poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1305 .



Gazela
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2013-04-14  |     | 



Gazela

La marginea unui pustiu întins și cenușiu din Magreb, între marea nesfârșită cu dune de nisip și poalele Munților Atlas, trecea un drum anevoios, pietros și plin de spini, ce făcea legătură între două localități îndepărtate, prospere, drum ce trecea și printr-un sat neînsemnat, având doar câteva căsuțe amărâte, dărăpănate, uitate de zeci de ani în același peisaj de nisip și prăpăstii bolovănoase, lipsite aproape în totalitate de vegetație și de apă. Una dintre acele umile căsuțe ale micului sătuc era bordeiul unui beduin, numit Hodja, care numai bogat nu se putea număra. Casa sa era dintre cele mai prăpădite, cu acoperișul spart, un perete se înclina amenințând să se dărâme. Mai avea improvizat un mic șopron unde-și adăpostea, noaptea, cele trei capre, să nu fie devorate de șacali. În jurul casei – mai nimic, doar câteva straturi de ceapă și napi, câteva tulpini de porumb răsărite pe lângă gardul sărăcăcios din jurul gospodăriei. Dimineața lăsa locuința descuiată, cu ușa larg deschisă, să intre soarele și aerul curat înăuntru, iar el pleca pe coclauri întinse din jur, să caute ceva de mâncare pentru căprițe. Ici colo mai găsea câte un smoc de iarbă, ba mai rupea din tufe niște frunze cu care hrănea protejatele sale neastâmpărate.

Dar, ceea ce avea beduinul cel sărac, și n-avea nici un alt locuitor al satului, era o viroagă stâncoasă, drept în spatele gospodăriei, din care țâșnea un fir de apă. Acel filon de apă era o binecuvântare pentru el! Nu contenea să mulțumească Cerului pentru acel dar! Într-adevăr, sârguinciosul beduin, săpând în stâncă și amenajând un pic izvorul, a făcut ca din munte să iasă un firicel de apă rece, ce se aduna într-o mică fântână zidită din pietre. Ca să răsplătească darul ceresc cu acea apă, atât de valoroasă în acel ținut pustiu, beduinul Hodja ieșea adesea în fața casei sale, așeza o măsuță de lemn la marginea drumului, punea pe măsuță un vas plin cu apă rece, și, ori de câte ori trecea vreun drumeț, sfârșit de sete și de arșița zilei, el umplea cana de lut cu apă, oferind-o trecătorului. Fără plată! Îi făcea atâta plăcere să facă această faptă bună ori de câte ori avea prilejul. Se-nțelege, apa din izvorul din izlazul său nu se sfârșea, precum nici bunătatea sa.

Ceea ce ne-ar părea foarte curios, nu se știe cum și de unde, în fața casei beduinului apăru un pui de gazelă, mic, drăgălaș, jucăuș. Ieși din casă să vadă minunea de gazelă. Nu-i venea a crede. Puiul nu fugea, dimpotrivă, stătea încrezător și se uita la el. Ce figură sublimă avea, urechiușe lungi, cornițe încă foarte mici! Ce să mai vorbim de ochișorii lui cât se poate de expresivi, ca de fată frumoasă! Atunci, beduinul luă o cană cu apă, se apropie de pui, și-l îmbie, cu vorbe blânde, să bea din cană. Se vede, puiul a remarcat bunătatea deosebită a omului, de aceea nu s-a speriat deloc de el, nici când cana a atins botișorul. În acel moment, puiul se cutremură, o zbughi mai încolo câțiva pași. Dar mirosul răcoritor irezistibil al apei rece nu-l lăsa în pace. Se apropie din nou de omul cu cana întinsă, cu apa rece ca gheața. A început să deguste din apă. Încet. Închidea ochii de plăcerea de a bea apă răcoritoare. A băut toată cana. Omul a intrat în casă, și-a mai umplut o cană. Când a adus și pe-a treia, puiul a împins cana cu botul, încât apa s-a vărsat pe marginea cărării.

Acest ritual de adăpare a puiului de gazelă a continuat, de atunci, în fiecare zi. Tânăra gazelă a prins drag de beduin, păștea mai mult pe pajiștile din preajma casei acestui om primitor. Se-nțelege, după ce se sătura de păscut, venea să-și ia porția de apă, chiar din mâna lui Hodja. Puiului îi mergea bine, se vedea asta, a crescut binișor în ultimele luni. Beduinul se simțea cel mai fericit om în preajma gospodăriei sale, dar, mai ales, datorită prieteniei cu puiul de gazelă.

