Poezie
ÎNDEMN
1 min lectură·
Mediu
La naiba ! Cred că m-am cam săturat
Să-mi plâng de milă, în singurătate !
Prin lume să pășesc umil, plecat
Păstrând, față de amintiri, fidelitate !
Mi-e greu să uit, dar chiar urăsc cernitul
Ce l-am purtat în suflet, an de an...
Și-acum ? Să stau și să-mi aștept sfârșitul ?
Nu pot...iubesc...și nu sunt puritan !
Simt sufletul cum clocotește-n mine
Vibrând la orice semn al frumuseții
S-alerg, să dărui și să cânt îmi vine
S-alung din gânduri, brumele tristeții !
Mă rog să mi se ierte nebunia
Și dorul ce mă-ndeamna către viață
Sunt om și nu trăiesc cât veșnicia
M-am săturat să stau ascuns în ceață !
De-aceea am s-alung din gând tristețea
Din fericire am să-mi fac un scut,
Voi fi de-a-pururi rudă cu tandrețea
Iar oameni-i întâmpin c-un sărut !
012.328
0
am citit cu plăcere poesia ta. Din punct de vedere compozițional, am remarcat lirismul subiectiv și spontaneitatea comunicării din „brumele tristeții”, spontaneitate care ar mai putea fi un picuț „lucrată”.
De exemplu:
La naiba ! Cred că m-am cam săturat ( 10 )
Să-mi plâng de milă, în singurătate ! ( 11)
Prin lume să pășesc umil, plecat ( 10 )
Păstrând, față de amintiri, fidelitate ! (13) etc.
iar cu titlul poeziei nu prea sunt de acord – părere personală – să mă scuzi. Oricum, iți doresc să-ți faci din fericire un scut și spor la lucru!