poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 858 .



Puterea razei albastre (4b)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2015-02-09  |     | 



Puterea razei albastre (4b)

Chiar în noaptea aceea, ajungând la Observator, am ținut să-mi reiau conștiincios cercetarea tăcuților și pașnicilor aștri. Abia atunci am înțeles că meseria mea avea mult mai multă măreție decât credeam, fiind mai presus decât oricare dintre măruntele preocupări ale oamenilor din vale.

Evenimentele care urmară mi-au întărit și mai mult încrederea în justețea aspirațiilor mele. Căci se întâmplă, într-o după amiază, pe când se întorcea moș Bursuc din sat cu rucsacul plin cu alimente, și pe când începuse să scoată și să pună pe masă cumpărăturile: făina, zahărul, orezul și celelalte, dintr-un buzunar al rucsacului l-am văzut scoțând un ziar în care ținea ceva învelit cu multă grijă. Erau două scrisori.

Una dintre ele am recunoscut-o imediat, era de la tatăl meu. Cealaltă însă…

Cea de-a doua scrisoare avea să fie scânteia care urma să aprindă toată exuberanța spiritului meu! Era o scrisoare venită într-un plic fin, cu multe timbre albastre, cu un scris nespus de delicat, caligrafic, anticipând parcă toată gingășia gândurilor închise în el. Pe verso-ul plicului era scris doar un singur cuvânt, dar cât de însemnat era el pentru mine: ADELINA.

Nu eram în stare nici măcar să-mi stăpânesc bătăile inimii. Moș Bursuc nici nu primi mulțumiri pentru aducerea scrisorilor, într-atâta eram de preocupat cu gândurile și cu emoțiile mele!

Pe care dintre cele două scrisori s-o citesc mai întâi? M-am decis să o citesc prima pe cea de la tata, ca să o pot citi în tihnă pe cealaltă, căci presimțeam că îmi va suci toate gândurile. Am aflat repede că acasă toate erau bune, ca de obicei, și toți îmi duceau dorul.

Nu mă înduram să desfac plicul de la Adelina, atât de frumos și perfect era! M-am retras în camera mea din cabană, să pot fi absolut singur când voi citi, și să am toată liniștea de pe lume. Am desfăcut plicul la un capăt, cu mare grijă, ca și cum ar fi trebuit să-l las intact să-l pot trimite înapoi. Și, în timp ce-l desfăceam, inima îmi bătea atât de tare, parcă era împlinită de o adâncă recunoștință și de o infinită emoție.

Am scos foile fine, împăturite și am început să citesc, cu inima în flăcări:

"Marian,

Iți mai amintești de mine? Sunt Adelina, fata cu părul auriu, care a trecut pe la Observatorul tău, de Crăciun. Sper că nu te superi că ți-am scris, dar mă gândesc că poate ai o prietenă și scrisoarea mea nu ar fi bine venită. Scuză-mă și uită-mă repede, dacă-i așa!

Gândul acesta, că poate ai o prietenă de care eu nu știu, mă chinuie. Cât aș vrea ca acest gând să fie doar un vis urât. Dar când te priveam, acolo sus, pe munte, și după cum mă priveai și tu, nădăjduiesc că nu-i nimic adevărat din cele de care mă tem eu și că am atâtea neliniști doar din cauză că nu ne cunoaștem bine.

Cât am stat la bunica mea, în fiecare zi am trăit cu speranța că vei veni să ne vizitezi. De ce n-ai venit? Chiar și pe peronul gării din Vatra Dornei încă te-am așteptat. Nu știu de ce n-ai venit!

Pentru mine, satul bunicii mele este paradisul de pe pământ. Mă crezi cumva o fată înfumurată? Aș putea să fiu, desigur, doar sunt bucureșteancă. Părinții mei sunt profesori universitari: tatăl meu e profesor, iar mama conferențiar. Deci poate aș fi avut unele motive să fiu mândră, poate chiar îngâmfată, să urmăresc prietenii doar în compania odraslelor de familii sus-puse. Și totuși, nu e deloc așa!

