurcată, zise Bicuță. Ia ziceți, aduse nepotu’ cîrnații, cît am făcut eu focul la grătar. El plecă repede că avea treabă, mi-a zis să vă urez poftă bună și să vă spun că mălai n-a adus, că e plin de căcați de șoareci, pe ăla îi duce la țară, că țăranii îl dau la păsări, nu-l fac mămăligă. Și lăsă și o damigeană de zaibăr, am gustat și eu din el, e aproape limpede. De la primarul din Futăcei, că a avut an bun și și-a măritat fata acu’ două săptămîni.
- Păi, ce mai aștepți Bicuță?! Pune-i pe grătar și las-o pe Micăle să-i descînte. Tu vino cu damigeana aia să vedem marfa.
- Eu am scris o poezie despre alegerile astea, zise Poetul. E un sonet, vreți să-l ascultați? Și fără să aștepte încuviințarea celorlalți începu să recite:

Fii liber elector! O șansă caldă
Prin luminoase epoci oi se cacă
Fitilul lumii e obiect și cioacă
Zăvozi becali așteaptă noua (z)gardă

Frivoli lachei echipa o să coacă
Pe loc edilii (of, și candidații…)
Zulufii blonzi ai noii generații
Pe lîngă etos, opuri și cinzeacă

Zău, bragagiii au nevoi grozave
Prea lentă e otrava (sarea gemă)
Fix la eroare. Órturi și carboave

Și-acuma dați-mi toți o anatemă
Pentru cuvintele zglobii sau grave
Ce m-au purtat maiestuos prin temă

I-am dat titlul, explică Poetul, Sonet în fleoșc pleosc și zbang, după litera fiecărui cuvînt. Mai puțin la final, unde n-am mai avut inspirație.
- E destul de mișto, zise Profesorul. Dar sper că nu te aștepți să ți-l publice cineva. Ãștia n-au deloc simțul umorului. Bine că nu ești la București, că poate te pomeneai și cu un bodiguard că-ți rupea vreo coastă pe chestia asta.
După o jumătate de oră, timp în care s-a băut jumătate de damigeană și s-a discutat politică și creșterea salariilor la profesori și-au adus aminte de cîrnați.
- Aoleu, zise Micăle, sărind de pe scaun. Am rămas să vă ascult ce spuneți, ca să știu și eu cu cine votez și uitai de cîrnați. Sper că nu s-au ars.
Micăle ieși în grabă. De afară, se auziră niște zgomote înfundate, înjurături și un scheunat rău prevestitor. Se întoarse după un minut cu trei cîrnați făcuți scrum într-o farfurie.
- Ãștia au mai rămas. Pe ceilalți i-au furat copiii țiganului de vizavi. Și mai era și un cîine cu un cîrnat în gură. Da’ le-am urat și eu să le stea în gît.
- Acu’ asta e, zise Bicuță. Am să-ți rețin din salariu și n-ai să mai capeți bacșiș o lună. Mai bine dă fuga la Penny și cumpără cîțiva, cît mai avem jar.
Pe ușa cîrciumii, apăru Alexandru, nepotul lui Săndel. Se vedea că venise într-un suflet, abia respira.
- Măi, nene, zise el, adresîndu-se lui Săndel, de ce dracu’ ai molecular, dacă-l ții închis? Te sun de o juma de oră să-ți spun să nu mîncați din cîrnați că au trichină, s-a umplut spitalul cu ăia de-au mîncat din ei. E și candidatul internat, dar l-au dus la județ, că-l linșau ceilalți.
- Bine că n-apucarăm să mîncăm din ei, zise Bicuță. Da’ săracii cîini, ce-or păți? Că țiganu’ e imun de cînd a mîncat biscuiți cu șoricioaică. Era puradel și a furat o pungă de biscuiți de pe bicicleta unuia. Da’ respectivu’ îi lăsase înadins pe bicicletă, să le dea o lecție, că era a nuștiucîta oară cînd îi furau țiganii marfa de pe ghidon. Asta se întîmpla acu vreo cinșpe ani. A stat țiganu’ cu transfuzii o săptămînă și de-atunci mănîncă orice, că a căpătat imunitate. Nu l-am auzit niciodată că l-ar durea ceva. Sper că-l moștenește și puradeii lui.
- Ce înseamnă să ai noroc, zise oftînd Dan a lu’ Nașu, sorbind din pahar. Abia m-am abținut să nu mușc dintr-unul cînd am ieșit afară să mă piș. Hai dracu’ noroc!
- Mai bine, hai fleoșc! Ca să fim în ton cu situația, zise Săndel.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!