Umbrele se deschid din nou, către cer
Sub ele, trăim iarăși al toamnei mister
Ne ascundem în noi, iar și iar, cu durere,
Și plângem încet, suferind în tăcere....

Sus fruntea ! Sunt vremuri ce trec peste noi
An de an le-ngropam în suspine și ploi
Ne simțim izolați și cam fără de rost
Și-n final, realizăm că suntem iar ce-am fost !

Anotimpul cernit, umezeală și frig
Cu un zâmbet le-alung și spre lume iar strig
Că utilă mai e și o astfel de vreme
Însă nu pentru-a plânge și-a scânci mici blesteme

Ci doar pentru ca ciclul să fie complet...
Jocu-acest-al naturii, nu-i un dans desuet
De milenii trăim, antrenați de o roată
Ce prin timp ne conduce, ca pe-o mare-agitată

Vom străbate din nou, lungi tristeți autumnale
Ce-s doar clipe, trăite-uneori, abisale...
Vom uita iar de ele și cât de curând,
Primă vară va fi iar, în suflet și-n gând !