poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 924 .



Negustorul din Ninive
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2014-05-29  |     | 



Negustorul din Ninive

Negustorul Noam, stând în standul lui din uriașul bazar al cetății Ninive, simțea că îl fură gândurile și că i se lipesc pleoapele de somn. Îmbrăcat în haine scumpe, grele și lungi până la pământ, cum îi ședea bine unui om de rangul lui, era mulțumit de cum îi mergea negoțul în țară străină și de cum îi sporea averea, zi de zi, încet, dar sigur. El își permitea să stea liniștit într-un jilț acoperit cu mătase, din mijlocul tarabelor sale, cât timp servitorii săi se descurcau de minune desfășurând și vânzând stofe scumpe, șaluri de mătase, sau mirodenii rare, către rafinații locuitori ai cetății. Așa că, negustorul Noam, avea prea puține de făcut cât timp stătea în bazar, motiv pentru care gândurile sale călătoreau nestingherite înspre vremurile trecutului.

Uneori, își reamintea cu înfrigurare, cum, nu mai demult de treizeci de ani, trăise acele vremuri de groază pe care le îndurase tot poporul Israel, pe vremea împăratului Osea, când împăratul Asiriei era Sanherib. Oștirile asiriene năvăliseră, câtă frunză și iarbă, peste tot în Þara lui Zabulon, jefuiseră toate cirezile, toate grânele, toate lucrurile de preț de prin cetățile și de prin casele oamenilor. Cum încărcaseră asirienii acele averi în carele lor pântecoase și le duseseră spre uriașa cetate Ninive, mereu flămândă de noi comori și noi bunuri jefuite din țări îndepărtate. Se vede, Iahve îngăduise să se întâmple aceste nenorociri, căci poporul Israel îl uitase cu totul, se dedase să slujească unor zei păgâni și, de aceea, trebuia trimisă o pedeapsă din cer, ca acest popor, măcar de nevoie, să-și aducă aminte că Iahve este cel mai mare Domn al Universului, și nu zeii cei făuriți de mintea omului, la care locuitorii păgâni de pe fața pământului se închinau. Și parcă nu fusese de ajuns că toate averile israeliților fuseseră prădate, iar oamenii fuseseră alungați de pe pământurile lor, dar mai era și necazul că oștirea asiriană luase robi pe cei mai buni locuitori ai țării, fie ei bogați, fie săraci, din cetăți sau de la sate. Pe toți îi luaseră, îi legaseră, îi puseseră în lanțuri, în convoaie mari, și-i duseseră departe de țara lor, tocmai în câmpiile din preajma cetății Ninive, acolo unde era nevoie de robi pentru fel de fel de zidiri.

Își rememora cum fusese rob mai mult de zece ani la un asirian nemilos. Pus să lucreze la digurile de la râul Tigru, simțea că nu mai există îndurare, că viața lui se sfârșise, că nimic nu-l va mai putea salva din robia aceea. Și, ceea ce arată câtă cruzime puteau avea oștenii asirieni, era faptul că, ajunși aproape sfârșiți, în convoi, la Ninive, nici măcar nu li se dădu prinșilor de război un răgaz de odihnă de o zi, două, ca după drumul istovitor de călătorie pe jos din Israel până la Ninive, bătuți, flămânzi și năuciți de arșița nemiloasă a pustiurilor. Măcar un răgaz de câteva zile de odihnă, pentru întremare, să fi primit. Imediat ce convoiul de robi ajunsese la destinație, Naom fusese cumpărat de un stăpân asirian și pus la munci grele de refacere a unor diguri uriașe ale fluviului Tigrului. Doar el știe câte bătăi înfruntase, câtă arșiță cruntă în miez de zi îndurase, câtă foamete. În acei ani grei, știa bine că doar credința lui cea mare în Iahve, Cel care veghea de sus asupra copiilor lui Israel, chiar și în robia din țară străină, îl făcuse să nu se prăpădească cu totul. Văzuse cum prin harul lui Iahve mai trecuse un an, apoi încă un an, și încă unul, iar el încă mai era în viață!

