poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5069 .



Fratele Nostru Soarele (cvartet) (Procesiunea Rodului) (Dramă Simbolică)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cezar_Ivanescu ]

2010-03-31  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



„Laudato sie, mi signore, cum tucte le tue creature
specialmente messor lo frate sole.”
Francesco D’Assisi

În memoriam Johannes Climax



Treapta întîi
Logodna

! culcați alături c-o Chitară
ne ațintim priviri prin Somn,
prin Visul cărnii, mîndră Þară,
în care Viermele e Domn.
al castității semn de-a pururi
chitara stă-ntre noi ca o
preaaurită navă-n țărmii
din care te-am răpit, Iseult
și stă ca o amară Limbă
între noi doi, recunoștință,
care în miezul nunții plimbă
a sîngelui curat ființă !

! mi-i teamă s-o ating în noapte
ca pe-un potir cu Taina Lumii,
ascunsă zace-n întuneric
ca Marea subt albeața spumii !

! îmi pierd tot sîngele, o viață
farmecul păsărilor cînd
dorul și-l culcă-n dimineață
în mierea Soarelui cel blînd
căci nu-i asceză ca iubirea
nici moarte mai adîncă, vai
și-ndură trupul primenirea
Timpului vecinic fără strai,
dar rostuit îmi stă ca moara
Destinul. asta mi-i averea:
mă duce ca-n sicriu Chitara
spre tine, Moarte, ca Tăcerea !

Treapta a doua
Taina nunții

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
cel care își așteaptă Moartea
cel care își așteaptă Moartea-și
așteaptă numai Moartea Sa !

! preafericit cel care-așteaptă
atît cît poate aștepta
cel care își așteaptă Moartea
cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea !
! el va muri ca o lumină
a sîngelui ce-l lumina,
eu voi culege trup și sînge
eu fără lacrimă voi plînge
țintind Damascu-n calea mea !

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
sînt ca o curvă lîngă dînsul
mi-am spălat vinele cu plînsul
curat din dulce geana sa !

! cel care își așteaptă Moartea
și vecinic o va aștepta,
ascuns prin colțuri ca o slugă
își strînge trupul să nu-i fugă
și să nu-și piardă inima !

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
poate că semănăm la față
dar asta fie-vă povață
că Fața Lumii-i față rea !

! Masca Minciunii celui Tare
ce vinde Firea pe tejghea,
celui ce și-a-nmulțit talantul
tot viclenind pe celălaltul
și dîndu-l morții, slujbă grea !

! cel care își așteaptă Moartea
nu mi-i deloc asemenea,
el va muri și-i va fi bine
ca-n leagăn Moartea îl va ține
căci i-a slujit ca mumă-sa !

! iar eu m-am rătăcit prin lume
și de pe-acum abia mă port
și îmi fac murgul numai spume
și prin cetăți mi-l strig pe nume
pe blîndul meu, frățînul mort !

! că nu mai poate ține Viața,
numa-n cîntarul celui Rău;
în Baaad coboară ceața
și urlu: Frate, dimineața
roua-i de sînge: Trupul tău !

Treapta a treia
Misterul

! aceea ce mi-i Maică prin iubire
ca un Pămînt ales mormînt
al transcendenței, Pură Fire,
m-a presimțit lovind plîngînd:

suspinului nu-i află rădăcina
dar bate țărna-n pumni și mult bocește:
– Spirit al morților, unde-i lumina
făpturii lui de Rege-Pește?
cum își învîrte trupul ei de sfîntă
secerătoare și se farmă-n plîns,
cenuși amenință, iar vacii blîndă:
– Unde l-ați dus? Unde-l țineți?
Unde l-ați strîns?

! învîrte rîșnitoarea un crunt destin în gol,
Femelă dar virilă Le Grand Tourneur de Meule !

! cum nu apar, dar cum mereu pe față
ca plînsul unui spirit mă simțește,
greoi se-nalță Muica-n dimineață
și roagă. și blesteamă. și bocește:
ține soare ziua mare
că ficiorul meu îmi moare,
nu-i văd trupul să-l disferic
l-au dosit la întuneric,
cîntărește soare bine
cît mînia grea mă ține
să nu-ntuneci mai devreme
ca un foc mărunt de lemne
că mi-ai supt doar pîntecu,
Fiul meu, lumină-acù
merg să-l cat pe frati-tu !

! de-ar lovi în tine moartea
tu să-mi ții fecioare partea
ca o sabie deasupră
umbră albă, dulce cupă !

! merg să-l cat pe frati-tu
care zace mort acu
frati cu-ntunericu !

! rupe-ți de pe ochi albeața
și pogoară dimineața,
să mi-l caut prin sudori
de păduri, de-i zic izvori,
la surori fără durori
și la frați neîntrebați
l-ați lăsat ca într-un laț:
soare, soare, dă lumină,
poate tu ești fără vină,

dar de-i vina mea și-a ta?

Fiule, nu mă lăsa,
să pun blestemu-nainte,
tu, cuminte-adu-mi aminte:
îl lăsarăm, Pharaon
într-un trai de rai pe tron
cu mult Sfinții Lucrători
cei văzînd nevăzători,
templele cu hierodule
tari în șalele de mule
ațintind cu inima
inima țărînii, grea,
să n-abată către ură
viclenita ei măsură !

