colindând nemărginirea albastră
contopindu-te cu zarea, nemărginirea,
simți nevoia de un refigiu,
de un loc în care să te regăsești.
te simți bine numai dacă este cel ales,
cel care te reprezintă.
te identifici acolo cu totul:
cu fiecare frunză, gânganie, floare,
căci toate reprezintă puritatea.
încerci să reconstruiești o lume
în care ești creator.
în acest joc intru fără să vreau
mă regăsesc în acastă evadare,
chiar și dacă este un mic refugiu.
oricât de mic.