Dar se îndurase Iahve, ca după zece ani, Noam să fie vândut la un alt stăpân, cu mult mai omenos. Pe noul său stăpân îl slujise cu mare drag, încât acesta, după doar trei ani de slujire, îi redase libertatea. Ce zi minunată, când realizase că era om liber, că nu mai era slujitor al nimănui! La fel ca și viața multor evrei robi în țara Asiriei, cu timpul, viața lui se îmbunătățise. Se însurase cu o fată din neamul evreilor, Hannah, eliberată și ea de curând din robie, apoi își zidise un adăpost, adică o casă, chiar în incinta uriașului oraș. În acel timp, mulți evrei, dezrobiți prin diferite împrejurări, găsiseră câte o cale de a primi trecere în fața asirienilor de rang înalt, fiind puși în funcții mai bune, ca supraveghetori, sau ca slujitori în casele oamenilor avuți. Cei cu mintea sclipitoare ajunseseră să fie folosiți chiar în administrația întinsei cetăți Ninive.

Noam, odată ce se văzuse om liber, după ce își zidise o casă și luă de soție pe Hannah, se apucase de negoț. Cu multă răbdare, pricepere și îndârjire, negoțul lui se dezvoltase, încât, la un moment dat, fusese nevoit să-și caute ajutoare. Găsise robi israeliți care încă nu apucaseră să devină oameni liberi, îi cumpărase, dar imediat îi dezrobise. De bucurie, aceștia continuaseră să-l slujească cu multă recunoștință, dar ca oameni liberi.

Pe lângă o avere însemnată și un negoț întins și interesant, Iahve îl binecuvântase și cu o familie foarte dragă. Hannah era o soție credincioasă și iubitoare, care îi născuse patru copii, trei băieți și o fată, mezina, cea mai alintată din familie. Negustorul Noam avea cea mai mare bucurie seara, când se întorcea din bazar la casa lui, situată acum în partea bogată a cetății Ninive, unde îl așteptau cu dragoste soția sa, Estera, și cei patru copii - averea cea mai de preț pe care i-o dăruise Iahve.

Dintre toți copiii, cum era firesc, cel mai mare drag avea de fiica sa, Estera, care acum abia împlinea doisprezece anișori, fiind un copil de o frumusețe îngerească. Era repede remarcată de orice oaspete care intra în casa lor, și nu erau puțini cei care treceau pragul bogatei case a lui Noam. Estera era un copil visător, surâzător la soare și la florile din întinsele grădini ale cetății. Cei care o întâlneau uitau repede de gândurile lor, de necazurile lor, zâmbetul acestui copil, prin farmecul lui, răpindu-i cu totul din lumea preocupărilor zilnice. Se înțelege, Noam ținea ca la lumina ochilor la ea, dar și Estera îl adora nespus pe tatăl ei, întruchiparea bunătății și a seninătății gândurilor părintești.

Ceea ce-i plăcea cel mai mult la el, erau poveștile bogate pe care le depăna din viața sa din trecut, de prin ținuturile lui Israel. Ce fascinante păreau, în închipuirile ei, acele descrieri ale țării pierdute, Israelul, țara din Canaanul cel dăruit lui Avraam în vechime! Și cât de mult îi plăcea când tatăl ei povestea atât de frumos despre patriarhii poporului Israel, despre Avraam, Isac și Iacov, despre Iosif cel care îi salvase de foamete pe timp de secetă în țara Egiptului, despre Moise și ieșirea din Egipt, despre cucerirea Canaanului sub conducerea lui Iosub, despre împărații Israelului, David și Solomon. Și câte și mai câte alte povestiri minunate pentru imaginația unui copil. Dar Noam îi învățase pe copiii săi, în special pe Estera, ce înseamnă să țină Legea lui Iahve, să păzească poruncile Sale. Copilul întipărise în mintea și inima ei toate aceste învățături dragi.

*

Toate mergeau bine pentru Noam, numai că, într-o zi, chiar mult mai devreme de apusul soarelui, înainte de a se închide bazarul și să plece slujitorii acasă, negustorul Noam se trezi cu un oaspete de seamă în preajma tarabelor sale.

- Buna ziua, cinstite negustor Noam! Te salut din toată inima, ca vechi și bun prieten ce îmi ești! Ce bine că încă te găsesc în bazar, îi zise oaspetele, venit în șareta lui scumpă, înveșmântat, ca și Noam, în haine grele, deosebit de scumpe.

- Te salut, înțeleptule și prea respectatul Dagan, prietenul meu cel mai bun! Ce onoare că mă pot bucura azi de vizita ta!

După saluturile de protocol, cei doi prieteni trecură la treburi de negoț serioase.

- Știi de ce am venit la tine, scumpule meu prieten, frate pot zice, negustor Noam? Am o idee de negoț grozavă!
- Nu mai spune! Ce vești așa de grozave despre negoț aduci tu, prietenul meu?

