Ochi, peste tot numai ochi, parcă sunt capcane în jurul unei porți.
Pe moment o cascadă de vânt îmi stârnește o metaforă.
Þipete adânci ca niște găuri îmi străpung buzunarele blugilor.
Fac câțiva pași și calc peste o pată verde, imagine vărsată a unei fete verzi.
În jurul meu peste tot ochi.
Ochi încavernați care se măsoară cu timpul.
Ochi injectați care îmi măsoară umbra în timp ce eu imi sprijin creierul pe un deget.


Doi nebuni cântau, cântau pe acoperișuri roșii.
În vuietul furtunii își aruncau măștile.
Orăcăiau lovind cu cantul palmei vântul ce îi deranja.
Pentru ei lumea este răvășită, este taurul cu cap de om.
Nebunii tropoiesc cu saboții lor de lemn pe acoperișuri roșii, iar timpul mugește în defavoarea lor.
Un diavol ca o bombă venită din cer le îngroapă picioarele în mușuroaie.