! și struniți, copii-copile
strînși în jurul Marii Zile
prefăcuți ziceau din luth
ca și cum n-ar fi știut
că-i de aur tot, subt lut,
(ca pînda balaurului)
sănătatea aurului
ei i-o descîntau, nu zici,
strai regesc că-i fac din muzici !

! și regina lui de zIS I-S
șoapte laptelui în vis
s-o mîntuie de groază
că-a venit pînă acasă
ca să-mi spuie:
– Săi, Muică – muica mumii!–
săi Muică din patul humii!–
l-am lăsat dormind – să-mi spuie, –
sub un pom de măr-gutuie!–
ce otravă, ce murire
mi-a mîncat Frumosul Mire?
sări măicuță, sări și vină,
că nu-i nimenea-n grădină!
mor smochinii sterpi, măslinii
și-i grădina țarină,
grea de-a morții farină !

! l-am cătat eu cu bucata
și l-am strîns de-a adunata
ca o vrednică nevastă
i-am strîns trupul într-o traistă,
da nu-l ține nici o pînză !

! Maică, vezi-mi fața plînsă
și obrazul plin de sînge,
Doamne, moartea de m-ar strînge !

! nu mă osîndi-nainte,
Maică, rogu-mă și rog,
cată-i cele oseminte,
mi-i destul atît noroc,
și-mpreună-i iar trupșorul
și dă-i inima ta, mamă,
dă-ne patul și pridvorul
și-apoi de-s greșită, ia-mă
și omoară-mă la sînul
tău cel copt frumos ca grîul!

– Soare! ține-acum amiaza,
blestemată ne-a fost casa,
iart-o tu! s-o iert și eu
că-a intrat în patul meu,
nu știa,–i fără greșală,
că noi toți zăcem de-o boală
a seninătăților
hrana sănătăților !

! înconjoar-o cu văpaie
ca Mireasa-ntr-o odaie
vîr-o-n matca sîngiurilor
blînda soră-a îngerilor !

! și pe mine plimbă-mă
ca pămîntul lingă-mă
ca un cîine și-o cățea
vinețiți de varga mea !

! merge-oi măcinînd ca moara
Vremea, răii, cei gunoaie,
să-mi găsesc ficior-ficioara
cîrtițoi și cîrtițoaie
prea v-ați întrecut măsura
i-ați mîncat ochii și gura,
voinicia lui ca leul
și blîndețea lui ca mielul !

! ține soare ziua mare
că frățîne-tu mort moare
pînă-n veacul veacului
de nu-l aflu să-l adun,
că nu-i muritor – ce bun?
osînda săracului!

– Soare, Soare, frate Soare,
Muica poate, Muica-i mare
dar de nu-i lumini tu ochii
nu mă strînge-n poala rochii
dar de nu-i lumini tu calea
farmă dealul uscă valea,
ca o neagră-albă coarbă
că-i frumoasă și e oarbă
și picioarele ei sfinte
stau ca-n balsame-n morminte !

! dacă ți-am fost frate, frate,
scapă-mă de strîmbătate
că mi-s tot – fără de vină,
nu mă doare, nu m-alină
suferința nici durerea,
dacă ai în mîni puterea
scapă-mă tu frățioare,
scapă-mă că nu mai pot,
Soare, Soare, frate Soare
nu de moartea ursitoarea
scapă-mă de închisoarea
întunericului tot !

! cît am stat adînc pe creste
am văzut că moartea este
nu ca bezna, ca lumina,
ca o floare, fără veste
mîncînd din mormînt țărîna
frate-tu, – cu soarta plină,
ară-mi fața cu lumină
cu Plug Roș mă desțelină !

! dă-mi oasele să le...
mămăle – tătăle...
oile-mi furatu
pe mini m-o legatu !

! mămăle – tătăle
or venit străinii
mi-or furat și cîinii
oile-mi furatu
pe mine m-or legatu !

! mămăle – tătăle
berbecele mare
parte-i la frigare
parte-i în căldare !

! mămăle – tătăle
dă-mi oasele să le
mînurile spele...
Frățioare – surioare
Soare, Soare, Soare
Soare Soare Soare Soare
al Nostru !

Treapta a patra, a Rodului
Copilul Bătrîn

! Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd;

sîngele ca apa
seacă subt blestem
îmi îngheață gura
cum să te mai chem?

! Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd,

Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd !

! patul nunții noastre
alb și neatins
ca pămîntul iarna
subt zăpezi cuprins
șapte nopți într-una
nu-l cunosc și nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,

șapte nopți într-una
nu-l cunosc și nu
mă mai vrea ca pînte–
cu ce mă născu,
Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd,

Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd !

! vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blîndul meu războinic
sîngerînd te culc

și prin întuneric
roșietic, ud,
cum îmi măsuri viața
inima-ți aud,

vii mereu Fecioară
Soarele meu mult
blînda mea Walkirie
ornic alb și crunt

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din șapte-n șapte
zile te aud,
Alba mea Soție
Soare tămîiet
doar din șapte-n șapte
zile te mai văd,

tot mereu Fecioară
Soarele meu mult
doar din șapte-n șapte
nopți te mai aud !

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!