- Iți spun imediat… Știi, azi dimineață, de cum m-am trezit, în timp ce mă spălam pe obraz cu apă rece la havuzul din grădina mea, mi-a venit în minte o idee măreață! Să-mi extind negoțul, învestind într-o caravană de cămile care să traverseze toata Arabia, până la Marea Roșie și până la Eritreea și Etiopia, de unde să aduc mare belșug de mirodenii, începu Dagan să-și expună planul, urmărindu-l atent pe prietenul său, să vadă dacă înțelege planurile sale.

- Da, este foarte interesant! Dar nu sunt atâția negustori care se ocupă de negoțul de mirodenii? Cu ce noutate vii tu, stimate Dagan? replică Noam.

- Nu contează că mai sunt alții în negoțul acesta! Contează că toate să fie ale mele, și bazarul din Ninive, și caravana de cămile, și slujitorii, și corabia de la Marea Roșie, și chiar oamenii din țara unde se fac mirodenii să fie ai mei! Atunci aș avea deplină încredere în oamenii destoinici, și nu va trebui să împart câștigul cu altcineva!

- Foarte interesant, scumpul meu prieten, Dagan! Dar mi se pare un vis cam îndrăzneț, cu ceva riscuri.
- Riscuri? Unde vezi tu riscuri? Totul e să ai oameni de nădejde și să faci lucrurile cu chibzuință! replică Dagan, privindu-l țintă în ochi pe prietenul său.
- Dacă zici tu așa, Dagan, Iahve să-ți dea înțelepciune și lucrătorii cei mai buni, ca să reușești! îi ură Noam.
- Știi, scumpul meu prieten, aceste proiecte îmi acaparează acum toate gândurile. Tot fac și refac socotelile, să văd dacă am cu ce realiza acest vis. Constat că nu prea am suficiente mijloace.
- Omul trebuie să se întindă la cât îi permit mijloacele, replică Noam, lucrul pe care-l știa el din propria experiență.
- Da, așa este… Dar, știi ceva, Noam, care îmi ești mai mult ca un frate? Mă gândeam să împrumut argint și ceva mijloace, să pot pune în aplicare grandiosul meu proiect. Mi-ar trebui un împrumut de la tine, și de la alți prieteni, până când profitul afacerii mele va crește, încât să pot înapoia tot împrumutul și dobânda, pe deasupra.
- Frate Dagan, nu mă gândesc la dobândă! Dar, spune-mi, ce sumă ți-ar trebui pentru întemeierea acestui negoț?
- Ehe, bani mulți… Vreo sută de talanți! zise Dagan cu seninătate, uitându-se țintă în ochii prietenului său, Noam.
- Vai! O sută de talanți, e o avere! Nici tot ce am dacă aș vinde nu s-ar acoperi această sumă!
- Da, îmi trebuie o sumă foarte mare. Dar, gândește-te și la câștig!
- Negoțul e în mâinile lui Iahve, el îi suie pe oameni, el îi smerește! Să mă gândesc cu ce pot să te ajut…
- Știam eu cine este cel mai bun prieten al meu! Că n-o să mă lași singur în această temerară afacere!
- Da, uite cum facem. Îți împrumut jumătate din cămilele mele care brăzdează Asia în negoț de mătăsuri și covoare. Îți mai dau douăzeci de talanți pe care-i am deja la un zaraf. Plus ce mai pot vinde din bazarul acesta, la prețuri mai mici, ca să recuperez banii mai repede. Și-ți mai pun la dispoziție zece slujitori de-ai mei, care și-așa nu vor mai avea cămile, dacă ți le dau ție.
- Dragul meu prieten, mă copleșești cu bunătatea ta! Iahve să te răsplătească pentru bunătatea fără margini a sufletului tău!

Negustorul Noam se ținu de cuvânt și făcu tot ce promisese ca să-și ajute în negoț pe prietenul său. Dagan se apucă de treabă, năimi oameni, mai cumpără cincizeci de cămile, le echipă cu tot ce trebuia, apoi le trimise în negoț în țări îndepărtate. Ca să poată transporta mai lesne mirodenii peste Marea Roșie, trimise oameni de nădejde să cumpere o corabie mare, frumoasă, încăpătoare, cu care să facă legătura între cele două lumi îndepărtate, Yemenul și Eritreea, plus Etiopia. Acest negoț chiar ar fi trebuit să înceapă să funcționeze, ca să aducă venituri însemnate stăpânului său, Dagan.

