Poezie

de florian ...din nou

3 min lectură·17 noiembrie 2012

Mediu

e un câine în lanț Dumnezeu ...așa se sfârșea încetinind mie poemul acela pe care îl pun din nou ca nu cumva să vină frigul peste noi

e un fel de clopot peste care a nins

peste care o apă mare a trecut

un fel de pasăre din care venim și plecăm

e ceva la mijloc de măr din care strigarul dă rod

e uneori un fel de zi din care murim stele ca mai apoi să le aprindem în toiul focului

e o dragoste mare după care se face film dar toți vor să intre fără bilet să ocupe locurile cele mai bune

e o spaimă un fel de a plânge încet să nu deraiem fluturi

e atât de frumos atât de înalt încât prin orașul tău crăciunul e mereu pentru celălalt - tu mai mereu ajungi prea târziu acasă

e un timp din care tai cu foarfeca și nu știi ce să arunci ce să păstrezi cât să arăți lumii din el și cât să oprești pentru tine

e un început care are părul cărunt

e ca un câine în lanț

Dumnezeu

așa ieri umblam la șiretul distanței să îi fac nod

Azi stau aici pe malul dunării în ospeția poetului frate stere bucovală și aștept bărcile cu minereu greu din măduva unei țări din care și tu iubito ai fugit cândva de dragul meu

Ce mai face Dumnezeu te întreb

am făcut bagajele sunt gata să pornim la drum am cămășile curate am pus la loto cifrele noastre din șapte că niciodată nu știi cine vine și pleacă niciodată nu știi cât de adâncă este apa din oameni

începe târgul de carte

marie e prezentă

sunt mândru

ieri draga mea am vorbit cu marea poetă silvia goteanschii cu mii de i era prin iași am vorbit cu marea poetă lavinia micula am vorbit cu poștașii mei care fac naveta prin sângele acesta uscat care mă face vânjos cum îi place mirelei mele să spună

povestea asta e cumplit de stângace

recitesc un poem al lui adam puslojic scris pe loc într o vineri de șapte în belgradul lui cu cinci prieteni poem scris pe loc pentru mine

scrie adam

AZI

poetului florian stoian...

Nu am prea mult

de trăit așadar visez

restul tăcerii

din mine

Dar bine

deocamdată

stau cu

moartea de gât

înfăptuit și înfipt

în inima ei

Ce i cu tine frate

fratele meu viu

Tu cum stai acolo

cu viața ta micuță

la brâu și la glezne

Spune mi și mie

nu urla (acum)

nu râde (așa)

pentru că asta i

ziua de azi

Și eu mă las

legănat de o creangă

plină de zăpadă

îngeresc plutind

spre Mâine

Adam Puslojic

mi e dor să mai mor neștiind cât este ceasul

013.415

Drăgășani Floriane,

Scriu ros de gelozia "de ce el acolo eu aici; nu există dreptate, etc..."

Nu știu de ce dar mi se pare că momentul scrierii coincide cu momentul mai mult sau mai puțin urmând constatatarea vizibilități unui fund de carafă:-))

Ai reușit din nou să mă faci să văd parcă tot ceea ce vezi tu în momentul scrierii, să mă faci să simt mirosul curgerii Dunării, în acest amalgam superb de ieri și mâine...

Nici nu știu dac-am mai citit ceva similar, dincolo de poezie, de proză, o pagină ruptă parcă, încă vie, din realitatea momentului scrierii...

Mi-a plăcut mult...

rcm - biciglistu'

de florian ...din nou

Despre aceasta lucrare

Cum sa citezi

Comentarii (1)