poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 644 .



Lotania
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2015-02-18  |     | 



Se pare că nu prea am crezut în înțelepciunea acelui proverb: „ai grijă ce gândești că s-ar putea să se întâmple!” și probabil tocmai de aia m-am născut. Să port întreaga vină a imaginației și fanteziei mele…
Toată lumea și mai ales copiii au auzit de Latonia - celebrul ținut polar, țară a fiordurilor, zăpezilor și a ghețurilor de unde în fiecare an coboară moș Crăciun, în ancestrala sanie trasă de reni, să ne aducă daruri și bucurii. Pentru că lumea e o unitate a contrariilor, era firesc ca undeva, chiar dacă încă nu s-a descoperit, să existe o altă țară total opusă în care cineva răpește darurile copiilor, uneori chiar pe ei, dar mai ales bucuriile.
Ea nu poate fi decât la marginea deșertului, într-o zonă foarte fierbinte și ascunsă între nămeți de nisip, cărora li se spune dune; în locul unde râul subteran, ocolind adevărul face un cot și își schimbă direcția dinspre bine către rău. Acolo se află, hai să-i spunem, o așezare, poate doar imaginară. Doar întâmplător și numai dacă ești mare, mare păcătos ajungi până la ea, o poți întâlni! Un om absolut curat, cu frica de Dumnezeu nici măcar nu și-o poate închipui, de aceea mă și gândesc oarecum contrariat chiar la mine, pentru că nicăieri nu se vorbește de ea. Acum, când încep povestirea, e mai degrabă un sălaș cu câteva zeci de suflete, netrecut pe vreo hartă. Un loc sinistru, blestemat, mai spurcat decât oricare dintre sălașurile de leproși, total rupt de realitate, un fel de sălbăticie a lumii contemporane moderne, tărâm al decăderii absolute, păcatului extrem și pierzaniei. Nimeni, nimeni nu trece pe acolo!
Se bănuiește că bazele ei au fost puse de către un fals călugăr bătrân și nebun venit de departe, care poate încă mai trăiește, împreună cu cele două fiice ale sale. Înainte de a lăsa barba să-i crească, nu dintr-o nevoie de pocăință ci spre a nu mai putea fi recunoscut, fire zburdalnică, acesta fusese un intrlop personaj de vază în mondenitatea Iadului; se pare chiar nepot al prim ministrului. Atunci, când a fugit cu toate năravurile de acolo, că dracii au fost nevoiți să-și inventeze altele, ar fi furat și sacul în care erau îndesați arginții cu care erau cumpărate sufletele slabe și cele ale necredincioșilor. Nevasta și copii s-au luat după el, dar când a privit înapoi să vadă dacă nu sunt urmăriți aceasta s-ar fi transformat într-un morman de nisip.
Și cum rătăcea el așa cu fetițele de mână, flămânzi și însetați, au întâlnit un grup de beduini ce răscoleau dunele, încercând să găsească dreptatea. Fanatici dominați de rigoarea lor justițiaro-carteziană, aceștia nu puteau înțelege de ce să-și împartă bucatele lor cu niște străini, așa că rugămințile, chiar fierbinți ca deșertul, nu au avut asupra lor niciun efect. Disperat și-a oferit în schimbul a ceva merinde și un strop de apă chiar copilele, să le cumpere ca sclave ori doar pentru o banală partidă de amor, mai ales că erau minore și virgine. În zadar, căci ăștia aveau niște apucături ciudate și nu suportau femeile. Până la urmă s-a lăsat sodomizat în asemenea hal că a zăcut șapte zile. Prima grijă când s-a trezit a fost să-și pipăie sacul cu arginți.
Nemaiputând să meargă, au fost nevoiți să poposească pe acel loc al tristei întâmplări, de care cu timpul, total irațional și inexplicabil, s-au atașat în așa măsură că nu au mai putut pleca. Înzdrăvenindu-se, cum nopțile erau lungi și nisipul rece, se culca între fele să le încălzească. Ca să o scurtez, le-a încălzit pe rând, când pe una când pe cealaltă, în așa măsură că după o vreme fetele au născut. Și așa s-a pornit proliferarea… Când bătrânul nu a mai putut, acestea s-au împerecheat cu băieții lor, născând în continuare fete și fii care s-au tot drăgostit, înmulțindu-se. Toată ziulica, când nu aveau ce mânca și deci nici apă după ce bea, numărau arginții și făceau sex în deplină libertate, la fel ca în turmă, fiecare cu cine apuca. Se dădeau ei și la alte orgii, de care până și fantezia se teme să le povestească.
Se pare că în unele nopți cu lună, pe care mai târziu și le-au proclamat sărbători, se transformau în șerpi și se înghițeau unii pe alții. De aia cele două fiice au trebuit să își separe odraslele, făcându-și sălașe separate, dar vecine, spre a pune cât de cât ordine în acest canibalism și incest generalizat. Dar cu asta s-au pornit războaiele între tabere; în cadrul acestei lupte pentru supraviețuire, selecția naturală născând o rasă superioară, un neam ales, a cărui principală trăsătură de caracter e diabolicitatea. Acești supraviețuitori primari, care se hrăniseră cu ceilalți cum o facem noi cu mieii la Paști, spre a-și contura identitate, de la sâsâitul șarpelui și-au zis siomiei. În continuare, lucrurile s-au derulat de la sine: l-au declarat pe străbunicul lor zeu; din pieile celor consumați au făcut o carte, cu titlul lotia unde și-au consemnat pățaniile și înțelepciunea supraviețuirii, la care se închină și o studiază zilnic.
Ehee, la viteza cu care zboară gândul, de când am început să imaginez eu multe trebuie să se fi schimbat. Din sălaș au ajuns trib, poate nație, țară, iar răul din sufletele lor chiar imperiu. Nu știu din care pricini se feresc să-și zică lotani, iar țării lor nu îi spun niciodată Lotania. Acesta este însă numele ei secret!
La cât au bântuit ei printre nisipuri, hrănindu-se cu cactuși, scorpioni, șerpi și alte lighioane ale deșertului saliva le-a ajuns să aibă gust de secetă, de otravă și venin; la fel și vorbele, sentimentele, ba chiar și gândurile. Simțindu-se deja stăpânii pustiului, au început să viseze că într-o zi vor acapara întreaga lume. Cu arginții pe care îi au, la nevoie, pot cumpăra pe oricine, indiferent de rasă, credință, etnie ori rang, pe oricare îl vor considera folositor pentru a le îndeplini poftele.
Când bate vântul a pustiu, odată cu nisipul deșertăciunii împrăștie în lume și obiceiurile lor ciudate. La fel ca sămânța de buruiană, acestea s-au prins, au încolțit și deja s-au înrădăcinat, au devenit obișnuințe ale unor oameni serioși, de vază, chiar preoți , conducători și șefi de state. Raportat la timpul istoric, se extind cu o înspăimântătoare repeziciune, că mai bine îmi lăsam rațiunea să doarmă ori nu mă nășteam. Doamne, de n-ar cuprinde și Latonia…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!