Doar că, nici după șase luni, într-o zi ca toate celelalte, negustorul Noam se trezi cu Dagan la tarabele bazarului, cu un chip foarte nefericit, de nerecunoscut.

- Ce e cu tine, scumpul meu prieten, Dagan? Ce e cu înfățișarea asta a ta exprimând atâta spaimă? Ce s-a întâmplat?
- Frate Noam, sunt un om ruinat… Am pierdut tot !!
- Cum așa? Nu-mi vine să cred !!
- Nici mie, doar că acum am realizat : eu și familia mea suntem în mare primejdie, se tânguia Dagan.
- Dar, spune-mi odată, ce s-a întâmplat?! zise Noam foarte contrariat de înfățișarea prietenului său.
- Vai, vai! Ce mă fac? Pirații mi-au atacat corabia de pe Marea Roșie, mi-au furat-o, cu toate bogățiile încărcate în ea, cu mirodenii, cu oameni, cu tot! Vai! Ce nenorocire pe capul meu! Ce mă fac?! se tânguia Dagan fără contenire.
- Dar, spune-mi odată, cum a fost posibil așa ceva? Unde erau oamenii tăi înarmați de pe corabie?
- Oamenii mei? Poți să te pui cu pirații? Ei cu asta se ocupă! Au atacat corabia cam lângă țărmul Yemenului, iar oamenii mei nu aveau nici o șansă să se apere! Cu toții au fost luați ca robi și vânduți în târgul de sclavi! Iar de bogățiile de pe corabie… ce să mai vorbim!
- Vai, bietul meu Dagan! Dar cum ai aflat toate astea? Poate nici nu-i adevărat!
- Cum să nu fie adevărat? Unul dintre oameni de pe corabie, om în care aveam multă încredere, a reușit să scape din robie unde a fost vândut, și-a venit pe jos până la Ninive, să-mi aducă această veste cutremurătoare!...
- Vai! Vai! Deci toată averea ta s-a cam dus! constată Noam. Ce o să vă faceți acum, tu și familia ta ?
- Nu știu! Nu știu! Mă apucă disperarea! Nenorocirea cea mare este că am împrumutat o mare cantitate de aur și de la negustorul Marduk, vărul guvernatorului cetății Ninive. Și-acum n-am cum să-i înapoiez aurul, bașca dobânda! O să-mi ia tot ce am, și cămilele, și tarabele din bazar, și casa! Toate le-am pus zălog la împrumut! Ba, în plus, o să vândă ca robi și pe soția mea și pe copiii mei! Iar pe mine o să mă arunce în închisoare, pe viață! Nu voi mai vedea în veci lumina soarelui! Iar dacă nu recuperează aurul pierdut, mă va osândi la moarte!
- Vai, prietene meu drag! Vai, ce rău ai ajuns! Nu văd cum aș putea să te ajut în necazul ăsta așa de mare.
- Nu trebuie să mă ajuți! Așa-mi trebuie, nesăbuit ce sunt! Tu și-așa mi-ai împrumutat o avere pentru negoțul meu, iar acum n-am cum să-ți restitui datoria!
- Lasă datoria! Uită necazul! Iahve lui Israel este în cer și aude strigătul de căință și de ajutor al oricărui om.
- Poate pe tine te va ajuta! Dar pe mine, un păgân după Legea voastră, cine mă va ajuta?
- Nu te mai frământa, prietene! Lasă-mă să mă gândesc până mâine, să văd cu ce te pot ajuta, zise Noam, parcă ceva mai senin de data asta, căci i-a încolțit în gând un plan: va vinde tot ce are, ca să-l scape pe Dagan!
Toate ca toate, dar cum să vină el, Noam, acasă la familia sa, și să spună că de a doua zi totul va fi vândut, că vor rămâne fără palat, săraci cât se poate. Plecă foarte abătut către casă. Cu strângere de inimă intră pe poarta casei sale arătoase, de-abia îi salută pe ai săi, și mâncarea nu-i prea tihnea. Mâncă, totuși, cu noduri, din bucatele oferite pe masă de soția sa. Tăcea. Cum să înceapă trista poveste? Dar îl ajută soția, Hannah. Văzând pe bărbatul ei că nu scoate o vorbă, îl întrebă:
- Ce e cu tine, omule, ce s-a întâmplat de ești așa de tăcut în seara asta?
- Vești grele, scumpa mea Hannah. Prietenul nostru Dagan e în mare primejdie. Falimentul bate la ușa casei sale. Îi datorează o sumă uriașă de aur lui Marduk, vărul guvernatorului, și acesta îl forțează să-i înapoieze totul. Împrumutase mult aur ca să cumpere o corabie, corabia au furat-o pirații, iar Dagan e bun de plată. Dacă nu înapoiază toți banii și dobânda, tot ce e al lui va fi pierdut …
- Vai, cum așa ? De unde știi?
- Am vorbit cu el azi. E foarte nefericit, ca și toată casa sa. Dacă nu dă înapoi toată datoria, pierde tot ce are, familia lui va fi vândută ca robi, iar el ajunge în închisoare, unde-i aproape și ștreangul!...
- Vai, bieții oameni! Ce-or să facă?