Cu mine se petrece un fapt curios, acea reîntoarcere a sentimentului de nostalgie față de locurile minunate în care au trăit generațiile trecute, satele acelea de munte liniștite, pline de poezie. Simt că se întâmplă asta cu mine, deși părinții mei s-au aclimatizat cu viața din București de mai bine de treizeci de ani.

Sunt bucureșteancă get-beget, și totuși cunosc foarte bine viața de la țară. Mai mult, îmi și place. Când eram copil am fost lăsată în grija bunicii până am împlinit șase ani. Chiar credeam atunci că bunica îmi era mamă. Mă țineam de ea toată ziua. Bunica mă răsfăța și se mândrea cu mine prin sat. Eram lăudată, oamenii se uitau la mine ca la un înger, așa îmi spunea bunica mea.

Apoi au fost vacanțele, toate vacanțele pe care le făceam la bunica. O ajutam la treabă, ca un adevărat copil de la țară. Când am crescut mare, am învățat să merg cu schiurile. Ce mai încolo-încoace, satul bunicii mi-a fost dintotdeauna adevăratul paradis al copilăriei mele!

Să nu crezi că sunt o fată tăcută și întruchiparea cumințeniei. La școală și acasă, am fost un copil zvăpăiat, uneori chiar obraznic. Profesorii mă dădeau uneori afară de la lecții. M-ar fi pedepsit ei și mai aspru, dar știau cine sunt părinții mei, așa că mă înghițeau așa cum au putut. Spre marea mea bucurie, care-mi vedeam nestingherită de obrăzniciile mele!

Am fost adeseori îndrăgită de băieți. Doar că eram ceva mai serioasă decât ei și până la urmă îi pierdeam. Nu mi-a părut vreodată rău, căci am tot învățat ce isprăvi pot face și ce nu pot face. Iar eu, sub masca obrăzniciilor și a veseliei personale, rămâneam o fată cuminte. Parcă așa mi-o închipui și pe bunica mea, în tinerețile ei.

Odată, pe când eram la liceu, m-am îndrăgostit de un profesor de-al nostru, un om cult și nu prea în vârstă. Eram însă foarte circumspectă în a-mi manifesta sentimentele, căci mi-ar fi fost penibil ca el să descopere ce se întâmplă cu mine. Nu știu dacă a aflat vreodată ce simțeam eu. Totuși, auzindu-l odată certându-se cu soția sa, în cancelarie, m-am vindecat repede de simpatia ce o aveam pentru el. De atunci am devenit îngrozitor de răutăcioasă, trânteam lucrurile pe bancă, vorbeam tare, gesticulam. Mă mir și acum de câtă stăpânire a dat dovadă profesorul acela al meu, de nu m-a dat niciodată afară din clasă!

Am intenționat să urmez medicina, ca să dau curs atracției declarate în familia noastră pentru această profesie, mereu nerealizată. Aveam însă o prietenă mai mare cu câțiva ani ca mine, care a depus toată strădania ei să se facă doctoriță. Când aproape trebuia să dau și eu admiterea la facultate, am întrebat-o cum se simte în ipostaza de medic. Nimic palpitant! Părea tare dezamăgită. Totul se transformase într-o rutină. Nu mai avea nici vise, nici idealuri. Apatia ei a fost ca un semnal pentru mine, căci mi-am scos din minte pentru totdeauna ideea de a mă face medic, cu tot riscul de a intra în conflict cu părinții mei.

Am încercat, în multe feluri, să fac ceva care să-mi întrețină viu spiritul creativ. Practic, am făcut de toate: desenam frumos, cântam în corul liceului, scriam poezii. Am reușit chiar să-mi aranjez o mică expoziție cu desenele mele, și-am publicat câteva poezii într-o revistă literară. Totuși, nu mă decideam să urmez vreuna din aceste direcții. Eram prea departe de toate acestea, aveam multe de învățat, eram tare nehotărâtă.

