poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 377 .



În vizită la Constanţa
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mioriþa Alba ]

2018-12-19  |     | 




Ieri, am revăzut fotografii din frumoasa mea copilărie. Mi-au atras atenţia fotografiile din Constanţa. Acolo au locuit bunicii mei. Casa bunicilor e la capătul unei cărări printre garduri pline cu zorele.
Sunt o fetiţă curioasă, venită de la munte, mă plictisesc în curtea pavată. Vreau să văd cât mai multe, să mă plimb, să mă joc...
- Mâine mergem la plajă!, mă anunţă bunica.
- Sunt foarte curioasă. Nu putem să mergem acum?
- Mioara, vino cu mine!, spune unchiul Sever. Îţi arăt marea, dar la plajă vei merge de mâine.
Sunt foarte bucuroasă! Unchiul îmi întinde mâna. Ieşim din curtea bunicilor, lăsăm în urmă gardul cu zorele şi ieşim în strada care duce la mare.
- E departe marea?
- Imediat ajungem!
La început, urcăm. Din vârful pantei, în faţa mea de deschide o privelişte necunoscută. Apă, multă apă. Până acum, eu am văzut doar râuri, dar dimineaţă, când eram în tren, m-a trezit mama să văd podul ce la Cernavodă, podul peste Dunăre. Am crezut că Dunărea e cea mai mare apă pe care o pot vedea.
- Ce de apă! Până la cer. Şi ce de valuri! Chiar intrăm mâine în apă?
- Să nu spui că ţi-e frică!
- Nu mi-e frică. Sunt nerăbdătoare să intru în apă.
- Ai răbdare până mâine!
Rămânem pe faleză câteva minute, timp în care unchiul îmi răspunde la întrebările pe care nu contenesc să i le pun.
- Nu cântă frumos păsările astea, dar îmi place cum zboară!
- Să mergem! Ne aşteaptă mama!
Mergem spre casă povestind despre mare şi făcând planuri.
A doua zi, ne trezesc pescăruşii, nu cocoşii pe care îi ştiam de mică. Mâncăm brânză telemea de oaie şi bem ceai. Sunt cuminte, ascult sfaturile şi promit că nu le voi supăra pe mama şi pe bunica.
În sfârşit, plecăm la plajă. Cunoşteam drumul până pe faleză. De acolo, de mână cu mama, am coborât treptele de ciment. Mă descalţ înainte de a ajunge pe nisip.
Nisipul e fin, plaja nu e prea lată. Mama întinde un cearceaf. Îmi dă voie să aduc o găletuţă cu apă şi să mă joc cu nisip.
Intrăm în apă. Alerg şi stropesc în jurul meu. Şi pe mine mă stropesc alţi copii. Constat că apa e sărată. Nu-mi place, dar îmi plac valurile peste care sar ţinâng gura închisă. Când obosesc, descopăr melci şi scoici. Adun cu plăcere şi în scurt timp nu le mai pot ţine în mâini.
Trebuie să plecăm. Prima zi e doar de acomodare. De mâine, voi veni zilnic să mă joc, să fac baie şi să mă bronzez.
După ce luăm masa de prânz, bunica îmi spune că trebuie să dorm puţin. Apoi, vom merge să vedem oraşul.
Aşa cum mi-a promis bunica, după ce bunicul şi-a băut cafeluţa, am plecat la plimbare pe faleză. Vedeam clădiri diferite de cele pe care le ştiam din oraşul de munte în care locuiam.
Ajungem într-o piaţă mare. În aerul sărat se simte aroma de peşte, dar şi o aromă nouă. Era ceva îmbietor.
- Mioriţo, vrei covrigi cu susan?
- Vreau să gust. Cred că sunt buni.
Bunicul stă la rând să cumpere covrigi, iar noi ne apropiem de statuia din faţa brutăriei.
- E statuia lui Ovidiu, un poet din Roma, care a fost pedepsit să trăiască pe pământul Dobrogei, cu populaţia de aici. Atunci, oraşul se numea Tomis. Locuitorii oraşului şi cei din împrejurimi l-au primit şi ajutat cu drag. Aici, poetul a scris mult în limba lui, latina, o limbă veche, dar şi în limba dacilor. A sperat până la sfârşitul vieţii să-şi revadă ţara natală, dar a fost îngropat de localnici.
Mi se pare foarte interesant ceea ce îmi spune bunica. Acum înţeleg de ce este trist Ovidiu.
Bunica îmi promite că mai venim după covrigi şi în zilele urătoare.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!