Noam coborî capul și câteva lacrimi îi căzură din ochi. Îl durea inima de bunul său prieten. Dar și vestea care urma să o aducă familiei era cumplită.
- Scumpa mea Hannah! Dragii mei copilași! Mă gândeam să ajut cu tot ce pot, să-l scap pe Dagan de faliment, poate și de moarte! Dar pentru asta trebuie ca familia lui, ca și a noastră, să vindem tot ce avem, ca să plătim datoriile lui Dagan!

Vestea era într-adevăr cumplită. Cum adică să vândă tot?
- Da, văd că tu ai promis, dar cum să vindem casa? Unde o să stăm? Ce-o să mănânce copilașii ăștia? Nu pot să-mi las copilașii pe drumuri!
- Să mai gândim, poate reușim să facem ceva pentru bunul nostru prieten! continuă Noam. Vedem mâine! Să ne rugăm lui Iahve, să ne arate ce e de făcut.

Tristețea coborî peste cei ai casei. Băieții lui Noam clipeau din ochi, dar nu aveau vreo părere. Doar Estera, mezina casei, își tot ștergea cu mâneca hainei ochii ei mari, care lăcrimau. Când îl găsi singur într-o odaie a întinsei case, se apropie de tatăl ei, cuprinzându-l cu brațele ei fine.
- Tată! Oare să fie adevărat că ar putea să-l omoare pe Dagan, dacă nu plătește toată datoria?
- E foarte posibil, fata mea! Ce să facem noi, să-l scăpăm?
- Tată! Eu știu ce trebuie făcut, așa cum am învățat din Sfintele Scripturi! Prietenul trebuie ajutat când este la mare nevoie. Mai întâi, să facem ce ne îndeamnă Iahve, apoi să ne lăsăm în voia Sa.
- Copilul meu scump! Îngerașul meu! Suflet adorabil! Ai fi tu în stare să trăiești fără casă, ca să scapi un om de la moarte, iar familia sa de la robie?

Estera dădu din cap în semn că „Da”.
- Scumpul meu îngeraș! Ce copil de aur mi-a dat Cel de Sus! Sufletul meu te binecuvântează, să fii fericită toată viața! Vei vedea, Iahve nu va întârzia să-și arate bunătatea Sa!

Copilul se liniști. Fata era chiar fericită. Înainte de a adormi, se duse la mama ei, și discută și cu ea tot ce discutase împreună cu tatăl ei. Au cuprins-o lacrimile și pe mama copilului de cuvintele sublime, rostite din inimă, ale fetiței sale. Așa că, dimineața, de cum se trezi Noam, Estera veni la el și-i zise:

- Dacă numai așa poate fi salvată familia lui Dagan de dezonoare, de robie, sau chiar de moarte, atunci fă cum crezi de cuviință. Vom trăi noi cumva și fără casă, cum trăiesc atâția oameni săraci!

În aceeași zi, încă de dimineață, voios de decizia familiei sale, Noam bătu la poarta casei prietenului său, Dagan. Îi deschiseră poarta slugile negustorului, îl poftiră în casă, deja îl cunoșteau pe Noam, nu odată venise acesta ca oaspete în casa negustorului asirian.

