așa cum te privesc îmi zidește în piept
biserica scrisă-n alb ce duce ruga noastră
dincolo de celelalte răni din care ne țesem
serbarea, viața împletită in fluturi ascunși,
o parte ne prinde aproape, cu fumul crestat
de spirala îngustă, ritm secerat
cealaltă se imprimă clipă de clipă
pe oglinda din gând ce vede mirarea
împărăție vocilor grave îmbăindu-ne rima

te privesc și nu pot spune că văd om
căci îngeri te croiesc din cioburile aripilor
cu care ți-ai tresărit zborul,
nu văd nici umbra căci ea e tăiată
de cuțitele cerului în fâșii egale
cu soarele scăldat în zare încinsă,
văd unica urmă ce-o lași pe pământ

pecetea templului ce-l zidești
din ploi împletite-n secunda albastră

ca și lacrimile, picuri de rouă îți cad
din locul unde intuiesc ochii tăi ca niște
tăciuni aprinși in duminica ce ne intreabă
despre albul din liniște, despre apropiere,
despre câte și mai câte pictate in cast,
acel ecou din spațiul ce ne descrie și-acum
candele unite-n flacăra visării emise

tremur sublim din vibrația una, iubirea promisă