Tu, vânt, frumos nebune, ce maică te-a făcut,
De te-a lăsat pe lume cu numele de Vânt?
Fără de legi impuse de nici un dictator,
Nelegiuit în sine și veșnic călător.

Să bântui arca lumii, nici un habar să n-ai
De vamă și de vameși sau socoteli să dai,
De ai vre-o rezidență sau viză de flotant,
Sau de posezi asupră-ți permis de emigrant.

Nuu, nu ai nici o lege, cu mâna-n buzunar,
Cu șapca pe-o ureche și-un fluierat ștrengar,
Un vagabond cucernic, cu-apucături cochete,
Cânt treci așa, în șagă, prin părul unei fete.

Sau pe fereastră-i intri fără a fi poftit
Și-n loc de serenade să-i fluieri aiurit,
Un Don Huan în lege, să cadă-n voia ta,
Făr-a avea voință sau timp de-a se ruga.

Și dacă toți în cale, plecați ți se supun,
De ce-n urgii păgâne te zbați ca un nebun?
Un demon în turbare, urlând în lung și-n lat,
De negre ursitoare, pe viață blestemat,

Să nu-ți găsești odihnă și veșnic schimbător,
Când trubadur cucernic, când duh necruțător,
Să nu ai dezlegare la popi sau în descânt
Și-n urma-ți să rămână doar pulbere de vânt.