- Bună dimineața, bunul meu Dagan!
- Buna dimineața! Iată cât de punctual ești tu, ca să ajuți un prieten! Mă tot gândesc… mă tot gândesc, dar nu găsesc nici un plan de salvare, zise Dagan, cumplit de sceptic, în ciuda optimismului de pe fața lui Noam.
- Bunul meu Dagan, iată care e planul meu. Suma pe care o datorezi tu lui Marduk, vărul guvernatorului cetății, este imensă. Dar, hai să ne gândim cum am putea, împreună, să facem rost de această sumă.
- Nu vreau să te ruinez din cauza nesăbuinței mele! Eu am făcut neghiobia, eu trebuie să trag!
- Ascultă pe mine, prietene Dagan! Sărac și rob am venit în cetatea Ninive, și mai rău decât atunci nu pot ajunge! Planul meu este să vindem amândoi tot ce avem, casele, bogățiile din ele, și ce-a mai rămas din negoț, ca să înapoiem datoria către vărul guvernatorului. Dacă nu-i dai înapoi datoria, nu te va cruța, nici pe tine, nici familia ta.
- Vai de mine! Dar cum să te ruinezi tu complet din cauza mea? Așa ceva nu pot admite!
- Te rog, Dagan! Am discutat acest plan cu soția mea, și e de aceeași părere, că omul trebuie ajutat la nevoie.
- Sfinte Iahve al Israelului! Ce oameni nemaipomeniți sunt în poporul lui Israel! Nici rudele mele nu m-ar fi ajutat cu ceva, se minuna Dagan de devotamentul de neînchipuit al prietenului său.


Așa și făcură, cum plănuise Noam. Împreună, vândură tot ce aveau, și casele, și cămilele, și negoțul, ca să facă, cu mare greu, imensa sumă datorată. Nu-i veni a crede lui Marduk, vărul guvernatorului, văzând datoria înapoiată într-un chip așa de miraculos. Deja credea că Dagan nu va avea de unde să înapoieze aurul, se și gândea să-i facă robi pe cei din familia acestuia, iar pe el să-l azvârle în închisoare. De acolo, de regulă, pe cel întemnițat îl aștepta ștreangul, dacă nu se găsea pe cineva care să-i plătească întreaga datorie.

Prin urmare, Dagan și Noam se treziră mai săraci ca niciodată, fără case, fără avere, cu familiile pe ulițe. Dar, cel puțin, scăpară de datorie, erau oameni liberi și puteau pleca unde vroiau, puteau să înceapă o altă viață în vasta cetate a Ninivei. O vreme, unul dintre negustorii din breaslă se îndură de cele două familii și le adăposti sub acoperișul unei dughene ale sale de la marginea bazarului. Aici, măcar noaptea, aveau adăpost. Cu timpul, Noam și Dagan își încropiră un mic adăpost undeva aproape de fluviul Tigru, la marginea orașului. Erau oameni harnici, se descurcau cum puteau. Cel puțin, Noam trăise zile și mai cutremurătoare, în viața sa.

N-a fost dat să trăiască multă vreme familia lui Dagan și cea a lui Noam în aceste condiții umile. Asta, deoarece, Iahve vede și aude rugăciunile oamenilor amărâți, aflați chiar în cele mai grele situații.

Guvernatorul orașului Ninive află de pățania celor doi, Dagan și Noam, chiar de la vărul său, negustorul Marduk. Pentru el fusese o minune cum vărul său putuse să-și recupereze averea împrumutată nechibzuitului Dagan. Dar, cel mai mult, îl impresionă devotamentul cu care Noam sacrificase tot ce avea, ca să-și scape prietenul de faliment. De aceea, îl chemă pe Noam, cu toată familia sa, chiar la el acasă, să-l cunoască mai bine.

Guvernatorului, pentru a doua oară, rămase uimit când văzu la un loc toată familia evreului Noam. Pe negustor îl cunoștea deja, căci de multe ori cumpărase mărfuri de la el. Dar văzându-l în mijlocul familiei sale armonioase, începu să-l privească cu și mai mari ochi de admirație. Iată, acest negustor blând, dar priceput, cât de fericit părea înconjurat de familia sa! Și ce familie minunată, soție frumoasă, băieți înalți, frumoși la chip, bine educați! Dar, mai ales, a avut prilejul să vadă acel giuvaer de fată, pe Estera, cea care depășea în frumusețe și gingășie orice închipuire! Cu alte cuvinte, familia lui Noam îl fermecă pe guvernator, chiar îl transpuse spre gânduri de mare încântare.