Ce remarcă omul după trei luni, că acolo unde avea loc adăparea gazelei, datorită apei vărsate de năravul nostim al puiului, care, atunci când se sătura de băut, împingea cu botul ulcica, vărsând apa, în acel loc a crescut iarbă verde. Dar, în mijlocul ierbii, răsări un fir viguros, care nu se știa ce este. Acel fir a tot crescut, până a făcut două frunzulițe gemene, depărtate una de alta. În zilele următoare, beduinul și-a dat seama că acel fir este un lăstar de pom de rodie! Ce minune! De bună seamă, călătorii care treceau pe drum, când luau apă de la beduin, mai mâncau câte un fruct, iar semințele cădeau pe pământ. Datorită apei vărsate de puiul de gazelă, acele semințe au încolțit, și iată, a ieșit un mic copăcel de rodie!

Nu trebuia să-i spună cineva lui Hodja să aibă grijă de acel copăcel firav, răsărit în fața casei sale. L-a udat zilnic, a adus pământ și l-a presărat la rădăcină, a făcut și un mic gărduleț, să-l apere de rozătoare. Nu vă gândiți la puiul de gazelă! În mod miraculos, puiul înțelegea că acel pom nu e de ronțăit, chiar și el simțea bucuria stăpânului îngrijind micul pom. După câțiva ani, și gazela, și pomul au crescut mari. Dar au rămas prieteni, și se bucurau la fel de mult împreună. Pomul tot creștea, se ridica semeț. Dar, cea mai mare bucurie pentru beduin, într-un alt an, a fost când acel pom de rodie a înflorit, și, nici după două luni, a copt niște fructe mari și roșii, de toată frumusețea! Se-nțelege, beduinul mânca fiecare rodie împreună cu gazela prietenă, și unde puteai găsi fericire mai mare, decât în acea prietenie dintre beduin și gazelă!

Dar anii au trecut. Gazela s-a crescut mare, și, urmându-și instinctul, a început să tânjească după pereche. A dispărut pentru multă vreme din preajma casei beduinului Hodja. Când și când, cam odată pe an, mai venea pe la casa sărmanului beduin, să-l vadă, să mai deguste din apa aceea minunată din ulciorul de lut. Într-un an, a venit chiar cu un pui de-al el, care se dădea sperios, nu îndrăznea să se apropie de beduin, oricât l-ar fi ademenit! Se vede, nu orice sălbăticiune poate fi îmblânzită!

Și au mai trecut alți câțiva ani. Beduinul a îmbătrânit, puterile l-au părăsit. Nu mai ieșea din casă. Caprele din țarcul din spatele casei behăiau de supărare. Nu avea cine să le ducă la păscut. Atunci veni și gazela, prietenă cu beduinul. Ceva a chemat-o, să fie acolo. Bătea neliniștită cu picioarele din față în pământ. Era disperată. Un vecin din sătuc, trecând pe-acolo, s-a mirat văzând că o gazelă stă neînfricată în drum, ba încă mai bate din picioare. Ceva-i părea nefiresc în acea întâmplare. Îi veni în minte să intre în casă, să vadă ce e cu beduinul vecin, pe care nu l-a mai văzut de mult timp. La găsit pe bietul Hodja cu suflarea vieții aproape stinsă. L-a luat, totuși, în brațe și l-a scos în drum, așezându-l pe o băncuță de piatră. Beduinul bătrân abia mai sufla. S-a bucurat mult văzând gazela stând aproape, în drum, fără un pic de frică. Se vedea tristețea pe fața animalului din pustie. Atunci, cu ultimele puteri, beduinul a deschis buzele, să spună:
- Vecine beduin, eu mă sting! Îți dau în grijă toată averea mea: căprițele cele dragi, căsuța, izvorul. Dar, mai ales, îți dau, ca dar de mare preț, această gazelă, suflet de înger! Dar și acest pom de rodie, dar al Cerului! Te rog, ai grijă de ele, ca de sufletul tău!

După ce a rostit aceste cuvinte, beduinul Hodja și-a dat suflarea. Gazela, cu capul plecat în pământ, s-a depărtat, s-a tot depărtat, până a dispărut în pustie! Doar pomul cel mândru de rodie, an de an, își făcea datoria, aducând ca dar satului bunătatea sa de roade minunate, pentru a mulțumi pe omul călător obosit și însetat!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!