Am simțit, totuși, la un moment dat, că trebuie să-mi fac un rost în viață. Așa că m-am apucat, precum băieții, să învăț matematica și fizica. Mi-a venit așa, deodată, să încerc să dau admitere la Facultatea de Mecanică. Vroiam să devin ingineră, să lucrez undeva într-un laborator de fizică, să cercetez. M-au dezamăgit însă multe lucruri la facultate: tot învățam și învățam, din obligație parcă, dar nu reușeam să verific nicăieri nimic din cele învățate!

Sinceră să fiu, sunt un pic dezamăgită. Unde mai pui că se apropie și sesiunea de examene. Trebuie însă să "rod" cursurile, căci nu-mi pot permite să mă fac de rușine.

Ce crezi despre mine acum? Sunt sigură, te-am speriat un pic cu mărturisirile mele. Ce ți-am spus, însă, nu-i nici a zecea parte din ce-mi poate capul și obrăznicia. Am căutat să fiu sinceră. Sunt însă nemiloasă când vreau să mă distrez pe seama cuiva!

Marian! Mă admiți așa? Poate mai am șanse să mă schimb cu ceva, în viitor. Deși, după cum mă știu, sunt cam puține...

Tu ce mai faci? Cred că ești exasperat stând acolo, în singurătatea muntelui și a cerului tăcut. De-ai ști însă cu câtă emoție am vizitat Observatorul acela al tău! Cât de impresionată am fost de explicațiile pe care mi le-ai dat chiar tu cu privire la "steaua albastră" cea neîndurătoare. Sper să nu fiu și eu o stea albastră... pentru cineva!...

Încerc să mă concentrez și să mă gândesc la ale mele, la cursuri, la prieteni, la părinți. Mi-e imposibil însă! Mi-au rămas gândurile la tine și la locurile acelea!

Uite, e miezul nopții acum, în timp ce îți scriu această scrisoare. Când voi adormi, s-ar putea să visez iarăși plimbarea aceea la Observator. Mi-ar plăcea atât de mult să primesc și eu o repartiție la Observatorul tău, după ce voi termina facultatea!
Știu, nici acolo fericirea nu vine de la sine și pe deplin, dar aș încerca să am acea stare de visare pentru absolut, care domnește în spiritul multora dintre noi.

Uite, acum promit să te las în pace! Așa-i că te-am zăpăcit cu gândurile mele împrăștiate? Sunt convinsă, te-am speriat într-atât de mult, încât îți va fi frică să ai de-a face cu o fată nebunatică așa precum sunt eu.

Încerc să mă schimb, poate chiar voi reuși. Dar asta, neapărat, de dragul cuiva care reușește să mă impresioneze. Sau, poate, de dragul unei idei nemaipomenite.

N-am știut să-ți scriu în așa fel încât să te ispitesc, să mă fac atrăgătoare. De vină este, poate, faptul că eu - acum îmi dau seama - n-am scris niciodată o scrisoare adevărată, în afară de cele pe care i le-am scris bunicii mele.

Dacă apreciezi că-i bine, scrie-mi și mie ceva. Orice, n-are importanță! Vreau să știu doar că ești sănătos și că nu-ți pierzi curajul realizării idealurilor. Și eu mi-am propus să mă gândesc la tine și sper că nu mă vor lua copilăriile pe dinainte!
Salutări și vise frumoase de la "Steaua albastră"!

Cu drag, ADELINA.

P.S. Dacă vei crede că merită să-mi răspunzi, te rog, scrie-mi la adresa: Adelina Marinescu, Aleea Compozi-torilor, nr. 30 D, București"

Când am ajuns la sfârșitul scrisorii eram epuizat. Desigur, tot ceea ce am citit m-a uluit. Am mai citit-o odată, apoi încă odată să revăd anumite fraze care îmi cotropeau mintea. Și apoi, încă odată, când în minte mi s-a strecurat bănuiala că nu Adelina ar fi scris-o, ci altcineva. Iar de atunci am tot recitit-o, găsind mereu motive s-o recitesc.

(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!