- Ia spune, temerarule negustor Noam, cum de ai avut curajul să-l împrumuți pe Dagan cu jumătate din averea ta? Apoi, cum de te-ai îndurat să renunți la cealaltă jumătate a averii tale, ca să-l scapi de spânzurătoare pe Dagan, prietenul tău?
- Luminate stăpâne al cetății Ninive! Noi, evreii, știm din învățăturile primite de la Iahve, unicul Dumnezeul al nostru, că pentru prietenul tău trebuie să sacrifici totul, ca și cum ai face pentru tine însuți! Apoi, ce înseamnă să fii bogat? Iahve îți dă temporar bunuri pe lumea asta, iar după ce omul moare, nu ia nimic cu el în pământ. Goi ne naștem pe lumea asta, goi ne vom duce în mormânt când ne va chema Cel de Sus!
- Minunată credință! Mă uimești cum poți să trăiești precum cel mai sărac om, după ce ai avut parte de atâta avere și mulți servitori!
- De ce nu? Important este cum îți trăiești viața, nu câte bogății ai!
- Foarte frumos! Mă bucură că sunt și oamenii care se mulțumesc cu ce au.

Înainte de a părăsi casa guvernatorului, acesta dădu ordin să între în salon și soția sa, Akhita, împreună cu fiul lor, Sharuma. Soția guvernatorului se arătă foarte încântată și binevoitoare văzând familia lui Noam, de care auzise câte ceva. În schimb, fiul guvernatorului, de când intrase în încăpere, parcă rămăsese mut, se uita tot timp la oaspeți fără să scoată un cuvânt. Dar, dintre toți oaspeți, privirea lui poposea pe chipul fermecător al fiicei lui Noam, Estera. Iar când se întâlniră privirile celor doi tineri, se declanșă în inima lor o lumină care-i va stăpâni de-acum înainte toată viața lor!
Noam, însoțit de familia sa, se despărți de familia guvernatorului, rostind cele mai binevoitoare urări. Se simțeau atrași unii de alții.

A treia zi, pe când Noam și Dagan extindeau căsuța provizorie de pe malul râului Tigru cu încă o mică încăpere, se pomeniră căutați de un trimis al guvernatorului.

- Cine este Noam? întrebă trimisul.
- Eu sunt. Dorești ceva de la mine?
- Da! Mi-a poruncit stăpânul, guvernatorul, să vii imediat la el acasă!
- Ciudat… Doară numai alaltăieri am fost în vizită la el, și nu mi-a zis nimic.
- Deci vii acum? insistă trimisul.
- Da, vin numaidecât.
Noam își luă hainele cele mai bune pe care le mai avea, se rugă lui Iahve să-l ajute, și porni către palatul guvernatorului. Ajuns aici, guvernatorul îl întâmpină încă de la ușă:
- Bine ai venit, cinstite negustor, Noam!
- Mulțumesc de invitație, prea slăvite guvernator al marii cetăți Ninive! Iahve să te binecuvânteze!
- Ia spune, Noam, ghicești pentru ce te-am chemat?
- Nu pot ghici, stăpâne. Aștept bunăvoința măriei tale, să-mi spui pentru ce m-ai chemat.
- Uite, m-am gândit să-ți ofer o slujbă, dacă primești. Vreau să te muți în palatul meu și să ai grijă de toate cumpărăturile pe care le face din bazar, casa mea și garnizoana Ninive. Am mare încredere într-un om vrednic și cinstit, ca tine!
- Ah, ce cinste! Ar trebui să mă arunc la picioarele tale, să-ți mulțumesc, dar este o lege în Cartea Sfântă lăsată de Iahve, că numai Domnului Dumnezeului nostru să ne închinăm, răspunse Noam, mișcat de propunerea nesperată din partea guvernatorului.
- Da, nu te voi pune să calci legea lui Iahve, Dumnezeul poporului vostru. Atât te întreb, primești slujba mea?
- Cum să nu! Este o adevărată minune pentru mine și pentru familia mea! Te voi sluji cu credincioșie toată viața!
- Mă bucur de devotamentul tău. Văd că ești un om cinstit, n-ai lua niciodată nimic din ce nu ți se cuvine.
- De bună seamă! Noi păzim toată Legea lui Iahve.
- Așadar, de mâine te muți în palatul meu, cu toată familia ta. Am încăperi destule în palat.
- Parcă visez… Ce noutate! Iahve să-ți dea sănătate și tot ce-ți dorești! Mare bunătate ai arătat pentru mine astăzi!

Viața lui Noam revenise la standarde înalte de când preluase slujba din palatul guvernatorului. O vreme, prietenul său, Dagan, cu familia sa, fuseseră supărați din cauza despărțirii de familia lui Noam. Dar situația asta nu dură prea mult. Într-o zi, guvernatorul îi ceru lui Noam să găsească un om de nădejde care să inventarieze cât mai exact toate bunurile care aparțineau cetății. La care, Noam, se gândi întâi și întâi la bunul său prieten, la Dagan. Guvernatorul îi făcu pe plac. Așa că, mare bucurie îi aduse lui Dagan un trimis de-al guvernatorului, care îi spuse vestea cea mare. Nici că se putea o bucurie mai mare pentru bietul negustor scăpătat, la fel și pentru casa sa!

Noam și Dagan își făceau cât se poate de conștiincios dregătoriile peste care au fost puși. Guvernatorul era foarte mulțumit de devotamentul celor doi. După numai câțiva ani, atât casa lui Noam, cât și cea a lui Dagan, ieșiră bine din sărăcie. Încetul cu încetul, averea lor creștea, redevenea, măcar în parte, cum fusese înainte de faliment. Dagan se gândea mereu că e dator lui Noam, dar acesta refuza întotdeauna să audă de înapoierea averii sacrificate. Zicea prietenului său că răsplata pentru faptele bune vine de sus, de la Iahve, și mai puțin de la oameni! Acest lucru îl uimea pe Dagan. Ce fel de Dumnezeu este acest Iahve, căruia îi place să răsplătească bunătatea oamenilor? Numai un astfel de Dumnezeu putea face atâtea minuni, ca aceea prin care el reușise să scape cu viață din faliment!

Mai trecură câțiva ani de când Noam și familia sa trăiau în belșugul palatului guvernatorului. Deși se vedeau rar, Sharuma, băiatul guvernatorului, și frumoasa Estera - acum devenită o fată de șaisprezece ani, inteligentă și bună la suflet -, trăiau cu mare intensitate puținele clipe petrecute împreună cât timp se întâlneau față în față. Se vedea pe chipurile lor, pe zi ce trecea, că inimile lor se aprindeau din ce în ce mai mult, unul de dorul celuilalt. Acest fapt nu scăpă nici privirilor părinților Esterei, dar nici părinților lui Sharuma, care au și început să se gândească la cununia copiilor lor.

Căsătoria celor doi tineri nu era greu de pus la cale, de vreme ce copiii se sorbeau din ochi cu nespusă înflăcărare ori de câte ori aveau prilejul să se întâlnească. În final, părinții deciseră nunta copiilor, nuntă ce se făcu cu cea mai mare grandoare princiară!

Dar, înainte de a decide căsătoria, evreul Noam și severul guvernator asirian avură discuții îndelungi cu privire la deosebirile de credință ale popoarelor din care făceau parte. Noam explica neînduplecat de ce trebuie păzită legea lui Iahve, Cel care a zidit cerurile și pământul, și de ce nu trebuie adusă închinare unor zei păgâni, născociți de oameni. Până la urmă, guvernatorul fu convins de justețea celor spuse de Noam. Chiar și el începea să creadă în adevărul credinței în Iahve. Au convenit, deci, ca Estera, împreună cu viitorul ei soț, Sharuma, la fel și copiii care urmau să se nască, să păzească pe mai departe legea lui Iahve, să țină Sabatul, să nu se spurce cu nici un fel de bucate necurate. Până la urmă, guvernatorul recunoscu că și el crede în Iahve și că are de gând să se convertească la credința iudaică.

După căsătorie, guvernatorul dărui familiei lui Noam, dar mai ales tinerilor însurați, atâta avere, cum nici n-ar fi visat vreodată! Chiar și băieții lui Noam fuseseră primiți în diferite slujbe ale guvernatorului, primind și ei lefuri și case frumoase în incinta cetății Ninive. Când se văzu iarăși bogat, Noam îl ajută și pe Dagan să-și răscumpere vechile sale tarabe din bazar, încât, în scurt timp, Dagan redeveni același negustor influent, cum fusese înainte de faliment. Și niciodată Noam nu voise să primească înapoi datoria de la Dagan, spunând că Iahve îi dăduse însutit înapoi față de cât ajutase el pe prietenul său la nevoie.

Mulți ani după aceea, treburile în cetatea Ninive mergeau bine și se vedea ca guvernatorul cetății devenise un om mult mai bun, încât locuitorii cetății erau foarte fericiți. Urmând exemplul guvernatorului, toți prietenii lui Noam, chiar și cei din neamul asirienilor, sfârșiră prin a aduce laudă și recunoștință veșnică Bunului și Unicului Dumnezeu al Universului, și anume lui Iahve, marele ocrotitor al poporului Israel!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!